Administratie

Primarul din Roeşti vinde pe Internet 4,3 km de ţeavă din oţel

După cum precizam şi în câteva dintre ediţiile precedente, la Roeşti, soluţia proiectului privind introducerea reţelei de gaze a fost schimbată, autorităţile în domeniu de la Bucureşti apreciind că este mult mai indicată folosirea unei ţevi din polietilenă. Primarul PSD Gheorghe Drăghici, care apucase să achiziţioneze toată cantitatea necesară de ţeavă din oţel, trebuia să găsească o cale prin care să acopere cheltuielile în plus, aşa că s-a pus serios pe gânduri, în cele din urmă depistând o idee genială ce va face ca cetăţenii din comună să nu piardă nimic, ba din contră. El a decis să vândă pe Internet ţeava de oţel pe care o are pe stoc.

Aceasta are o lungime de 4,3 kilometri şi valorează în jur de un miliard de lei vechi. Primarul din Roeşti se arată convins că banii obţinuţi îi vor ajunge să cumpere ţeava din polietilenă pentru întreaga comună, inclusiv pentru cele mai ascunse cotloane ale sale, şi chiar să-i şi rămână. „E păcat să mai fim plimbaţi cu vorba de la Bucureşti pentru această problemă întrucât staţia de unde urmează să facem racordurile este la doi paşi. Ne-am luptat prea mult pentru această investiţie ca să o mai lungim. Sper ca cei de la Bucureşti să nu ne mai găsească tot felul de pretexte pentru a ne întârzia, iar în acest an să facem recepţia lucrărilor”, ne-a precizat primarul Gheorghe Drăghici. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button