Liga I

„Fluieraşi” care au influenţat ierarhia clasamentului

Această ediţie de campionat este probabil, cea mai puternică de până acum, însă, din păcate ierarhia clasamentului a fost influenţată într-o bună măsură şi de prestaţiile arbitrilor. Cinci centrali şi patru asistenţi au făcut ca punctele din unsprezece partide să fie trecute în contul altor echipe decât ar fi trebuit să se întâmple în mod normal. Deşi sunt arătaţi cu degetul 9 purtători de echipament de arbitru, paradoxal, doar unul, craioveanul Sebastian Colţescu a plătit cu adevărat pentru greşelile comise, fiind retrogradat în lotul B după doua greşeli flagrante comise în primele şase etape. Vâlceanul Victor Berbecaru are la active două erori majore, iar restul au greşit „doar" câte o data, aici fiind vorba de Balaj, Corpodean şi Deaconu, toţi arbitrii FIFA, regăsindu-se pe această lista.

Golul din ofsaid marcat de Trică şi nesemnalizat de asistentul Burloiu rămâne cea mai controversată decizie şi pentru că a influenţat lupta pentru titlu între primele doua clasate de acum, CFR Cluj şi Rapid.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button