La Horezu se creează condiţii de Liga a III-a

• în următorii ani, primarul Constantin Niţu vrea să facă din Flacăra o echipă de temut, nu doar pe plan judeţean

Oraşul Horezu va dispune, începând din 2010, de unul dintre cele mai moderne stadioane de fotbal din judeţul Vâlcea. Proiectul întocmit de autorităţile locale a fost nominalizat pentru a primi finanţare din partea guvernului încă din prima etapă. Construcţia acestei baze sportive va costa în jurul a 6 miliarde lei, dintre care a fost alocată deja, în prima tranşă, un sfert din această sumă, adică 1,5 miliarde. Pe baza banilor primiţi, s-au putut demara deja lucrările, primăria condusă de Constantin Niţu aşteptând acum şi cealaltă sumă de bani pentru a finaliza stadionul din Treapt în timp util.

„Nu ne gândim încă la promovarea în eşalonul superior”
După ce va termina de modernizat baza sportivă, primarul Constantin Niţu s-ar putea gândi şi la obţinerea unor performanţe pe plan fotbalistic, ţinta urmând a fi, desigur, promovarea în Liga a III-a.

Edilul oraşului Horezu spune însă că, deocamdată, nu vrea să se arunce în luptă fără a beneficia totuşi de un buget bine structurat pentru echipa de fotbal. Scopul principal este acela de a atrage, alături de primărie, câţiva sponsori potenţi din punct de vedere financiar. „Dacă vom găsi un finanţator puternic, din rândul celor care vor veni să investească în zonă, dispus să ne ajute, cu siguranţă că vom încerca să facem saltul şi în eşalonul superior. Deocamdată, realist vorbind, primăria Horezu nu prea are fonduri să susţină o echipă la nivelul Ligii a III-a. În momentul în care vom identifica un sponsor dispus să ne sprijine din punct de vedere financiar, vom reuşi şi noi să urcăm mai sus. În prezent, la bugetul pe care îl are oraşul Horezu, repet, nu ne putem gândi la mai mult”, a spus Niţu.

„Am susţinut echipa de fotbal, dar n-am ieşit în mass-media să mă laud”
Altfel, primarul din Horezu a mărturisit că este un fan al sportului şi al fotbalului în general, dar că niciodată nu a ieşit să se laude în presa locală cu acest lucru, ci doar a preferat să sprijine Flacăra din umbră: „Să nu credeţi că mie nu-mi place fotbalul! Lumea s-a întâlnit de multe ori cu mine la meciuri. Am susţinut foarte mult echipa de fotbal în sezonul trecut, deşi n-am ieşit în mass-media să mă laud cu acest fapt. Îmi place să stau în plan secund şi să fac mai mult, decât să fiu tot timpul pe primul plan şi să ajut mai puţin. La Horezu va rămâne o singură echipă, iar Vicenţiu Marinescu va fi antrenor principal. Sunt sigur că va colabora foarte bine cu jucătorii, am discutat cu toţi, sunt pregătiţi să facă o treabă bună la Horezu. Băieţii au avut prima întâlnire pe 18 iulie, atunci când a avut loc reunirea lotului. Echipa beneficiază de o săptămână de cantonament, le voi asigura deplasarea şi cazarea la Văleanu, o zonă montană lângă Horezu, unde şi-au putut încărca bateriile pentru campionat”.

Banii din taxa pentru cultură şi sport ajută Flacăra
Constantin Niţu a mai afirmat că bugetul echipei de fotbal Flacăra Horezu pe acest an este stabilit deja. „Prin bugetul Consiliului Local se ştie exact câţi bani sunt alocaţi sportului. Fiecare societate comercială din Horezu (şi sunt peste 100, deşi se ştie situaţia fluctuantă care există acum pe piaţa afacerilor) trebuie să plătească o taxă de 1,5 milioane lei pentru cultură şi sport. Suma strânsă se împarte apoi, în mod egal, spre ambele domenii. Dacă se vor încasa toţi aceşti bani, sau măcar într-un procent de 90 la sută, atunci va fi foarte bine. Din păcate, de aceea nici nu putem să spunem «avem alocată pentru echipa de fotbal suma de…», pentru că nu ştim dacă se şi încasează la timp banii proveniţi taxa de cultură şi sport. Oricum, în plus, noi am reuşit să întregim bugetul echipei de fotbal prin mai multe sponsorizări, aşa că mai putem aştepta până ce vom recupera toate fondurile din această taxă pe cultură şi sport”, a precizat primarul oraşului Horezu.   (N.C.)

