PNŢCD a murit. Trăiască PNŢCD!

L-am ascultat cu destul de mult interes pe primvicepreşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, vorbindu-le duminică ţărăniştilor vâlceni despre starea actuală a partidului dar şi despre viitorul luminos al acestuia alături de PNL. În faţa unei săli pe jumătate goale, fostul democrat şi lider PIN a ţinut un discurs aparent coerent despre dezastrul care a lovit PNŢCD, despre conspiraţia abjectă a unora dintre foştii lideri ai acestei formaţiuni politice având ca scop distrugerea treptată a acesteia, despre ce trebuie făcut pentru ca ţărăniştii să poată scoate din nou capul în lume. Ca de fiecare dată, Pavelescu a demonstrat că ştie să vorbească. Totuşi, traseul său politic de până acum îl „recomandă” ca pe un traseist politic, chiar dacă el a plecat de la un partid aflat pe val – PD, alegând succesiv PIN şi PNŢCD ca soluţii pentru afirmarea pe eşicherul politic actual.

Domnul Pavelescu vorbea la fel de bine şi aparent argumentat şi pe vremea când se afla în spatele lui Traian Băsescu, şi pe vremea când părea a alcătui un trio puternic alături de Cozmin Guşă şi Lavinia Şandru. Şi pe vremea aceea stăpânea verbul iar rezultatele s-au văzut. De fiecare dată când lucrurile nu au ieşit conform proiecţiilor sale, domnul Pavelescu a demisionat şi s-a dus în altă parte. De aceea, tare mi-e teamă că vorbele sale nu mai reuşesc să insufle încredere membrilor PNŢCD. Înşelaţi de prea multe ori de nişte lideri obsedaţi de putere, ţărăniştii au dezvoltat un puternic sentiment de neîncredere faţă de cei care se perindă în fruntea partidului. Simplii membri de partid găsesc cu greu resursele pentru a-şi pune speranţele într-un preşedinte – Marian Petre Miluţ, împrumutat de Emil Constantinescu asemenea unui jucător de fotbal cedat pentru un sezon altei formaţii, pentru a o ajuta să nu retrogradeze în divizia secundă, şi într-un adjunct al acestuia care a mai trecut prin vreo câteva partide înainte de a urca mult prea rapid în ierarhia PNŢCD. Oricât de frumos ar suna cuvintele, ţărăniştii ştiu de prea multă vreme că acestea nu au nici o valoare dacă în plan concret lucrurile stagnează.

Şedinţa în care domnul Pavelescu a făcut un apel la ultimele resurse ale ţărăniştilor a semănat mai degrabă cu un priveghi. Câteva zeci de oameni au încercat să-şi amintească de faptul că fac parte dintr-un partid viu, însă întreaga atmosferă a fost mai degrabă una tristă, de parcă în mijlocul sălii ar fi tronat un sicriu în care se odihneau rămăşiţele PNŢCD. Proiecţia unui filmuleţ de câteva minute pe peretele din spatele prezidiului a întristat şi mai mult atmosfera. Chipul lui Corneliu Coposu i-a privit pe cei din sală minute în şir, acompaniat de o melodie funebră. Sentimentul general era acela că PNŢCD a murit o dată cu Corneliu Coposu; acesta pare singurul lider veritabil al partidului. Nu Miluţ, nu Ciorbea, nu Ciuhandru, nu Pavelescu. Toţi aceştia par caricaturi ieftine ale adevăratului lider ţărănist, ale celui care a cunoscut în toată grozăvia lui sistemul comunist. Din păcate însă, Coposu a plecat de mult la cei drepţi iar politica nu se face cu amintiri.

Criza de identitate a PNŢCD se răsfrânge şi asupra modului în care acest partid a ajuns să-şi negocieze viitorul politic. Mult trâmbiţata alianţă cu PNL şi AP nu pare altceva decât încă o diversiune menită a-i păcăli pe ţărănişti că revenirea la viaţă se poate realiza doar în cârdăşie cu un partid care încă mai are ceva de spus în România, cum este PNL. În fapt, PNŢCD este tratat ca un sărăntoc invitat de o rudă care între timp s-a ajuns, să servească o cafeluţă şi un fursec, între timp încheindu-se şi un act de vânzare-cumpărare pentru tradiţia şi istoria sa. PNL are numai de câştigat de pe urma acestui aranjament. Pe de-o parte se alege cu un capital electoral destul de important, care bine folosit poate aduce creşteri în sondaje. Pe de altă parte, îşi îngenunchează din nou fostul adversar. În schimb, nu ştiu ce ar avea de câştigat PNŢCD. Cu un minim de efort, PNL ar putea forţa o fuziune care ar şterge PNŢCD de pe faţa pământului. Pentru acest lucru nu-i trebuie decât nişte oameni persuasivi ca Aurelian Pavelescu. 
• Octavian HERŢA