Politica

Politicienii vâlceni, între zodii, dodii şi elodii

HOROSCOP VIP 2008
Anul 2008 se anunţă a fi unul cu multe surprize pentru VIP-urile vâlcene. Ziarul ARENA s-a gândit să le facă o surpriză şi să le ofere, în exclusivitate, un horoscop politic al noului an. Nu băgăm mâna-n foc pentru toate predicţiile prezentate în acest material, însă dacă aşa au decis astrele, noi ne facem datoria şi îi punem în temă pe actorii din politica şi administraţia vâlceană. Aceştia vor afla în premieră ce li se pregăteşte în 2008 în materie de dragoste, serviciu şi bani. În plus, ei vor avea ocazia să ia cunoştinţă în legătură cu evenimentele speciale care-i pândesc în acest an.

BERBEC (Dumitru Becşenescu – 28 martie 1966; Mihail Popescu – 1 aprilie 1948)
Dumitru Becşenescu şi Mihail Popescu – un an plin de tensiuni

2008 nu este un an uşor pentru cei născuţi în zodia BERBEC. În această situaţie se află deputatul independent Dumitru Becşenescu şi senatorul pesedist Mihail Popescu. Sentimentul că se poate mai mult, că vreţi mai mult, dar nu primiţi, poate fi frustrant de multe ori. Nu aveţi prea mare încredere în propriile forţe şi nu lăsaţi o impresie foarte bună. Nu aveţi curajul să ieşiţi mai mult în faţă, de aceea poate fi un an cu multe blocaje şi neîmpliniri. Luna august pare să fie una dintre cele mai dificile, în care vă veţi simţi prins ca într-o menghină de atâtea griji şi emoţii negative. Este şi de înţeles, activitatea dumneavoastră parlamentară a lăsat şi până acum de dorit, cât despre imaginea publică, ce să mai vorbim.
DRAGOSTE – Neînţelegerile în cuplu sunt frecvente, tensiunile, contradicţiile, conflictele au la bază incompatibilităţi pe care nu reuşiţi să le ţineţi sub control. E cam greu să convieţuiţi paşnic cu partenerul sau să vă apropiaţi de persoane noi, mai ales la începutul anului sau în primăvară, când discuţiile vor fi cam aprinse. V-aţi putea simţi atras de o persoana interesantă, inteligentă, dar cam nervoasă, posibil din zodie de aer, dar cu care nu veţi avea o relaţie prea blândă. În ceea ce-l priveşte pe Dumitru Becşenescu, se pare că deja acesta a şi întâlnit persoana cu pricina, articolele publicate în presa de scandal în 2007 fiind cât se poate de concludente.
SERVICIU – Vă place ceea ce faceţi la serviciu, iar către toamnă veţi culege roadele eforturilor depuse. Cu alte cuvinte, vă vom vedea din nou pe listele pentru Parlament?
BANI – Totul merge bine în acest plan, poate fi un an de apogeu, cu decizii deosebite, cu reuşite considerabile, în care simţiţi, finalmente, că v-aţi atins visele. O mare achiziţie, o afacere de succes, o victorie financiară vă fac mai sigur pe dumneavoastră şi aveţi curaj să investiţi în planuri îndrazneţe. Primiţi – dar şi cheltuiţi – mai mult ca în alţi ani. Luna ianuarie poate fi specială în privinţa deciziilor financiare: cumpăraţi ceva scump, începeţi o afacere sau vi se face o propunere rentabilă ce nu trebuie ratată.
EVENIMENTE SPECIALE – Un mare succes financiar poate transforma 2008 într-un mare succes, poate mai ales în partea a doua a anului. O investiţie, un câştig, o mărire de salariu, o achiziţie de zile mari vă vor da un sentiment de satisfacţie materială deplină, spunând, cu mâna pe inimă, că aveţi mai mult decât până acum… Dar, atenţie, nu e un câştig la noroc, ci prin muncă!

