Liga V

ŞTIRI – Liga a V-a

Băbenarii au pierdut şansa de a trece pe primul loc

Meciul dintre Progresul Măldăreşti şi Victoria Frânceşti reprezenta un bun prilej pentru FC Băbeni de a spera că în această etapă se vor instala în fruntea clasamentului. La Măldăreşti s-a întâmplat ce aşteptau Roşu, David şi compania, liderul a fost înfrânt, însă acest lucru n-a avut prea mare importanţă pentru FC Băbeni care a pierdut şi ea în această rundă, la Stoeneşti. Înfrângerea cu 2-0 suferită pe terenul Rapidului a făcut ca trupa lui Roşu să nu poată profita de greşeala adversarei din lupta pentru promovare. Mai mult decât atât, următoarea clasată, Progresul Măldăreşti, a egalat la puncte pe FC Băbeni, astfel că tinerii pregătiţi de Eugen Roşu sunt în pericol de a pierde chiar şi locul 2.

O înfrângere şi o victorie pentru AS Creţeni

Gruparea primarului Ion Spârleanu, AS Creţeni, a pierdut miercuri cu scorul de 1-0 meciul desfăşurat pe teren propriu împotriva celor de la Ştiinţa Laloşu. Oaspeţii au reuşit să marcheze singurul gol al partidei în minutul 3, iar gazdele nu au reuşit să diminueze handicapul până la finele celor 90 de minute de joc. Ion Spârleanu a declarat că meciul a fost unul strâns şi că, deşi echipa sa şi-a creat numeroase oportunităţi de a marca, golul primit încă din debutul primei reprize a lăsat o amprentă negativă asupra jucătorilor care nu au mai reuşit să întoarcă rezultatul. Duminică, AS Creţeni a disputat cel de-al doilea meci în deplasare împotriva celor de la CSR Măciuca, echipă situată pe penultimul loc în clasament. AS Creţeni a câştigat partida cu 2-1, golurile fiind marcate de prolificii atacanţi Preda şi Căldăraru. CSR Măciuca a reuşit singurul gol al său dintr-o lovitură de la 11 metri.

Avântul Amărăşti, s-a împiedicat!

În etapa de la jumătatea săptămânii trecute, Viitorul Olanu a întâlnit pe teren propriu pe Avântul Amărăşti, echipa primarului Constantin Drăghici, grupare care şi-a impus ca obiectiv promovarea în eşalonul superior. La această partidă a fost prezent şi preşedintele AJF Vâlcea, Constantin Pintilie, în calitate de observator. Deşi Olanu nu şi-a creat decât două ocazii clare de a înscrie, fazele au fost fructificate şi au creat singurele două goluri ale partidei. Partida s-a remarcat prin ratări succesive ale oaspeţilor care nu au putut să întoarcă scorul, astfel că au fost învinşi, scor final 2-0.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button