„2 în 1” la Horezu
• din cele două echipe, Vicenţiu Marinescu a format o singură grupare în oraşul olarilor, ce va activa în Liga a IV-a
• Adi Glăvan a renunţat la Flacăra pentru Posada

După ce a luat hotărârea să cedeze locul obţinut în elita fotbalului judeţean celor de la Nova Turist Rm. Vâlcea, Vicenţiu Marinescu a fost numit antrenor principal la Flacăra Horezu. Aşadar, chiar dacă nu a putut continua în „Elită” cu echipa proprie, Marinescu a ajuns totuşi şi ca antrenor în Liga a IV-a, după ce ani buni a activat doar ca jucător la acest nivel. Îşi doreşte să aibă succes în această nouă provocare, aşa că, pentru formarea unei echipe competitive, a decis să facă o selecţionată la Horezu, care să cuprindă atât jucători de la Flacăra 2005, cât şi de la echipa de Liga a IV-a. Astfel s-a ajuns la un lot stufos, care cuprinde peste 20 de jucători. Printre ei nu se va mai regăsi, însă, Adi Glăvan, care-a renunţat la ambele funcţii ocupate la Flacăra (de antrenor şi jucător), pentru a-şi oferi serviciile celor de la Posada Perişani. De asemenea, de la echipa de Liga a IV-a din Horezu a mai plecat golgheterul Frunză (s-a dus la Cozia Călimăneşti), dar şi Flavius Ţoanţă, care se află în pregătiri cu Damila Măciuca. Absenţa acestora a fost, însă, repede suplinită de alţi jucători consideraţi destul de importanţi pentru echipă de antrenorul Marinescu. Din lotul Flacărei Horezu pentru noul sezon fac parte: Alexandru Croitoru, George Sărsan, Eduard Ursescu (portari) şi jucătorii Daniel Nistor, Bobi Enea, Daniel Lupulescu, Mihai Stănescu, Ionuţ  Negoi, Alexandru Istocescu, Valentin Pătroi, Mădălin Milosteanu, Dragoş Văduva, Adrian Cîrjan, Ciprian Nistor, Dragoş Dinescu, Ionuţ Popa (toţi de la Flacăra 2005), plus Eugen Toşu, Alexandru Zamfirescu, Vlad Geiculescu, Ion Pătroi, Claudiu Costescu (de la Flacăra Horezu). Cu toţi aceştia Vicenţiu Marinescu susţine în această săptămână un cantonament la Horezu.
Altfel, o dată cu noua „ocupaţie”, Marinescu este nevoit să renunţe la a mai juca fotbal. „Voi rămâne în continuare legitimat ca jucător la Minerul Berbeşti, dar inactiv. Regret că nu mai pot juca. Am avut o colaborare excelentă cu Vasile Ilinca şi condiţii foarte bune oferite de conducerea clubului. Îmi pare rău că mă despart de Minerul Berbeşti, după aproximativ 13 ani în care am activat pentru această formaţie, atât la Liga a IV-a, cât şi cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. Oricum, trebuia să vină o dată şi acest moment”, a precizat Vicenţiu Marinescu.

Memorialul „Dan Cârstoiu”, la Costeşti
Până la intrarea în cantonament, stagiu de pregătire asigurat de primărie, prin grija lui Constantin Niţu, Flacăra Horezu a participat la Memorialul „Dan Cârstoiu”, competiţie ajunsă la cea de-a treia ediţie. Dan Cârstoiu (jucător promovat de Vicenţiu Marinescu la juniorii republicani ai Flacărei Horezu, echipă la care şi-a şi încheiat activitatea), a decedat acum patru ani în urma unui accident de maşină. Prietenii şi colegii au organizat o competiţie în memoria sa ce are loc în fiecare an la Costeşti. Duminică, 2 august, la „memorial” au fost invitate să participe trei echipe, pe lângă formaţia gazdă, Minerul, luând startul la întrecere Flacăra Horezu şi Unirea Tomşani. Gruparea lui Vicenţiu Marinescu s-a impus atât în faţa Minerului Costeşti (cu 1-0), cât şi a Unirii Tomşani (cu 3-1), câştigând competiţia. Într-un alt meci, pentru locul 2, Unirea Tomşani a dispus cu 1-0 de Minerul Costeşti.

Flacăra 2005 va continua în Liga a V-a
Chiar dacă a cedat locul din „Elită” unei formaţii nou înfiinţată, Flacăra 2005 Horezu nu se va desfiinţa. Îşi va continua activitatea la Liga a V-a cu jucătorii care au rămas după stabilirea lotului echipei de Liga a IV-a din Horezu. De pregătirea Flacărei 2005 se va ocupa în continuare tot Vicenţiu Marinescu, care-a stabilit deja şi obiectivul pentru noul sezon: clasarea între primele cinci echipe ale campionatului. Decizia sa de a continua şi cu echipa de Liga a V-a îi va ocupa practic tot timpul, asta pentru că, pe lângă seniorii celor două formaţii din Treapt, Marinescu se va ocupa şi de juniori, majoritatea proveniţi din propria-i pepinieră.  (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button