Administratie

Tinerii din Râmnic se opun închiderii localurilor si discotecilor la miezul noptii

 Tinerii din Râmnic se opun închiderii localurilor şi discotecilor la miezul nopţii

Victorie! Super! Cool! De fapt, nasol! Tragedie! Mi se pare inadmisibil ceea ce am auzit săptămâna trecută, când autorităţile municipale au luat decizia emiterii unei hotărâri orbească prin care să limiteze programul de funcţionare a restaurantelor, cluburilor şi discotecilor, până la miezul nopţii sau, la dracu’, Doamne iartă-mă!, până la ora 22.00. Dacă tinerii din municipiu, de a căror părere am constatat că nu se prea ţine cont, consideră că distracţia, fie că este vorba de o nuntă, sau de un botez, nu trebuie întreruptă pur şi simplu la miezul nopţii, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie, asociaţiilor de locatari, Primăriei Râmnicului, şi un singur ziarist, Tudor Iosifaru, au considerat necesară şi de bun simţ restricţionarea funcţionării restaurantelor, până la orele 24. Această ultimă propunere ne-a zgâriat urechile miercuri, 20 septembrie 2006, când la sala Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, a avut loc o dezbatere publică având ca subiect adoptarea unor măsuri privind programul de funcţionare a unităţilor de alimentaţie publică care organizează nunţi şi alte mese festive.

Volumul de reclamaţii este foarte mare

Motivul acestei solicitări l-a reprezentat, cum însuşi primarul Constantin Monceanu a precizat, reclamaţiile unor cetăţeni care locuiesc în apropierea restaurantelor sau cluburilor şi care sunt deranjaţi de zgomot. Acesta a anunţat iniţial că are de gând să iniţieze în luna octombrie un proiect de hotărâre prin care să propună câteva variante de limitare a programului de funcţionare a localurilor: 1. programul tuturor unităţilor de alimentaţie publică, indiferent că sunt restaurante, baruri, discoteci, cluburi, etc., să fie limitat până la ora 24.00, după exemplul oraşelor din Transilvania şi Banat; 2. să nu se introducă o limitare a programului la unităţile de alimentaţie publică, dar să se introducă obligativitatea ca, după ora 24.00, orice mijloc de redare, amplificare audio sau video din incinta sau aparţinând acestor unităţi să fie oprit; 3. să nu se introducă o limitare a programului la unităţile de alimentaţie publică, ci doar obligativitatea ca, în cazul organizării unor mese festive (nunţi, botezuri, etc.), aceste evenimente să se oprească la ora 24.00. În acelaşi timp, s-a propus ca indiferent ce măsură se va lua, aceasta să fie aplicabilă de la 1 ianuarie 2007, pentru a nu deranja programul evenimentelor festive deja stabilite.

Constantin Măgădan, avocatul patronilor de localuri

Discuţiile pe această temă, au fost, desigur, contradictorii. În debutul dezbaterii, Luminiţa Apostolescu, din partea DSP, a prezentat cadrul legal referitor la normele sanitare, în special din domeniul poluării fonice, care trebuie respectate de către agenţii economici, precum şi normele şi măsurile privind amplasarea unităţilor de profil. S-a menţionat faptul că investiţiile făcute în antifonarea restaurantelor sunt, de cele mai multe ori, ineficiente, întrucât nu sunt realizate de specialişti în domeniu. Din păcate, prima şi ultima intervenţie din partea patronilor de localuri a avut-o Constantin Măgădan, proprietarul disco-restaurantului «Casa Albă». Acesta, pe bună dreptate, şi-a exprimat dezacordul faţă de propunerile făcute de Primăria municipiului, mai ales în condiţiile în care taxele şi impozitele plătite la stat de către patronii de restaurante, cluburi şi discoteci nu sunt deloc mici. Măgădan a afirmat că nu va respecta o hotărâre care îi limitează programul de funcţionare al restaurantului sau cel de desfăşurare al evenimentului festiv pe care îl găzduieşte.

