Liga V

Scor de tenis pe terenul din Laloşu

Chiar dacă au pierdut teren în faţa altor echipe în acest campionat, Ştiinţa Laloşu n-a renunţat la luptă. Speră ca diferenţa de 8 puncte existentă în acest moment între ei şi primul loc, ocupat acum de Inter Suteşti, să poată fi recuperată până la sfârşitul campionatului. Una dintre condiţii ar fi şi ca ei să nu mai facă paşi greşiţi. Deocamdată, nu dau semne că s-ar putea întâmpla prea curând acest lucru. Mai ales că acum echipa s-a întărit, o dată cu revenirea jucătorilor din Liga a IV-a care, de altfel, şi-au adus aportul şi la ultimul succes înregistrat de Ştiinţa, 6-0 pe teren propriu, în compania formaţiei Victoria Ştefăneşti. Trei dintre aceste reuşite i-au aparţinut lui Lucian Bujor, care, alături de fraţii Ion, a decis să părăsească pe Olteţul Zătreni în favoarea echipei din Laloşu.

Altfel spus, la baza deciziei de schimbare a denumirii din Vilarosa în Ştiinţa operată la începutul acestui campionat, a stat faptul că, fiind aproape de Craiova, majoritatea jucătorilor din Laloşu sunt suporteri ai echipei din Bănie, aşa că s-au gândit să aibă propria lor echipă, Ştiinţa, chiar la Laloşu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button