A fost odata
Aşa începe de obicei, dragii mei, orice început de poveste cu adevărat românească prin personajele sale emblematice ale literaturii prezentate de marele poet Mihai Eminescu fie, cu permisiunea dumneavoastră, de Petre Ispirescu.
Sunt la vârsta în care îmi pot şi eu permite să vă spun o poveste fotbalistică cu iz de parfum, cu amintiri care şi astăzi au rămas tipărite în memorie.
Este vorba despre două echipe din acelaşi oraş. Poate cineva se întreabă ce vrea să spună subsemnatul, iar eu le răspund cu multă dragoste că aceste echipe au fost în cetatea Băniei – Craiova. Prima echipă a fost a regretatului tunar Oblemenco, iar o alta a fost a lui Balaci. Singura diferenţă se referă la perioada de timp în care fiecare şi-a făcut datoria faţă de club şi oraşul său, să nu spun şi de publicul său.
Să nu credeţi că aceste două echipe se bazau numai pe aceiaşi mari jucători în jurul lor, se aflau alţi jucători la fel de valoroşi în care nu existau diferenţe între titulari şi rezerve. Pentru că vorbeam de Oblemenco, ţin minte de parcă a fi acum când cu aparatul lipit de ureche, mult mai tânăr fiind, ascultam cu emoţie transmisiunea regretatului Sebi Domozină: „Bună ziua, stimaţi ascultători! Ne aflăm pe stadionul Central din Craiova în faţa unui număr de 30.000 de spectatori…”. Era fantastic atunci, iar când se anunţa că s-a înscris la Craiova eram sigur că acela a fost Oblemenco, iar confirmarea venea imediat. Desigur, performanţa cea mai mare a fost în perioada lui Balaci şi compania, şi atunci vă întreb eu pe dumneavoastră cum de s-a ajuns aici şi pentru a nu vă lăsa timp de gândire vă răspund eu cu modestia mea caracteristică. Dragii mei, atunci majoritatea jucătorilor proveneau din pepiniera proprie, cu excepţia a 2-3 jucători gen Lung, Ştefănescu, regretatul Zoli Crişan, ceilalţi erau olteni get-beget. Atunci era echipa standard şi oricine o învăţa pe de rost şi rămânea ani buni în memorie comparativ cu ce e acum, când sincer să fiu nici nu încerc să mă chinuiesc pentru că sunt sigur că nu are rost cu fluctuaţia actuală de jucători.
Cauzele sunt multiple, le cunoaşteţi şi dumneavoastră, aşa că în continuare mă voi referi pe scurt la o altă echipă a Craiovei dacă se poate numi aşa, în care jucători ca Luţu, Pleşan, Dauda, Moţi, Guso, Bundea şi alţii care încă mai joacă în Liga I actuală au reuşit „performanţa” să retrogradeze. Dacă am vorbi ştiinţific aş spune din partea lor lipsă de cultură şi am încheiat. Despre această ultimă echipă care a promovat după cele două etape nu am nimic de comentat, poate mergem ca de obicei pe optimismul pur românesc în care şi în situaţii limită susţinem că încă e bine, de aceea în încheiere am să vă spun un mic banc care are, cred eu, legătură cu această echipă nou promovată.
Se zice că un român într-o ţară străină a comis un delict, a fost prins, iar completul de judecată l-a condamnat la spânzurătoare. După ce i-a pus ştreangul de gât judecătorul l-a întrebat: „Ei, cum te simţi în aceste momente?”, iar inculpatul, foarte vesel şi zâmbitor, a răspuns: „Foarte bine”. Atunci judecătorul foarte mirat cheamă un doctor să-l consulte să vadă dacă inculpatul avea probleme psihice. Verdictul doctorului – sănătos tun. Atunci judecătorul îl întreabă din nou care e cauza că se simte aşa bine cu ştreangul în jurul gâtului, iar acesta foarte liniştit îi răspunde: „Vedeţi dumneavoastră, domnule judecător, că noi românii avem stilul nostru de viaţă în care şi în situaţii limită ne simţim bine, atâta timp cât încă nu m-aţi ridicat sunt fericit”.
Dacă v-a plăcut, revin şi săptămâna viitoare. Atunci mă voi ocupa de alt club, iar până atunci eu vă zic numai bine.
Cu stimă, Ionel Enache (comuna Galicea, sat Teiu)