TAUR (Mircia Gutău – 27 aprilie 1957; Vintilă Matei – 4 mai 1952)
Mircia Gutău şi Vintilă Matei – privilegiaţii lui 2008

Este anul în care multe îndoieli şi întrebări vechi îşi găsesc răspunsul, aducând la normal totul. Trăiţi un eveniment decisiv iar luna mai pare sa fie specială. O persoană cu funcţie, un părinte sau un profesor vor juca un rol esenţial. La un moment dat, veţi sta în prim plan în cadrul unei ceremonii, a unei investiri în funcţie, a unei avansări sau aprecieri publice etc
DRAGOSTE – Un an de succes deplin, de apogeu. Se poate spune că sunteţi privilegiatul anului 2008 în ceea ce priveşte amorul, deci pregătiţi-vă să vă îndrăgostiţi aşa cum nu aţi mai făcut-o niciodată, simţind o atracţie deosebită faţă de cineva deosebit.
SERVICIU – Luna aprilie pare să fie cea mai bună pentru rezolvarea problemelor profesionale de care depinde cariera dv. Cunoaşteţi o persoană cu funcţie, cu experienţă bogată, cu o poziţie bună, cel mai probabil şi mult mai în vârstă, care vă poate ajuta mult în carieră, deci merită sa vă alăturaţi lui şi să prindeţi tot ce vă poate împărtăşi.
BANI – 2008 e un an promiţător, veştile sunt bune în acest sens. Vin bani mai mereu, nu veţi duce lipsă, ba chiar se pot ivi şi noutăţi în acest sens: o altă sursă de venit, o direcţie nouă din care vor curge bani. Veniturile sunt suficiente pentru a vă descurca bine şi pentru a face investiţii. EVENIMENTE SPECIALE – Viaţa personală poate cunoaşte surprize dintre cele mai plăcute: mutare în casă nouă, maternitate, întemeierea unei familii, nunţi, rezolvarea unor probleme mai vechi de familie, petreceri, distracţii, reuşite în plan artistic, iar luna martie pare să fie una dintre cele mai vesele în acest sens!

GEMENI (Ion Cîlea – 9 iulie 1945)
Cîlea va avea un an cât se poate de vesel

2008 nu este cel mai bun an din ultima perioadă, dimpotrivă, vor exista stări de frustrare şi insatisfacţie pentru că veţi dori mai mult decât tot ce veţi reuşi să atingeţi. Aveţi senzaţia că faceţi numai compromisuri şi concesii, că acceptaţi aspecte care nu vă convin deloc, dar se pare că sunt sacrificii obligatorii pentru a vă realiza unele scopuri. Nu este un an de vârf, au fost alţii mult mai buni decât acesta, dar dacă mai scădeţi din pretenţii, poate fi unul destul de bun. Luna martie vine cu motive minore de suferinţă.
DRAGOSTE – Vă simţiţi bine alături de persoana dragă, care ştie să vă măgulească orgoliul, să vă laude continuu şi să scoată în evidenţă cât de important sunteţi în viaţa lui. Dacă sunteţi aşezat pe un astfel de piedestal în ochii celuilalt, totul va merge ca pe roate, pentru că aveţi nevoie să ştiţi că sunteţi special. Luna septembrie poate fi una dintre cele mai reuşite în doi.
SERVICIU – Sunteţi un om fericit, ajungeţi atât de uşor la scopurile dumneavoastră încât nici nu vă vine să credeţi că merg toate aşa de bine. Sunteţi mulţumit de rezultatele profesionale, se vede pe chipul dumneavoastră că aţi ajuns acolo unde va doreaţi, dar aveţi tendinţa de a vă culca pe laurii victoriei, fără să mai depuneţi eforturi noi. Dacă vă convine stadiul la care aţi ajuns, veţi face tot posibilul să-l menţineţi. Luna septembrie aduce veşti bune la locul de muncă, ceea ce vă conferă un sentiment mai puternic de valoare personală.
BANI – Totul e ok şi aici, problemele de anul trecut revin la normal. Este un an cu multe reuşite, chiar dacă nu sunt ieşite din comun, dar aveţi atâţia bani cât să vă simţiţi bine. Faceţi nişte investiţii pe care vi le-aţi dorit demult. Este un an mai bun decât 2007, asta e sigur, fără să fie totuşi vorba de bogăţii sau venituri incredibile. Unii bani ajung la dumneavoastră sub forma unor recompense, premii sau ca gest de apreciere pentru un serviciu oferit cuiva. Tot anul e bun la bani, dar parcă mai ales luna iunie.
EVENIMENTE SPECIALE – E un an vesel, deci vă puteţi bucura de reuşite în tot ce este legat de societate, grupul de prieteni. Vă alăturaţi unui colectiv de persoane cu care aveţi preocupări comune – club, organizaţie, fundaţie, asociaţie, curs – sau jucaţi un rol central în grupul de prieteni din care faceţi parte. Petrecerile, nunţile, recepţiile, aniversările, distracţiile nu vor lipsi şi vă ţin în priză tot anul. Luna martie este optimistă cu multe surprize plăcute, cu şansa de a vă mări cercul de prieteni.

