Diverse

Sancţionaţi conducerea AJF prin neprezentarea la Adunare!

• Şmecherii pentru asigurarea cvorumului? Anul trecut s-a făcut publică lista echipelor convocate cu drept de vot, iar anul acesta nu se ştie nimic

Pentru Adunarea Generală din februarie 2007 conducerea AJF Vâlcea, fiind mai la început, a trimis convocările corect şi a făcut publică lista cluburilor afiliate care au drept de vot. Anul acesta, iată, cu doar cinci zile înainte de Adunare, sunt echipe care n-au primit convocare, n-au fost anunţate şi nu se ştie exact cine va fi în sală. În unele situaţii au fost anunţaţi primarii de comune care, la rândul lor, să îi anunţe pe conducătorii echipelor să vină la Adunare. Unii n-au primit documentaţia completă pentru a se şti ce se votează. Conducerea unui club din Seria a II-a a Ligii a V-a a spus: „Nu ne prezentăm la Adunarea Generală în semn de protest faţă de felul cum conducerea AJF Vâlcea înţelege să se ocupe de soarta fotbalului judeţean. Sperăm să fie tot mai mulţi astfel de delegaţi care să-i sancţioneze pe Pintilie şi ai lui cu absenţa de la Adunare. Să vedem cu cine va face şedinţa: cu cei câţiva oameni de casă ai lui?”

Surse neoficiale şi, prin urmare, nedemne de încrederea noastră, ne-au spus că se pregătesc unele şmecherii pentru ca la Adunare să fie cvorum. Printre aceste şmecherii se numără chemarea la şedinţă a unor persoane ce nu fac parte din conducerea cluburilor afiliate. Pentru a se putea pune un astfel de plan în aplicare, AJF-ul nu trebuie să facă publică lista echipelor afiliate şi a persoanelor din conducerea fiecărui club în parte. Iată că exact aşa s-a procedat acum şi începem să credem că nu este vorba doar de nişte zvonuri răutăcioase atunci când unii ne atrag atenţia că se vor face şmecherii.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button