Politica

Am trăit s-o vedem şi p-asta: Pătru şi Gutău s-au întrecut în laude reciproce

De când nu mai este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, peremistului Nicolae Pătru par să i se fi tocit dinţii. În loc să capete un plus de răutate, Pătru a băgat armele în teacă, anunţând că şi-a luat un răgaz de câteva săptămâni, timp în care va aduna suficientă muniţie pentru a declanşa noi atacuri la adresa adversarilor săi politici. Şeful PRM Vâlcea spune că s-a adaptat uimitor de repede la noua situaţie, adăugând că lucrează la un nou plan de bătaie. Oricât am vrut noi să-l încăierăm cu vreunul dintre duşmanii săi naturali, Pătru şi-a menţinut atitudinea non-combat, anunţând totuşi că nu-l va ţine mult.

Aşa se face că nu a vrut să spună nimic de dulce despre preşedintele CJ, Dumitru Buşe iar despre primarul Mircia Gutău s-a limitat la a spune că acesta a făcut, pe lângă multe lucruri bune, şi unele greşeli. „A făcut şi greşeli: distrugerea parcurilor, amplasarea mall-ului dar şi lucruri bune – munceşte, este un om harnic. Dacă era bine consiliat, de un partid corespunzător, sunt sigur că am fi scos din el un om ca lumea”, a spus peremistul într-o conferinţă de presă. Singurul personaj despre care Pătru a avut ceva negativ de spus a fost Anuţa Handolescu, pe care peremistul o acuză cu lucrează cu diferite unităţi de măsură, dând ca exemplu în acest sens atitudinea vizavi de blocurile lui Crinu Popescu de la Bujoreni.  Gutău nu s-a lăsat nici el mai prejos la adresa lui Pătru: „Îi mulţumesc. Lăsând de-o parte micile incidente pe care le-am avut, eu n-am avut o părere chiar atât de rea încât să-i port duşmănie. Sunt momente în care poţi aprecia calităţile unui adversar iar ăsta este un lucru bun”.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button