RAC (Rovana Plumb – 22 iunie 1960; Dumitru Buşe – 4 iulie 1953; Bogdan Pistol – 4 iulie 1979; Dorel Jurcan – 4 iulie 1963)
Buşe şi Jurcan se bucură de atenţia prietenilor

2008 este un an sensibil, care vă va solicita mult la nivel emoţional şi psihic, veţi avea trăiri puternice, senzaţii intense iar sufletul va fi în prim plan. Fie că e vorba de un an al iubirii, fie că e un an al unor emoţii ieşite din comun, veţi trece prin stări dintre cele mai interesante. Toată lumea are succes în dragoste şi afaceri, aşa cum ne şi aşteptam, de altfel
DRAGOSTE – Iubirea are o dimensiune mult mai stabilă decât în alţi ani. Găsiţi omul lângă care puteţi construi ceva, pe care vă puteţi baza pe termen lung de acum încolo, dând dovadă amândoi de mai multă maturitate. Este un an în care îşi pot găsi parteneri mai ales persoanele trecute de prima tinereţe, care, finalmente, descoperă iubirea la o vârstă mai înaintată, dar care poate fi la fel de plăcută ca în tinereţe. Cuplurile deja închegate şi oficializate se bucură de stabilitate deplină, nu apare nimic care să le zdruncine calmul pe care l-au obţinut. Dragostea şi interesul se combină perfect într-o relaţie cu mari şanse să evolueze pe termen lung. Sunteţi atras mai ales de persoanele născute în zodii de pământ.
SERVICIU – Este un an de succes la locul de muncă, în care şi poziţia profesională se consolidează. Nu este chiar momentul unor promovări, avansări sau al unor evidenţieri deasupra altora, ci se vorbeşte mai mult de o liniştire a apelor după perioade ceva mai incerte, cândva. Vă găsiţi locul în care veţi construi ceva de acum încolo sau studiaţi ceva nou, care vă va aduce o altă cale, în perspectivă. Luna aprilie vă poate aduce veşti importante despre carieră, prin care multe aspecte – până acum nesigure – îşi găsesc soluţionarea, normalizarea, răspunsul.
BANI – Anul acesta vi se face dreptate în cazul în care vi s-a refuzat un anumit drept bănesc: o moştenire, o despăgubire, o cerere în instanţă cu impact financiar. Verdictul poate fi în favoarea dumneavoastră şi se restabileşte echilibrul normal pe care l-aţi sperat atâta vreme. Dar este şi perioada în care trebuie să faceţi puţină ordine în buget: să vă achitaţi datoriile, să cereţi înapoi banii pe care unii tot uită să vi-i returneze sau să faceţi un credit la o bancă. Semnaţi documente, contracte, tranzacţii din care ies bani, dar în toate trebuie să urmaţi întocmai litera legii. O neglijenţă sau o eroare poate atrage sancţiuni. Luna noiembrie vă poate aduce un răspuns oficial în urma căruia intraţi în posesia unei sume de bani care vi se cuvine.
EVENIMENTE SPECIALE – Nu este un an cu evenimente ieşite din comun. Resimţiţi uneori stări de angoasă şi lipsă de orizont, dar în orice supărare, aveţi mereu pe cineva alături. În asta constă, de fapt, reuşita anului, în prezenţa permanentă alături de dumneavoastră a unor prieteni adevăraţi care vă susţin, orice ar fi. Un impas financiar sau o problemă de sănătate vă poate strica planurile în jurul lunii mai.