Soluţii de compromis există, dar trebuie voinţă şi înţelegere reciprocă

În continuare au luat cuvântul mai mulţi nemulţumiţi. În zadar le-a explicat Luminiţa Apostolescu, reprezentanta DSP, că există soluţii care stau la îndemâna patronilor de unităţi de alimentaţie publică astfel încât ei să îşi poată desfăşura activitatea fără a-i deranja pe cei din jur. Ea a sugerat, pe bună dreptate, adoptarea măsuri diferenţiate, în funcţie de specificul, impactul zgomotului şi amplasarea fiecărui local în parte. Deşi aceasta nu a pledat pentru o măsură unitară, menţionând că izolarea fonică poate reprezenta o soluţie de compromis acceptabilă pentru toată lumea, preşedinţii de asociaţii s-au împotrivit negocierilor pe acest subiect, cerând imperativ închiderea localurilor. Putem doar să bănuim de ce chiar şi Adrian Nacea, administrator al restaurantului Seytour, a declarat că agreează varianta 3 propusă de Primărie, respectiv program de funcţionare până la ora 24.00, iar muzica să fie oprită la orele 22.00 în zilele de sâmbătă şi duminică (intervenţia a fost salutată cu aplauze de mai mulţi participanţi din sală). Pe de altă parte, Dumitru Persu, preşedintele ATOP Vâlcea, a propus ca, la nivelul Primăriei să se înfiinţeze o comisie care să analizeze fiecare caz în parte şi să propună măsurile care se impun. Din sală, s-au exprimat mai multe dezaprobări. Reprezentantul ATOP a declarat că instituţia pe care o conduce nu se va grăbi cu aplicarea unor măsuri orbeşti şi drastice în această problemă. Campioana serii la datul cu părerea a fost Ene Gabriela, consilier municipal şi inspector adjunct al Inspectoratului Şcolar Vâlcea, care uitând că are o grămadă de probleme nerezolvate în instituţia pe care o conduce, a venit cu câteva aberaţii în replică la propunerile de bun simţ făcute anterior. După discuţii, Constantin Monceanu a început să aibă dubii cu privire la cele trei propuneri puse în discuţie şi a lansat invitaţia tuturor celor interesaţi să vină cu sugestii, mai ales că nu a apucat încă să asculte şi părerile tinerilor din municipiu. De altfel, contactaţi telefonic, liderii structurilor politice de tineret din judeţ ne-au mărturisit că nu au fost informaţi în legătură cu organizarea unei dezbateri publice pe tema muzicii din localuri, lucru care în definitiv a făcut ca, la discuţii, să participe în mare parte persoane trecute de vârsta a doua şi cu o viaţă vizibil sedentară. Sperăm, însă, că nu acestea vor lua decizia finală, dar şi că aleşii locali nu se vor grăbi să adopte o măsură pripită, ci vor căuta o soluţie de bun simţ.

Bogdan Pistol, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PNL Vâlcea: „Sunt de acord cu varianta diminuării volumului muzicii din localuri după ora 24.00, desigur, acolo unde este cazul, nicidecum cu luarea unei măsuri radicală, necugetată, de închidere a acestora. Nu poţi să-i pui pe oamenii care se duc la o nuntă să petreacă după miezul nopţii fără muzică, sau să-i dai afară din restaurant. Ar fi absurd!”. 

Cristi Buican, vicepreşedinte PNL Vâlcea: „Din punctul de vedere, trebuie înţeleşi deopotrivă cetăţenii care nu se pot odihni sâmbăta sau duminica din cauza petrecerilor organizate în localurile situate lângă locuinţele lor, cât şi cei care, de exemplu, îşi organizează nunta. Se pot lua alte măsuri decât închiderea localurilor, precum antifonarea acestora, reducerea nivelului de zgomot după o anumită oră, obţinerea acordului de la vecini şi aşa mai departe”.

Costi Rădulescu, preşedintele Tineretului Social Democrat – Vâlcea: „Ar fi o greşeală închiderea restaurantelor după ora 22.00 sau chiar şi după 24.00! Eu cred că trebuie introdusă obligativitatea reducerii volumului muzicii după miezul nopţii, de la caz la caz. Pentru că sunt restaurante care nu deranjează pe nimeni, fiind amplasate departe de blocuri sau case locuite. În zonele de la parterul blocurilor, într-adevăr, trebuie luate măsuri, dar nu categorice, de închidere a acestora. Ar fi bine ca patronii să obţină acordul vecinilor, să investească în izolaţia fonică, sau să permită continuarea unui eveniment festiv cu muzică în surdină, astfel încât să nu-i deranjeze pe cei din jur. Nu cred că ar fi normale interdicţii de genul: la ora 24.00, fără discuţie, închidem restaurantele şi discotecile! Râmnicul ar deveni un oraş de nebuni, închis, din care ar trebui să dispară probabil toţi tinerii”.

Petre Duinea, preşedintele Tineretului AP Vâlcea: „Ar fi absurd! Aceşti patroni plătesc taxe şi impozite, iar cei care au o nuntă sau un botez plătesc bani grei pentru a-şi sărbători cum se cuvine evenimentele festive. Eu aş propune ca localurile de la parterul blocurilor să fie izolate fonic şi să reducă volumul muzicii după miezul nopţii, obligatoriu”.   

Bogdan Almaşi, preşedintele Tineretului Democrat – Vâlcea: „În orice ţară civilizată, există o oră maximă pentru organizarea unor evenimente festive. Am locuit în apropierea discotecii de la Casa Ştiinţei. Zgomotul este infernal, deci aici se impun măsuri serioase, ca şi în alte cazuri asemănătoare. Dar sunt şi localuri sau discoteci care nu poluează fonic, şi care nu văd de ce să fie închise. Patronii pot investi foarte bine în izolarea fonică şi să-şi continue activitatea, ştiu eu, până dimineaţa”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button