Caleidoscop

Zvonuri (ne)bune de luat în seama

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

 

* În timp ce Verigeanu s-a luptat să-l aducă pe Costel Pană ca antrenor la CSM Rm. Vâlcea, se pare că un alt oficial al acestei grupări a purtat discuţii cu un antrenor mult mai experimentat, mai apreciat de vâlceni şi cu pretenţii financiare de bun simţ.

* Jucătorilor unei foste divizionare B nu li se permite de către preşedintele clubului să-şi caute alte formaţii, iar celor contactaţi deja pentru un eventual transfer li se solicită un „comision”

* Un alt preşedinte de echipă binecunoscută în Vâlcea este bănuit de o parte dintre jucători că trăieşte o frumoasă poveste de amor (adică mai mult sex şi mai puţină dragoste) cu o frumoasă mămică ce-i poartă de grijă băiatului legitimat la acest club. Tânărul jucător a apărut frecvent pe raportul de arbitraj, dar nu a prins întotdeauna să fie titular, ci doar atunci când mămica dădea şi ea… bucăţica!

* Despre un şef al arbitrajului vâlcean, tânărul preşedinte pesedist a spus că e „puturos”. Din acest motiv multe „oale” se vor sparge în capul celui lipsit de orice diplomaţie

* Tot din fotbalul judeţean, se pare că munca benevolă se împarte în două. Unii muncesc gratis ca proştii, alţii primesc ordine de deplasare (delegaţii) ca să li se deconteze deplasarea şi să-şi primească şi diurnă.

* Se pare că la sediul AJF Vâlcea nu mai există nici un statut sau regulament de organizare a activităţii fotbalistice, motiv pentru care se fac fel de fel de trimiteri ba la un paragraf, ba la altul, ba la fostul secretar Boharu că a încurcat actele, ba la Zăpadă că nu ştie pe unde le pune. În realitate, Liliana Croitoru şi Daniel Demetrescu sunt singurii ştiu cu ce se mănâncă fotbalul judeţean. Secretarul Iustin Croitoru este capabil, dar încă n-a avut timp să se acomodeze cu toate „chichiţele”, Vasile Busuioceanu nu prea are mână liberă să arate ce poate, iar ceilalţi mai mult încurcă. Măcar Stanca îşi vede de ale lui şi nu-şi bagă nasul unde nu-i fierbe oala, având mult bun simţ. În schimb ce te faci cu alţii care nici clasamente nu ştiu să întocmească!

* Un „important” om de fotbal din AJF Vâlcea a intervenit la redacţia unui ziar şi a atras atenţia conducerii publicaţiei să-l tempereze pe ziaristul sportiv care a dezvăluit că sunt multe nemulţumiri în fotbalul judeţean.

* Grigore Tomoiagă este decis să-şi ducă mandatul de şef al CJA Vâlcea până-n momentul în care se vor face presiuni asupra sa de a ajuta una sau alta dintre echipe. În acest caz, nu-l va prinde iarna în funcţie pentru că la felul său de om corect, cum îl ştim cu toţii, nu va accepta să-i fie terfelit numele în tot felul de scandaluri.

* Vrăjeala cu „baze sportive omologate temporar” nu poate fi demonstrată cu acte de către vicepreşedintele Costică Pintilie. El a spus în conferinţă de presă că unor baze sportive din Divizia D le-a expirat omologarea, dar noi ştim că în unele cazuri nu s-a făcut omologare, cei ce au mers cu acest scop prin comune preferând să stea la şpriţuri cu primarii până târziu în noapte, după care le-a spus: „Lăsaţi, bă, că aveţi alte probleme importante în comună! De fotbal ne ocupăm noi. Voi, primăria, să daţi doar bani îbn contul AJF că o să jucaţi şi aşa!”

* Un preşedinte de instituţie sportivă seamănă din ce în ce mai mult la apucături cu dictatorul Ceauşescu. Aşa cum preşedintele comunist promitea înainte de Revoluţie că mai pune 50 de lei la pensii şi 100 de lei la salarii, la fel şi tânărul dictator din sport promite ba o minge, ba o scutire de taxe…

* Programul electoral al şefului AJF Vâlcea nu pare a avea şanse de a se realiza. În acest caz, pentru a căuta lucruri realiste şi realizabile, sunt puse în aplicare puncte de pe platforma-program a celui ce a intenţionat să candideze contra lui Costică-Vâlcea, dar n-a fost lăsat. Ideea cu scutirea de taxe a echipelor nou-înfiinţate de acolo a fost luată, aşa cum şi programarea meciului de baraj dintre campioanele judeţelor Olt şi Dolj la Drăgăşani a fost inspirată de un articol de pe prima pagină din ARENA.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button