FECIOARĂ (Cristi Buican – 16 septembrie 1966; Radu Renga – 26 august 1959)
Buican şi Renga, mari emoţii în amor

2008 este un an promiţător, cu perspective noi, direcţii noi de explorat, cu alte planuri spre care va avântaţi cu mai mult curaj. Visaţi până departe şi sunteţi stimulat să faceţi planuri, pentru că cei implicaţi au încredere în capacitatea dumneavoastră de a le pune în practică. Se deschide o fereastră spre viitor, începând de acum, şi deja ştiţi mult mai bine cum se va desfăşura viaţa dumneavoastră pe câţiva ani de acum încolo. În luna martie, luaţi decizii prin care daţi alt curs unor evenimente care vă fac plăcere.
DRAGOSTE – Este un an al marilor emoţii din amor, fie pozitive, fie negative. Domnilor, mare atenţie! Vi se pot face declaraţii dintre cele mai intense, care vă impresionează profund: declaraţii de dragoste, cerere în căsătorie, iertare etc, iar cuvintele care vă ajung la ureche storc şi lacrimi de bucurie. Simţiţi o reală furtună în suflet, greu păstraţi un echilibru între trăiri, deci veţi fi tot anul ca un butoi de pulbere, gata să explodeze la cea mai mică scânteie. Sincer, nu vă vedem bine! Lacrimile, suspinele, dorul, nostalgia, nesiguranţa fac şi ele parte din program, deci să nu credeţi că veţi fi un perpetuu fericit îndrăgostit, pentru că şi suferinţele sunt legate de iubire, anul acesta. E ca o stare de aşteptare, speraţi ceva anume care vine mai greu, dar când vine, dă peste cap toată liniştea interioară. Simţiţi o mai mare nevoie de dragoste, de afecţiune, de grijă, atât să o primiţi, cât să o şi oferiţi, la rându-vă. Totodată, simţiţi nevoia de intimitate şi izolare, iar posibilitatea de a vă implica într-o relaţie secretă este mare.
SERVICIU – Dacă sunteţi lăsat să vă faceţi treaba aşa cum credeţi de cuviinţă aţi fi foarte mulţumit, pentru că doriţi mai multă libertate de decizie şi de acţiune. Vă place să fiţi pe cont propriu, nu mai sunteţi un subaltern cuminte şi supus, pentru că vreţi să vă exprimaţi ideile cu mai multă îndrăzneală decât până acum. Activităţile legate de comunicare, decizie, concentrare, atenţie sunt favorizate, ca şi orice confruntare intelectuală.
BANI – Nimic nou în acest plan, aveţi suficienţi bani cât să vă simţiţi bine. Pentru că este un aspect favorizat, vă veţi aventura uşor în credite bancare, plata unor datorii mai vechi sau investiţii pe termen lung. O persoană mai în vârstă, posibil născută în zodie de pământ, joacă un rol important în deciziile financiare ale acestui an. Vin bani şi chiar puneţi ceva deoparte.
EVENIMENTE SPECIALE – Nimic nou sau deosebit, este chiar un an banal. Ceea ce poate să vă atragă mai mult atenţia sunt obstacolele acestui an, pentru că resimţiţi o frustrantă stare de aşteptare, stagnare, ca şi cum vi se promite ceva de multă vreme şi nu se mai petrece. Luna aprilie este un continuu blocaj, în care aveţi impresia că nimic nu se urneşte, deci aveţi răbdare.

BALANŢĂ (Nicolae Pătru – 22 octombrie 1952; Anuţa Handolescu – 26 septembrie 1959)
Pătru şi Anuţa se ţin de petreceri

