Administratie

Mihai Botea l-a eclipsat pe Monceanu

Nici n-a ajuns bine viceprimar, că

Mihai Botea l-a eclipsat pe Monceanu

Prima idee măreaţă a democratului: caiac-canoe pe Olăneşti

Democratul Mihai Botea, noul viceprimar al Râmnicului, are, potrivit şefilor săi direcţi, două sarcini de partid: să reabiliteze imaginea PD-ului în municipiu şi să facă cât mai multe fapte apreciate de alegători. Ar însemna cam acelaşi lucru, dar am zis să folosim întocmai cuvintele liderului PD Vâlcea. Mihai Botea vede intrarea sa în Executivul Primăriei ca pe un bun prilej pentru Partidul Democrat de a continua proiectele începute de Mircia Gutău. „După ce vom termina cu asfaltările în Colonia Nuci, unde avem în prezent aproape toate utilajele de la ADP, vom continua să amenajăm parcările din Cartierul Nord, iar apoi în alte zone ale oraşului. În paralel, vom începe să redăm Râmnicului verdeaţa, plantând o cantitate însemnată de arbori. Sunt destule zone în care n-ar face rău un castan, un tei. Rog asociaţiile de proprietari să vină cu sugestii, să ne contacteze la Primărie. Iarăşi, mie mi se pare că arată rău albia râului Olăneşti şi vreau să mobilizez toate instituţiile care au tangenţă cu acest curs de apă ce străbate oraşul, Apele Române, CFR, care are şi el la podul de fier o zonă de siguranţă, Hidroelectrica, etc., pentru a stabili împreună o strategie. Olăneştiul trebuie decolmatat şi amenajat corespunzător. Iar pe viitor mă gândesc să realizăm un proiect de anvergură, tot cu Hidroelectrica probabil, un baraj la intrarea Olăneştiului în Olt. Am putea apoi, amenajându-l şi pe cel de la Vlădeşti, să facem acest râu să arate frumos, curat. Ne-ar permite să practicăm şi un canotaj sau altceva pe Olăneşti. Ar da şi un alt aspect oraşului”, a anunţat voios şi încrezător proaspătul viceprimar, care ar putea face – speră democraţii – o figură la fel de bună ca şi socrul său, Alboiu şi mai nu ştiu cum, primar al Râmnicului în vremurile sale de glorie. De altfel, în presa ultimelor zile, Mihai Botea a fost mult mai vizibil decât colegul său de alianţă, liberalul Constantin Monceanu. Pesemne că democratul şi-a luat foarte în serios rolul şi în scurtă vreme va ajunge să ţină şi conferinţele de presă ale Primăriei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button