Politica

Buse îl da în judecata pe Patru

Buşe îl dă în judecată pe Pătru

  Pe conservatorul Dumitru Buşe, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, nu îl mai deranjează că vicele PRM-ist Nicolae Pătru lansează tot felul de acuzaţii la adresa sa „în timpul programului de lucru”, ci simplul fapt că „bate câmpii”. Vineri, la prânz, liderul peremist l-a acuzat pe Buşe că are interese ca RAJDP să piardă licitaţiile pentru lucrările pe Programul SAPARD şi acţionează ca atare. El a anunţat că strânge dovezi pentru a demonstra că acuzaţiile sale nu sunt false, iar când va reuşi să le obţină pe toate le va depune şi la DNA. Pătru susţine că preşedintele CJ Vâlcea ar fi somat mai mulţi primari din zona Lădeşti „să dea lucrările pe SAPARD firmelor Hidroconstrucţia, Europan Prod şi Info Service”. Reprezentanţii societăţilor enumerate de Pătru nu au vrut să răspundă provocărilor acestuia, apreciind că declaraţia în cauză are o conotaţie politică şi scop publicitar. În ceea ce-l priveşte, Dumitru Buşe a afirmat că „acuzaţia este gravă”, iar de această dată îl va acţiona în instanţă pe colegul său necontrolat la gură. „Eu cred că ajunge cu circul ieftin! De această dată, îl dau în judecată, pentru că nu e normal ca în instituţie să nu mişti un pai şi doar să arunci în continuu cu noroi în cei care se zbat şi fac treabă. Ceea ce a spus este o aberaţie, o aiureală! Caietele de sarcini, după cum foarte bine ştiţi, le poate cumpăra oricine. Eu, din contră, cred că RAJDP este cea mai pregătită unitate pentru a executa respectivele lucrări şi sunt convins că le va şi câştiga, dacă nu pe toate, majoritatea. Nici una dintre cele trei firme enumerate de dumnealui nu are staţie de asfalt. Sunt afirmaţii aruncate în lipsă de activitate. N-avem noi nici o treabă cu licitaţiile pe SAPARD. Iar Lădeştiul nu e pe nici o listă SAPARD. Data viitoare, invitaţi-l să vorbească de activitatea sa în Consiliul Judeţean sau măcar să spună lucruri cu acoperire”, a replicat Dumitru Buşe. Nici unul dintre primarii „din zona Lădeşti” nu a confirmat acuzaţiile lui Nicolae Pătru. Ba din contră, nici unul dintre aleşi nu are idee „de unde i s-a năzărit domnului Pătru cu treaba asta”. În conferinţa de presă de vineri a lui peremistului nu doar Dumitru Buşe a intrat în gura acestuia. Pe rând, liderul PRM Vâlcea a aruncat cu spurcăciuni în Elena Udrea, Mircişoi şi Sorin Zamfirescu. Dacă „Elena Udrea este vârful de lance al mafiei din Cotroceni”, în Primăria Râmnicului „rămân instalate clanurile mafiote”. Din punctul de vedere al preşedintelui peremiştilor vâlceni, Râmnicu Vâlcea „nu mai are primar”, iar ceea ce s-a întâmplat cu salubrizarea municipiului este dovada incontestabilă a mega-măgăriilor care se fac la nivel de Executiv. Pătru le-a plâns de milă viceprimarilor, cărora Mircişoiul le-a luat maşinile de serviciu, catalogându-i drept „fraieri”, iar ultimul tir de acuzaţii l-a aruncat asupra şefilor SC Acvarim SA, care nu sunt în stare să implementeze nici măcar proiectul ISPA. Pentru a scăpa de „incompetenţii de la Acvarim”, PRM a început deja pregătirea din umbră a unor cadre capabile să conducă eficient această societate.      

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button