Cele două personaje ultracunoscute au parte de un an cât se poate de haios. 2008 este un an generos, cu suficiente ocazii de a vă simţi bine, de a cunoaşte oameni noi, de a comunica şi a vă distra. În prim plan este societatea, lumea largă, cu care veţi petrece mult timp. Cunoaşteţi persoane cu care veţi lega relaţii foarte bune: prietenii, colaborări, parteneriate de tot felul. Vă alăturaţi unor grupuri de interese, cum ar fi o organizaţie umanitară, o fundaţie culturală, un colectiv cu aceleaşi preocupări şi hobby-uri. Spre toamnă, planul social devine şi mai plăcut, şi mai plin de viaţă, cu invitaţii la petreceri, evenimente mondene, nunţi. Veştile curg pe parcursul anului, planul comunicării fiind favorizat.
DRAGOSTE – Nu este chiar anul cel mai bun pentru iubire, dimpotrivă, decepţiile şi supărările nu lipsesc din peisaj. Iubiţi, dar parcă nu primiţi la fel de mult sau, invers, cineva insistă să se apropie de dumneavoastră, dar nu prea îi acceptaţi avansurile, ţinându-l la distanţă. Nu există un schimb reciproc şi echitabil de sentimente, pentru că unul dă prea mult pe când celălalt nu oferă mai nimic. Există momente când singurătatea vă va copleşi sau relaţia cu partenerul va fi mult sub aşteptări, ducând la dezamăgiri profunde, dar trebuie să fiţi deschis spre dialog, pentru a discuta sincer şi a vă împăca. Nu e chiar ceea ce aţi fi dorit pentru a spune că iubiţi cu adevărat sau că sunteţi iubit aşa cum aţi visat. Se poate şi mai bine, dar mai trebuie să renunţaţi la acele atitudini care îl ţin pe cel drag departe: ostilitate, supărare, răceală, pretenţii, amintiri ale trecutului etc. Luna aprilie este cea mai dificilă în relaţia cu sexul opus, când vă va fi greu să vă înţelegeţi cu persoana iubită.
SERVICIU – Este un an de progres în carieră, simţiţi că înaintaţi, că mai urcaţi o treaptă spre ce v-aţi propus. Ciudat, pentru că anul trecut a fost exact invers! Dacă visaţi o avansare, o funcţie mai înaltă, o promovare la locul de muncă, o ascensiune profesională după un curs de specializare – acesta este anul cu cele mai bune ocazii de a vă vedea visul împlinit. Întâlniţi şi vă alăturaţi persoanelor cele mai potrivite pentru a vă asigura lansarea şi urcuşul. Munca de echipa este foarte importantă pentru a atinge succesul. Luna martie este cea mai bună pentru a promova sau a fi numit într-o funcţie mai bună iar spre finalul anului şansele de a vă face cunoscut cresc.
BANI – Pentru că nu sunteţi tocmai în momentul cel mai bun din punct de vedere financiar, anul acesta trebuie să învăţaţi să strângeţi cureaua şi să vă impuneţi unele limite. Unele mai drastice, altele ceva mai accesibile, dar nu vă puteţi permite orice. Sunt multe datorii care stau la rând, uneori ele devin sufocante, tocmai de aceea sunteţi obligat să fiţi prudent, cumpătat, atent la fiecare ban pe care îl daţi. Pentru că banii nu vin chiar „râuri-râuri”, simţul măsurii şi spiritul de economie vor juca un rol major în deciziile financiare, nefiind un an bun să vă aventuraţi spre credite, împrumuturi sau investiţii prea mari, altfel veţi face ca anul imediat următor să fie de-a dreptul chinuitor. Luna august este cea mai dificilă în privinţa banilor, resimţind piedici şi amânări frustrante.
EVENIMENTE SPECIALE – Şansele cele mai mari sunt legate ori de iubire – v-aţi putea îndrăgosti, aţi putea cuceri inima celui care vă place, aţi putea reface atmosfera plăcută în cuplu – ori în acele planuri sensibile, în care talentul este esenţial: arta, muzica etc, inspiraţia şi creativitatea fiind la maximum în aceste domenii.

SĂGETĂTOR (Constantin Monceanu – 24 noiembrie 1963)
Constantin Monceanu va sta prost cu dragostea în 2008

