Liga IV

Sportul – în faţa unui nou sezon

Incertitudinile în ceea ce priveşte echipa campioană a judeţului din sezonul precedent au dispărut săptămâna trecută, odată cu meciul din primul tur al Cupei României – faza naţională. În calitate de câştigătoare a acestei competiţii pe judeţ, Sportul s-a confruntat cu echipa de Liga a III-a, FC Oltchim, în faţa căreia a cedat însă fără drept de apel (2-12). Dincolo de rezultatul consemnat, acesta a fost semnalul că această grupare nu s-a destrămat, aşa cum s-au grăbit unii – mai cârcotaşi din fire – să proclame.

Iulian Roşoagă, deocamdată doar antrenor

În jocul de miercurea trecută, din Cupa României, fostul jucător al Oltchim-ului, Iulian Roşoagă, n-a putut să-şi înfrunte pe teren echipa pentru care a activat o perioadă. N-a putut să-şi ajute colegii din cauza accidentării ce continuă să-i dea bătăi de cap.

Poate că altfel ar fi stat lucrurile cu el acolo în „iarbă”, însă oricum, victoria „chimiştilor” nu putea fi pusă la îndoială. Un singur jucător nu putea face mare lucru. Poate doar să mai limiteze proporţiile scorului. Astfel că în meciul de Cupa României a fost doar antrenor, postură în care se va afla şi de acum înainte, în campionat. Sportul s-a despărţit de tehnicienii Bora şi Catronoiu, aşa că a trebuit să găsească soluţii, iar una dintre acestea s-a numit Iulică Roşoagă, care n-a avut parte de o experienţă prea plăcută la primul meci aflat pe banca tehnică.

Dobrin Ionescu a venit cu 7 jucători la Sportul 

Alături de Roşoagă, din noul sezon, pe banca tehnică a Sportului se va mai afla şi antrenorul Dobrin Ionescu, cel care şi-a dat echipa, Viitorul Frânceşti, patronului de la Divastal, Vali Chiriac. Şi-a dat echipa şi o parte dintre jucători, însă i-au mai rămas câţiva, „cei mai buni” – spune el, pe care i-a adus la Sportul. Este vorba, deocamdată, de Budihoi, Şuteu, Vitomireanu, Smărăndoiu, Nicu, Dobre şi Dumitricu, fotbalişti care şi-au adus din plin aportul la promovarea Viitorul Frânceşti în elită. Alături de Roşoagă, Dobrin Ionescu va fi antrenorul Sportului. La meciul de Cupă, deşi a fost trecut pe raportul de joc, Ionescu a stat în tribună, asta pentru că, spunea acesta, în glumă, n-a vrut să-şi înceapă activitatea cu stângul. Se aştepta la un astfel de deznodământ în meciul cu Oltchim-ul, la fel ca şi jucătorii şi sponsorii echipei. Totuşi, ne-a asigurat că nu aceasta e valoarea echipei şi vor demonstra acest lucru în campionat unde au ca obiectiv unul dintre locurile 2-8. Dar cum locul 2 nu se premiază, se gândesc din nou, chiar şi la prima poziţie din clasament.

Vor juca tot la Bărbăteşti?

La fel ca şi săptămâna trecută, nici acum lucrurile nu sunt foarte clare în ceea ce priveşte terenul pe care vor juca în acest sezon Andrei, Uţă, Floricu şi restul băieţilor. Existau ca şi variante terenul sintetic din Zăvoi şi cel de la Căzăneşti, dar se pare că nici una dintre acestea nu mai este de actualitate pentru Sportul care are ca primă opţiune tot baza de la Bărbăteşti, unde-au jucat şi în sezonul trecut şi unde sunt aşteptaţi cu braţele deschise de către primarul Constantin Banacu. Însă, rămâne de văzut dacă vor fi acceptaţi de AJF să joace acolo. Se pare că conducerea fotbalului judeţean n-ar mai fi dispusă să accepte să se dispute meciuri de Liga a IV-a acolo. Aceasta invocă faptul că baza sportivă nu are vestiare corespunzătoare, ci doar nişte săli de clasă în locul acestora. Oricum, Adunarea Generală din această săptămână le va rezolva pe toate.
Laurenţiu SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button