De Mărţişor, cu dragoste şi fair-play

Anii trec cu repeziciune, făcând să renască în noi speranţe şi dorinţe ascunse. Chimistul de odinioară a devenit Oltchimul de astăzi. Să porţi un astfel de nume este o povară grea iar jucătoarele care s-au perindat pe la Valcea au înţeles acest lucru. Amintesc doar câteva dintre acestea, cu rugămintea de a fi iertat de cele al căror nume nu l-am amintit, dar cu siguranţă iubitorii de handbal le cunosc şi le poartă în sufletul lor. Nume care înseamnă mult în handbalul vâlcean, românesc şi de ce nu mondial. Maria şi Edith Torok, Mariana Târcă, Valentina Cozma, Simona Gogârlă, Cristina Vărzăru, Carmen Amariei, etc. În viaţa fiecărui om, organizaţie sau echipă există la un moment dat o perioadă mai grea, o perioadă în care crezi că Dumnezeu şi-a întors faţa de la tine. Atunci observi că nimic nu-ţi mai iese, suporterii vociferează, sponsorii încep să schimbe trotuarul când te întâlnesc, prietenii abia te aşteaptă la colţ iar tu eşti undeva acolo jos cu lacrimi în ochi şi te întrebi „De ce?”.

Şi Oltchim a trecut prin astfel de momente, cu siguranţă, înţelegând că nu poate fi mereu campioana, dar niciodată nu a uitat să spere şi să creadă în steaua sa norocoasă. Astăzi sperăm să fie sărbătoare la Vâlcea. Şi cum ar putea fi altfel dacă Oltchimului îi merge bine?
Drumul spre Sala Sporturilor „Traian” va fi iar înţesat. Oameni de toate vârstele cu steaguri, tobe, trompete şi confeti vor merge să-şi susţină favoritele. Ca întotdeauna vor fi cel de-al optulea jucător. Cei mai în vârstă vor rememora momentele de glorie ale Chimistului, în timp ce alţii mai tineri vor trăi pentru prima dată astfel de momente.

Numărul de goluri nu va conta. Important este ca Nurnberg să plece lăsându-ne nouă speranţa că putem redeveni ceea ce am fost cândva.
Teo Prisacaru