Bilanţ pozitiv pentru atleţii de la CNMB
Sportul este un domeniu aparte la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. Elevii acestui liceu au reuşit de-a lungul anilor să obţină numeroase performanţe la competiţiile la care-au participat, în ţară, dar şi în străinătate. Două au fost disciplinele la care tinerii sportivi de la CNMB au excelat: atletismul şi voleiul. Aşa cum era de aşteptat, nici anul 2007 nu a făcut excepţie de la regulă, ci dimpotrivă, în unele cazuri, succesele mai vechi au fost înlocuite cu altele noi.
Atleţii au reuşit să culeagă numeroase medalii, meritele revenind şi antrenorilor recunoscuţi pe plan naţional: Rodica Tomoiagă, Mihail Despoiu, Angela Popescu. „Rezultatele din cadrul competiţiilor naţionale desfăşurate în aer liber sunt foarte bune, doar aurul lipsind din colecţia de medalii a tinerilor atleţi. Colegiul nostru este recunoscut pentru performanţele sale în atletism şi există chiar o tradiţie în aceasta disciplină”, ne-a spus Marius Mărgărit, director adjunct al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, cel care ne-a pus la dispoziţie cele mai notabile performanţe ale secţiei de atletism în anul 2007.
Astfel, de la începutul anului, au fost şase sportivi care au obţinut medalia de argint la întrecerile la care-au participat. Este vorba de Marinela Mazilu (în proba de 100 metri plat), Adrian Olaru (la ştafetă 4×100 de metri, atât la juniori I, cât şi la juniori III), dar şi fetele din ştafeta feminină de 4×100 metri (Cristina Giuga, Laura Dumitraşcu, Adina Rădoi şi Ana Maria Roşianu). Medalia de bronz a fost obţinută de o singură sportivă, Cristina Giuga, antrenată de Angela Popescu, care-a alergat în proba de 300 metri garduri. Atleţii de la CNMB şi-au mai adjudecat şi un loc 4 la juniori I prin Vlad Olescu la săritura în lungime, de asemenea şi aceeaşi poziţie fiind ocupată şi de elevul lui Mihail Despoiu, Dragoş Constantinescu. Pe locul 5 s-a clasat Adrian Mihăescu (la juniori III, în probele de 300 metri plat şi 300 metri garduri), Marinela Mazilu (la juniori II, 100 metri plat) şi Laurenţiu Belea (la juniori I, proba de 2000 metri obstacole). Tânăra speranţă, Marinela Mazilu, antrenată de Mihail Despoiu, a mai obţinut un loc 6 la proba de 200 metri, la fel ca şi Vlad Olescu la săritura în lungime. Simona Hogea şi Cristina Manolescu, de asemenea eleve ale profesorului Mihail Despoiu, au obţinut locul 7 la proba de aruncarea discului. În fine, locul 8, a fost ocupat de Laurenţiu Firfirică la aruncarea greutăţii.
Lucian CORNECI