Politica

La Bujoreni, democrat-liberalii acţionează împotriva intereselor comunităţii

Recent, la sediul Primăriei Bujoreni, a avut loc o nouă şedinţă a Consiliului Local. Potrivit primarului Alexandru Roşu, cel mai important punct de pe ordinea de zi l-a reprezentat dezbaterea şi aprobarea unui proiect pe Măsura 3.2.2.. De menţionat este că 9 din cei 12 consilieri prezenţi au votat „pentru”, iar acum urmează ca edilul comunei să depună proiectul pentru finanţare până pe data de 31 iulie. La finalul şedinţei, Alexandru Roşu s-a arătat foarte nemulţumit de atitudinea a trei dintre consilierii locali, membri ai PD-L. Este vorba despre Marian Mirea, Nicolae Cârstea şi Ion Roman. „Cei trei consilieri PD-L nu au vrut să aprobe proiectul pe măsura 3.2.2. pentru că principalul lor scop este ca în Bujoreni să nu se facă nimic. Ei cred că în acest fel discreditează Consiliul Local, însă eu sunt sigur că oamenii ştiu cum stau de fapt lucrurile”, ne-a declarat Alexandru Roşu.

Cu toate acestea, ceilalţi nouă componenţi ai consiliului au făcut posibilă aprobarea proiectului, prin care vor fi realizate o mulţime de îmbunătăţiri ale infrastructurii în comuna Bujoreni. Valoarea totală a investiţiilor se ridica la 2,5 milioane de euro, iar lucrările ce vor fi întreprinse vizează introducerea canalizării pe toată suprafaţa comunei, reabilitarea, modernizarea şi asfaltarea drumurilor, după cum urmează: Malul Alb (1,5 kilometri), Malul Vârtop (500 metri), Bogdăneşti (1 kilometru) şi Lunca (1 kilometru). „Sunt convins că proiectul va fi declarat eligibil, pentru că avem deja finalizată alimentarea cu apă, iar un alt lucru de care trebuie să ţinem cont este legat de faptul că până în prezent, noi nu am mai beneficiat de niciun proiect pe măsura 3.2.2.”, a precizat Alexandru Roşu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button