Politica

Ungureanu asteapta primarii liberali la PLD

Ungureanu aşteaptă primarii liberali la PLD

Deputatul Petre Ungureanu, Sorin Zamfirescu, Cristi Iorgulescu, Liviu Popa şi Ion Dina au organizat zilele trecute o conferinţă de presă pentru a anunţa că Partidul Liberal Democrat se pregăteşte să intre în legalitate. Liderii Grupului de iniţiativă pentru constituirea PLD au strâns deja peste 40000 de semnături din întreaga ţară, pe primul loc figurând judeţul Vâlcea, unde peste 3.500 de persoane şi-au dat acceptul pentru înfiinţarea noii formaţiuni. Potrivit deputatului independent Petre Ungureanu, PLD şi-ar putea depune actele de înfiinţare chiar în ianuarie, urmând ca, în cel mai scurt interval posibil, structura de conducere să fie desemnată în cadrul primului Congres. Recent, liderii Grupului de iniţiativă, format din Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Gheorghe Flutur şi Mona Muscă, s-a întâlnit pentru prima oară, la hotelul Hilton din Capitală, cu coordonatorii grupurilor judeţene. Pe agenda reuniunii platformiştilor au figurat principiile şi direcţiile de organizare ale viitorului partid, precum şi stabilirea statutului. „PLD va fi un altfel de partid, care va face un nou mod de politică” – a anunţat Ungureanu, cu referire directă la aderarea României la Uniunea Europeană. El a ţinut să precizeze că PLD „nu are nevoie să facă un guvern din umbră” deoarece „pe noi nu ne mai interesează azi Partidul Naţional Liberal. Ştim că se duce de râpă!”. Parlamentarul a precizat, totodată, că PLD se consideră partenerul real al Partidului Democrat, împreună cu care va colabora şi milita pentru „formarea acelui pol de centru-dreapta, în care fiecare partid să-şi păstreze identitatea”. Ungureanu a anunţat şi faptul că, după ce a fost forţat să renunţe la sediul biroului său parlamentar de pe Carol I, solicitarea sa adresată primarului Mircia Gutău nu a rămas fără ecou. Alesul râmnicenilor a sărit imediat în ajutorul platformiştilor, oferindu-i lui Ungureanu un nou spaţiu, ultracentral, în clădirea ce urmează a fi dărâmată a SOCOM-ului. Aici va funcţiona PLD probabil până după intrarea în legalitate. Ungureanu, ca de altfel toţi colegii săi platformişti, a demisionat din PNL în urmă cu mai bine de o săptămână. În prezent, Grupul de iniţiativă se pregăteşte pentru înfiinţarea PLD, dar şi pentru alegerile pentru Parlamentul European. Ungureanu se arată convins că PLD va reuşi să obţină un rezultat foarte bun la alegerile din mai. „Conform unui sondaj, PLD are deja 10-14 la sută, deşi încă nu este înfiinţat. La Vâlcea avem deja 6-7 sute de adeziuni şi reprezentare în peste 50 la sută dintre localităţile judeţului”, a mai adăugat Petre Ungureanu, sugerând că, în curând, şi o bună parte dintre primarii PLD va trece la PLD. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button