Diverse

Primul zgârie nori din Râmnic

• Familia Tudor a primit undă verde pentru începerea construcţiei

Pentru a satisface curiozitatea unora în legătură cu ce şi cum se construieşte în locul fostului restaurant Bulevard, din Râmnicu Vâlcea, primarul Mircia Gutău a ţinut să facă vinerea trecută câteva precizări. El a amintit că, în prima parte a anului, în urma unei licitaţii la care a fost invitată şi presa, familia Tudor a câştigat acest imobil, la preţul de două milioane de euro. În luna mai, firma omului de afaceri Ion Tudor a depus documentaţia pentru obţinerea autorizaţiilor necesare construcţiei unui imobil cu 20 de etaje în respectiva locaţie. Mircia Gutău a salutat iniţiativa amenajării unor construcţii moderne şi care, în opinia sa, în câţiva ani, ar trebui să împânzească oraşul.

„Astfel de proiecte reprezintă o gândire modernă şi trebuie încurajate. Puţini oameni au acest curaj, de aceea ei trebuie felicitaţi… Restaurantul Bulevard l-am luat gratis de la Guvern în primul meu an de mandat. Am reuşit să-l vindem pe 2 milioane de euro. Lângă el, este încorporat un punct al CET-ului, dar terenul respectiv este al Primăriei. Familia Tudor a venit cu solicitarea, normală, de demolare a clădirii CET-ului întrucât doreşte să construiască. Deci, nu se putea dărâma doar Bulevardul, fără ca acea clădire a CET să nu fie afectată. Pe banii dumnealor, s-au angajat să construiască în apropiere un punct provizoriu, urmând ca după realizarea clădirii P+20 să-l readucă în poziţia iniţială. Toate autorizaţiile sunt pe traseu. Au deja acordul Consiliului Judeţean, CET Govora, iar Primăria Râmnicului este, de asemenea, de acord”, a precizat primarul Gutău. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button