Diverse

Cercetati de Procuratura

Cercetaţi de Procuratură

Copiile xerox după buletinul juniorilor ce activează în campionatele judeţene, aprobate şi „legalizate” de AJF, au adus probleme preşedintelui interimar, Viorel Neacşu, şi vicepreşedintelui Constantin Pintilie. În urma unei sesizări anonime, aceştia sunt anchetaţi de Parchet pentru că au semnat în vederea autentificării acestor copii care servesc la legitimarea jucătorilor sub 18 ani. Zilele trecute cei doi au fost informaţi despre plângerea făcută şi li s-au solicitat informaţii suplimentare pentru ca acest caz să fie soluţionat. „Eu nu cred că am făcut vreo ilegalitate pentru că am aprobat xerocopiile aprobate de AJF, mai exact de Biroul Executiv. Ca urmare a propunerii domnului Persu, ce presupunea ca juniorii ce activează în campionatele judeţean să se legitimeze cu buletinul sau cu o copie legalizată, s-a decis, pentru reducerea cheltuielilor echipelor, ca aceste copii să fie autentificate de AJF şi să servească doar în acest scop, în cadrul meciurilor organizate sub egida AJF-ului, nu altundeva. S-a aprobat aceasta în şedinţa Biroului Executiv din data de 29 august 2006”, a explicat Pintilie. Altfel, ex-vicele a mai primit de curând o reclamaţie şi pe adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă, unde a fost pârât că pe perioada în care a primit pensie pe caz de boală, a lucrat, fapt despre care, cel supranumit „Talibanul” spune că nu este adevărat.

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button