2008 seamănă, pe undeva, cu 2007, vă bucuraţi de susţinere la nevoie, descoperind că nu sunteţi niciodată singur. Accentul cade mai ales pe colaborare, lucrul în echipă, relaţionare, schimb reciproc de servicii. Luna iunie vă poate aduce un ajutor necesar sau jucaţi un rol central în rezolvarea problemelor altor persoane. Activităţile ce au la bază servicii către populaţie sunt favorizate.
DRAGOSTE – Nu staţi chiar bine în acest plan, nu că n-aţi avea ocazii, ci pentru că nu aveţi încredere în capacitatea dumneavoastră de a cuceri pe cineva. Timiditatea, emotivitatea crescută sau inhibiţiile prea mari vă ţin închis într-o carapace din care vă este greu să ieşiţi, deci vi se cere un efort mai mare de a vă face remarcat. Aveţi mai multă ambiţie de a vă arăta lumii într-o altă lumină şi veţi vedea că succesele curg. Dacă vă schimbaţi atitudinea faţă de lume şi imaginea de sine, nu va fi greu să vă îndrăgostiţi. Relaţia de cuplu nu este deci prea fericită, sentimentele negative vă copleşesc prea des, ceea ce tensionează comunicarea. Există îndoială, teamă, nesiguranţă, prea multe întrebări care nu ajută deloc să rezolvaţi problemele care mai apar în doi. Eliberaţi-vă de complexe şi va fi bine! Luna septembrie este cea mai greoaie în relaţia cu sexul opus.
SERVICIU – Parcă nu vă mai preocupă atât de mult serviciul. Satisfacţiile nu sunt prea mari în acest sens. Uneori vi se pare că cineva vă tot pune beţe în roate şi vă blochează evoluţia (să fie Frâncu?), dar motivul vine din interiorul dumneavoastră, pentru că nu sunteţi prea motivat. Parcă v-aţi pierdut interesul, ambiţiile, visele de altădată şi lăsaţi pesimismul şi nepăsarea să vă conducă. Dacă nu vă ambiţionaţi, nimeni nu vă va trimite spre ceea ce vreţi să ajungeţi, deci nu vă lăsaţi doborât de piedici, care nu sunt puţine nici anul acesta. Ceva nu vă convine, aşteptaţi altceva decât aveţi, şi, dacă că nu apare, vă lăsaţi copleşit de lehamite, fără să vă intereseze încotro mergeţi. Luna august este cea mai frustrantă, în care ajungeţi cu greu la ce vă propuneţi, ba chiar renunţaţi la primul impas.
BANI – Nu apar motive de îngrijorare, aveţi atât cât să vă simţiţi bine. Cheltuiţi sume ceva mai mari pentru confortul personal, pentru plăcerile dv., deci lumea ar putea spune că sunteţi cam risipitor pentru a vă satisface nişte capricii. Dar nu le consideraţi deloc capricii, pentru că sunt vise mai vechi care pot fi atinse prin bani: excursii, călătorii, haine frumoase, bijuterii, obiecte de decor etc.
EVENIMENTE SPECIALE – Anul acesta câştigaţi prieteni noi, comunicaţi la un nivel mai extins. Lumea vă apreciază prietenia, sfaturile, discuţiile, descoperind noi şi noi persoane cu care aveţi ceva în comun în privinţa preocupărilor intelectuale. Învăţaţi lucruri noi, studiaţi, scrieţi, citiţi, vă înscrieţi la diverse cursuri, transmiteţi lumii un mesaj mult mai bine conturat, arătând ce aţi acumulat până acum în plan intelectual. Societatea este foarte importantă acum, chiar dacă preferaţi să vă păstraţi independenţa cât mai mult posibil.

CAPRICORN (Emilian Frâncu – 13 februarie 1956; Ion Nicolae – 19 ianuarie 1960)
Frâncu şi Nicolae intră în conflict cu toată lumea

Aşa cum ne aşteptam, Emilian Frâncu şi Ion Nicolae vor avea un an greu, mai ales că, aşa cum ne-au obişnuit, vor reuşi să intre în conflict cu toată lumea. Cei doi gemeni liberali se află în faţa unui an agitat, cu suficiente motive de conflict, de provocare, de măsurare a forţelor. Tensiunile sunt frecvente în relaţia cu lumea, ori pentru că descoperiţi că aveţi rivali, inamici, concurenţi puternici pe care trebuie să-i înlăturaţi sau să-i ţineţi sub observaţie, ori pentru că vă implicaţi în tot felul de dispute, prin care vreţi să demonstraţi că sunteţi cel mai tare (Mircişoiul e cu ochii pe voi!). Luna mai poate fi cea mai aprinsă, în care neînţelegerile în plan social sau profesional vă vor pune din greu la încercare puterile. Normal, este campanie electorală…
DRAGOSTE – Nu este un an al consolidărilor, ci mai degrabă al tatonărilor, al distracţiilor, al încercărilor superficiale. Cunoaşteţi multă lume, intraţi în multe relaţii de scurtă durată, dar vă este cam greu să vă opriţi asupra unei singure persoane. E un an al aventurilor, al flirturilor, al noilor cunoştinţe, al prieteniilor, având o reală plăcere de a cuceri alte şi alte persoane care vă atrag. Ieşiţi mai mult în lume şi aveţi ocazia de a vă mări cercul de cunoştinţe. V-ar putea atrage mai ales persoanele tinere născute în zodii de foc. Nasol.
SERVICIU – Poate fi anul marilor modificări profesionale, deci trebuie să aveţi curajul de a pune bazele altor direcţii de evoluţie de acum încolo. Orice se poate schimba anul acesta, de la orientare profesională la loc de muncă, de la ocupaţie de bază la mod de lucru, iar direcţia spre care porniţi este stimulativă şi promiţătoare. Succesele vin numai prin îndrăzneală de a încerca ceva nou. Vara anului 2008 aduce multe noutăţi.
BANI – Staţi bine cu banii, nu apar evenimente ieşite din comun, dimpotrivă, resimţiţi o stare de echilibru benefică pentru a vă rezolva problemele mai vechi. Aduceţi unele datorii la normal, primiţi banii care vi se cuvin şi ştiţi să cereţi, de fiecare dată, atât cât meritaţi pentru munca prestată. Se poate vorbi de o normalizare a planului financiar, fără să vă mai temeţi pentru ziua de mâine, deci aveţi curajul de a vă ocupa de tranzacţii sau investiţii noi.
EVENIMENTE SPECIALE – Evenimentele cele mai deosebite sunt legate de persoana iubită sau de relaţia cu aceasta: ori vă îndrăgostiţi din nou, ori reparaţi atmosfera în cuplu, avându-l pe cel drag mult mai aproape ca de obicei. Viaţa de familie şi relaţia de cuplu revin la normal şi simţiţi că sunteţi iubit aşa cum aţi sperat.

