Diverse

Minerul Berbeşti şi Dinamo Rm. Vâlcea se vor bate pentru marele trofeu

• Semifinale fără emoţii în Cupa României

Miercuri, 9 aprilie, au fost programate semifinalele fazei judeţene din Cupa României. Din cele două meciuri care trebuiau să se desfăşoare (şi anume Minerul Berbeşti – Olteţul Zătreni, respectiv Dinamo 2007 Rm. Vâlcea – Luncavăţul Popeşti), doar în al doilea învingătoarea s-a decis pe teren.

Minerul Berbeşti – Olteţul Zătreni 3-0
Elevii lui Ilinca s-au calificat la „masa verde”

În programul pus la punct de AJF Vâlcea pentru miercuri, meciul dintre Minerul Berbeşti şi Olteţul Zătreni era programat să se dispute de la ora 15.00. Partida nu a mai avut însă loc deloc deoarece echipa din sudul judeţului nu s-a mai prezentat.

„N-am avut cu ce să mai ajungem până la Rm. Vâlcea. S-a ivit o problemă neprevăzută şi cu totul nedorită. Ne pare rău că s-a întâmplat asta, ne-am dorit să jucăm semifinala că doar nu pentru a nu ne prezenta ne-am bătut să ne calificăm până aici, dar nu s-a putut”, ne-a declarat antrenorul echipei din Zătreni, Nicolae Vâlcu. În aceste condiţii, Minerul Berbeşti a obţinut dreptul de a evolua în finala fazei judeţene a Cupei României fără meci, victoria urmând a le fi atribuită elevilor lui Vasile Ilinca la „masa verde”, cu scorul de 3-0.

Dinamo Rm. Vâlcea – Luncavăţul Popeşti 5-0
Echipa lui Mustăţea, pentru prima oară în finală

Formaţia primarului Constantin Şerban a eşuat şi-n cea de-a treia tentativă de a deveni performeră în Cupa României. Calificată de fiecare dată în ultimii doi ani în semifinalele competiţiei, Luncavăţul Popeşti nu a reuşit nici acum să-şi adjudece trofeul. Aşa cum era de aşteptat, Dinamo 2007 Rm. Vâlcea a fost echipa mai bună, lucru reliefat şi de poziţia ocupată de cele două adversare în clasamentul Ligii a IV-a şi s-a impus cu 5-0.

„Scorul final nu reflectă întru totul realitatea din teren”

„A fost un meci liniştit, fără probleme deosebite. Jucătorii mei au intrat însă prea timoraţi pe teren. Mă bucur totuşi că şi-au văzut de treabă, că au încercat să se ridice cât de cât la nivelul unui astfel de meci. Tocmai de aceea, la final, i-am felicitat pentru jocul prestat. Din păcate, am pierdut, poate şi pentru că nici nu am avut un lot cu mai mulţi jucători la dispoziţie. Când ai doar 1-2 rezerve nu poţi emite prea multe pretenţii. Am avut mulţi jucători accidentaţi”, ne-a spus primarul Constantin Şerban la finele partidei. Cel care se ocupă îndeaproape de destinele grupării din Popeşti crede însă că scorul consemnat la final este unul drastic: „Scorul consemnat la final nu reflectă întru totul realitatea din teren. Mai mult ca sigur, diferenţa nu ar fi fost deloc atât de mare dacă la 2-0 am fi izbutit să înscriem şi noi din cea mai mare ocazie de gol pe care-am avut-o. Dacă ar fi fost 2-1 la pauză în mod sigur altfel s-ar fi derulat lucrurile în repriza secundă. Au existat şi vreo două greşeli de arbitraj, dar una peste alta nu se mai poate spune că acestea au avut o prea mare importanţă atât timp cât scorul a fost 5-0 pentru Dinamo”.

Anul trecut, semifinalele s-au jucat în nocturnă

Aşa cum se cunoaşte, anul trecut, cele două semifinale (Sportul Rm. Vâlcea – Petrolul II Drăgăşani şi AS Şirineasa – Luncavăţul Popeşti) s-au disputat pe terenul II din Zăvoi. Din cauza prelungirilor şi-a executării penaltiurilor de departajare la ambele meciuri, al doilea joc a necesitat chiar aprinderea nocturnei. A fost o premieră absolută pentru fotbalul judeţean ca un meci oficial să se dispute la lumina reflectoarelor, însă acest fapt a fost umbrit de cheful de pomină la care s-au dedat conducătorii AJF Vâlcea, totul culminând cu starea avansată de beţie în care-a ajuns chiar Pintilie la finalul acelei zile extrem de solicitante, care a început undeva la ora prânzului şi s-a sfârşit târziu, la miezul nopţii.

Constantin Şerban: „Ne vom salva de la retrogradare”

Odată încheiate socotelile în Cupa României, primarul Constantin Şerban şi jucătorii săi îşi vor concentra atenţia exclusiv pe campionat, acolo unde au de reparat greşelile făcute în etapele scurse până acum. „Ne gândim acum la ce va fi pe viitor. Cred că suntem capabili să ne îndeplinim obiectivul şi să ne salvăm de la retrogradare. Sunt sigur că echipa îşi va reveni. Ar fi păcat să nu jucăm la anul tot în această ligă. Am în vedere un plan mai amplu pentru întărirea lotului. Vom strânge rândurile, îi vom rechema acasă şi pe cei care evoluează la alte echipe din Liga a IV-a – şi sunt foarte mulţi, vreo 10 – aşa că în mod cert traseul nostru în următorul sezon va fi cu totul altul”, a mai spus edilul din Popeşti. Apoi a adăugat: „Recunosc că deciziile pe care le-am luat la începutul acestui sezon nu au fost chiar atât de inspirate. Eu am greşit aşa că tot eu trebuie să îndrept situaţia!”.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button