Diverse

Adunare Generală ILEGALĂ!… dar cui îi pasă?

• Statutul AJF Vâlcea este călcat în picioare, organizarea e precară

Cea mai clară dovadă a modului defectuos în care actuala conducere a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea a înţeles să organizeze Adunarea Generală o reprezintă comparaţia dintre modul cum s-a procedat în 2007 faţă de 2008. În numărul 322 al publicaţiei noastre, din data de 23 ianuarie, a fost inserat comunicatul de presă prin care AJF Vâlcea convoca pentru 23 februarie 2007 Adunarea Generală, cu Ordinea de zi şi cu explicarea statutară a punctelor importante. Astfel, la punctul 9 de pe ordinea de zi, anul trecut se afla „Aprobarea modificărilor la statutul AJF”, iar în finalul convocatorului prezentat sub formă de comunicat de presă era explicată clar noutatea din statut: era modificat punctul 38 din statut şi noua formulare era prezentată explicit.

Anul acesta Adunarea Generală nu a fost convocată prin presă, echipele afiliate nu au fost înştiinţate cu 30 de zile înainte despre Adunarea Generală şi nu ştiu decât ei, şefii AJF-ului, ce se va discuta, ce este nou şi care sunt modificările la Statut, la ROAF sau la regulamentele Disciplinar şi privind Statutul Jucătorului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button