VĂRSĂTOR (Aurel Vlădoiu – 27 ianuarie 1948)
Vlădoiu o duce greu cu banii. Aiurea!

Se nasc alte planuri, alte idealuri, mai înalte, mai îndrăzneţe, sau doriţi să vă împliniţi finalmente un vis, ceva ce aţi aşteptat atâta timp şi până acum nu aţi avut ocazia să trăiţi. Cel mai fierbinte dintre acestea pare a fi acela al instalării dumneavoastră în locul lui Ion Cîlea, în fruntea PSD Vâlcea. Acum aţi putea să vă vedeţi scopul atins, dar numai de dumneavoastră depinde cum vă mobilizaţi pentru acest succes. Dacă aşteptaţi pasiv să cadă din cer, e foarte posibil să aşteptaţi în zadar. Luna iulie vă poate pune în faţa unui ţel atins.
DRAGOSTE – Nu este domeniul dumneavoastră norocos anul acesta, dimpotrivă, ceva pare să fie dat complet peste cap, dar răsturnările de situaţie nu aduc numai eşecuri. Evenimentele din acest plan vin aproape peste noapte, pe nepregătite, deci simţiţi că viaţa vă este invadată de noutate, provocare, schimbare, înnoire. Ca şi cum dărâmaţi tot şi o luaţi de la capăt. Poate fi vorba, aşadar, şi de rupturi dureroase, şi de separări, şi de decizii radicale, dar în cele din urmă ele aduc o alta perspectivă, dându-vă ocazia de a reconstrui totul pe un fundament mai bun.
SERVICIU – Aici nu aveţi nici o grijă majoră, totul merge bine, de parcă nu aţi acorda prea multă atenţie carierei. Este o atitudine uşuratică, nepăsătoare, poate pentru că aţi atins un anumit nivel de care sunteţi mulţumit şi nu trebuie decât să-l întreţineţi, fără să mai schimbaţi nimic. BANI – Munciţi mult pentru fiecare bănuţ, adunaţi cu greu sumele de care aveţi nevoie şi vă organizaţi cu mari eforturi bugetul. Vor exista câteva momente în care banii vor fi o adevărată povara nemaiştiind cum să-i drămuiţi ca să vă ajungă. Daţi dovadă de prudenţă în tot ce este legat de bani, pentru că vin greu iar datoriile sunt şi ele greu de suportat. Luna octombrie este cea mai greoaie an privinţa cheltuielilor. Însă aşa cum vă ştim, veţi avea grijă ca buzunarele să vă fie mereu pline…
EVENIMENTE SPECIALE – Nu este un an cu evenimente ieşite din comun, dimpotrivă, multe pot reveni la normal, câştigând, finalmente, o stare de calm şi linişte de care aveaţi nevoie. Spre finalul anului, veţi fi mulţumit de felul cum le-aţi depăşit pe toate.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button