Administratie

Satul Valea Babei, o prioritate în 2008 pentru activitatea primăriţei din Runcu

Doamna primar Maria Dina, din comuna Runcu, intenţionează să facă în scurt timp o recapitulare a numeroaselor realizări făcute în primul mandat al domniei sale ca prim edil al localităţii. Recunoscând de fiecare dată că a avut un sprijin important din partea Partidului Naţional Liberal, doamna primar speră să poată continua politica de dezvoltare a localităţii. În acest sens, după ce a reuşit să asfalteze în întregime drumul ce leagă comuna Runcu de Râmnic Vâlcea, doamna Dina îşi propune să extindă infrastructura localităţii prin asfaltarea în întregime a drumului ce leagă centrul comunei de cel mai important sat: Valea Babei.

„Când am candidat şi am promis că voi aduce asfaltul până în comună, am avut parte de mulţi contestatari şi de multă neîncredere din partea celor ce nu credeau că o femeie poate fi un bun primar. Iată că am reuşit şi sunt convinsă că o să reuşesc tot ce mi-am propus pentru 2008 şi, implicit, pentru următorul mandat. Este meritul întregii echipe din cadrul Primăriei şi a consilierilor ce m-au ajutat. Nu pot uita nici faptul că liberalii mei de la judeţ mi-au fost cu toţii alături. În zilele ce vor urma o să vă prezint mai multe amănunte despre ceea ce am de gând să fac pe viitor!” – a spus doamna primar Maria Dina, viitoare candidat pentru încă un mandat la Primăria comunei Runcu din partea Partidului Naţional Liberal.
Florin MĂNOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button