Liga I

Colonie de portughezi la „Poarta Sărutului”

Urmând metoda care s-a dovedit câştigătoare la CFR Cluj şi anume aceea de a achiziţiona fotbalişti portughezi, Pandurii Tg. Jiu va deveni a doua colonie de lusitani. După numirea antrenorului portughez Joaquim Teixtiera, preşedintele Marin Condescu a anunţat că la gruparea din oarşul lui Brâncuşi vor fi aduşi nu mai puţin de 11 fotbalişti de aceeaşi origine cu noul tehnician. „Venirea domnului Teixiera nu are nici o legătură cu sponsorii echipei Pandurii din Portugalia, Riviera Group, dar are legătură  cu cei 11 fotbalişti portughezi pe care îi vom transfera. Este vorba de nouă jucători care au evoluat în prima ligă şi doi din cea de-a doua ligă.

Vom transfera un portar, un fundaş central, un fundaş stânga, un mijlocaş la închidere, un mijlocaş coordonator, un fundaş dreapta şi doi atacanţi şi ne vom orienta şi către alţi jucători pe alte posturi pentru a încerca să dublăm  astfel toate posturile cu jucători portughezi. Aceşti jucători sunt o certitudine şi pot să spun că au jucat inclusiv în ultima etapă de sâmbătă şi duminică din campionatul portughez. Vor juca de asemenea şi în prima etapă de anul viitor din şase ianuarie. Este vorba de jucători cu mare experienţă, între 24-29 de ani. Mai avem 16 jucători tineri în echipa actuală şi am văzut la mulţi dintre ei fluctuaţii de formă datorită vârstei prea mici. De aceea avem nevoie de aceşti jucători cu experienţă care vor semna cu noi contracte pe trei ani de zile. Nu pot să spun numele lor deocamdată până nu vor semna dar pot să spun că nu joacă toţi la aceeaşi echipă.”

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button