Alte sporturi

Voleiul juvenil a ţinut capul de afiş în Sala „Capela”

Două săptămâni consecutiv sala de sport „Capela” a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” a fost gazda unor competiţii de anvergură ale voleiului juvenil românesc. Mai întâi, în Râmnic a fost organizat turneul final din cadrul Campionatului Naţional de cadete, întrecere la care s-au calificat şi tinerele jucătoare pregătite de soţii Marius şi Nicoleta Mărgărit. Ulterior, a fost rândul voleibalistelor mai mici de la CNMB, antrenate de profesoara Cecilia Săsăran, să intre în scenă, în ultimul act din cadrul Campionatului Naţional de speranţe.

Locul 4 pentru cadetele soţilor Mărgărit

La cadete, voleibalistele soţilor Mărgărit au încheiat competiţia la care-au participat pe locul 4 însă evoluţia lor i-a încântat de fiecare dată pe numeroşii spectatori prezenţi în sala pe toată durata turneului. În meciurile din grupă, vâlcencele au învins CSŞ Satu Mare şi CSŞ Caransebeşs cu acelaşi scor (3-1), însă au pierdut apoi în faţa fetelor de la CSŞ II Baia Mare (0-3), o echipă care se confundă cu lotul naţional, în nordul ţării, mai precis în Maramureş, fiinţând Centrul Olimpic de Excelenţă la volei feminin. Calificate deja între primele patru echipe, obiectiv cu care au plecat de altfel la drum la acest turneu final, jucătoarele de la CNMB au sperat la mai mult decât atât, anume la o medalie, însă nu au reuşit să îndeplinească visul antrenorilor. Au cedat mai întâi disputa cu CSŞ 5 Bucureşti, iar apoi s-au înclinat şi-n faţa formaţiei CSŞ Sibiu, ambele partide fiind pierdute cu 1-3, rezultate care-au clasat echipa vâlceană doar pelocul 4 în clasamentul final al întrecerii. Lotul pe care antrenorii Marius şi Nicoleta Mărgărit s-au bazat pentru obţinerea unei performanţe deosebite în acest sezon a cuprins zece fete: Cosmina Zăicanu (căpitanul echipei), Andreea Becheru, Claudia Sandu, Oana Popa, Andreea Costache, Luiza Dinu, Cristina Bârzan, Mădălina Oane, Iulia Negoescu şi Andreea Hodoroagă.

Medalie de argint pentru elevele Ceciliei Săsăran

O performanţă superioară au înregistrat jucătoarele din echipa de speranţe a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, care-au cucerit medaliile de argint la turneul final găzduit de Sala „Capela”. Tinerele voleibaliste pregătite de Cecilia Săsăran au n-au avut rival în grupă, câştigând toate cele trei meciuri jucate (3-1 cu CSŞ 5 Bucureşti, 3-2 cu CSŞ Tg. Mureş şi 3-1 cu CSŞ II Baia Mare). În ultimele două partide, fetele noastre au pierdut în faţa echipei Axiopolis Cernavodă (1-3), pentru ca apoi să învingă CSŞ Lugoj (3-1), iar datorită jocului rezultatelor au izbutit să termine turneul pe locul secund. Profesoara Cecilia Săsăran a avut la dispoziţie pentru această competiţie următorul lot de jucătoare: Monica Grigoraş, Mădălina Bălănoiu, Simona Bârzan, Larisa Diaconescu, Nicoleta Craioveanu, Loriana Daşoveanu, Luiza Zamura, Alexandra Badea, Lavinia Popa şi Raluca Miriţoiu. La final, trei dintre voleibalistele noastre au izbutit să se numere printre remarcatele turneului fiind recompensate cu distincţii personale: Monica Grigoraş şi Luiza Zamura – cele mai de perspectivă jucătoare ale turneului, Loriana Daşoveanu – răsplătită cu premiul de fair-play.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button