Administratie

Nicolae Stănişor, primar Mateeşti: „Proiectele promise vor fi finalizate”

Edilul localităţii Mateeşti a declarat că la jumătatea acestui an principalele lucrări ce ţin de administraţia locală vor fi finalizate, iar că pe viitor are în vedere aducerea în localitate a unor investitori străini care să se ocupe de principalele sectoare de activitate ale agriculturii. „Majoritatea promisiunilor mele ca primar au fost până la urmă îndeplinite. Printre priorităţile mele se situau crearea unor poduri în localitate, iar la finele lunii august lucrările vor fi finalizate. De asemenea, alimentarea cu apă va fi terminată tot în aceeaşi lună, iar apoi voi face tot posibilul ca toate şcolile să fie la norme europene. Deocamdată, şcoala din Turceşti dispune de un grup sanitar modern.

Am reuşit să asfaltez două drumuri ce fac legătura cu comuna Slătioara şi Cornăţăl, iar celelalte drumuri au fost întreţinute destul de bine. Anul acesta cu siguranţă îmi voi îndeplini toate obiectivele propuse, deoarece dispun de fonduri suficiente, care acoperă toate investiţiile pe care le avem. Deocamdată am în vedere asfaltarea satului Greci care face legătura cu comuna Slătioara. Mai vreau să precizez că toate drumurile au fost balastate: Măgura pe distanţa de 3 km, Călărăşeşti 800 m, Ursoaia 2  km, Palaghin – 3 km., Scăuniş – 4 km., Modreşti 2 – 1 km., Angheleşti – 1.8 km.,
Am reuşit să obţin bani pe Ordonanţa 7, de la Uniunea Europeană cât şi de la Banca Mondială. Sper ca după refacerea totală a infrastructurii să reuşesc să aduc în zonă investitori care să revigoreze câteva sectoare profitabile din interiorul comunei, precum industria lemnului, avicultură şi pomicultură. Treptat, comuna îşi va reveni iar cu timpul vor exista tot mai multe locuri de muncă în localitate”, a declarat primarul.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button