Administratie

Alunecările de teren şi urşii l-au exasperat pe primarul din Perişani

Ion Sandu, primarul comunei Perişani, le reproşează reprezentanţilor PSD şi PD-L că împart fondurile Consiliului Judeţean pe criterii politice, aproape 30 de localităţi conduse de liberali fiind de fiecare dată excluse de pe listele cu finanţări. El a anunţat că este dispus ca, în condiţiile în care, pe viitor, situaţia nu se va schimba, să-i convingă pe toţi colegii săi primari să-l însoţească la Parlament, unde să facă un miting de protest. „La audienţele organizate de preşedintele Ion Cîlea la Titeşti, domnul Petre Buican a ridicat problema drumului judeţean care leagă comuna Racoviţa de Perişani, sau mai bine spus localitatea Perişani de DN 7. De câţiva ani, se tot munceşte la acest drum. Eu sunt unul dintre promotorii acestui proiect şi sunt interesat, aşadar, de soarta acestuia.

Vă reamintesc faptul că, iniţial, în această zonă nu era un metru de asfalt. Acum, mai avem 1.800 de metri şi putem bate palma la Drumul Naţional. Domnul preşedinte Cîlea mi-a promis că anul acesta visul nostru se va împlini. Sper şi sunt convins că domnul preşedinte se va ţine de cuvânt”, a afirmat alesul liberal. O altă nemulţumire a primarului Ion Sandu se referă la modul în care se face în general recepţionarea drumurilor. „Cei de la RAJDP nici nu ne invită la astfel de evenimente, deşi normal ar fi chiar să facem parte şi noi, primarii, din comisii. Pentru că de cele mai multe ori am fost parcă invizibili pentru RAJDP, lucrările n-au ieşit cum ne-am fi dorit. La Perişani, de exemplu, drumul e fisurat în unele locuri. Poate că există şi motive obiective, dar asta nu înseamnă că problemele, minusurile nu trebuie remediate”, a mai adăugat Sandu. Nu în ultimul rând, el s-a referit şi la situaţia drumului forestier modernizat cu puţin timp în urmă printr-un proiect finanţat pe Măsura 3.5. – PNDR. Acest drum leagă comuna Perişani de Berislăveşti şi scurtează cu aproximativ 20 de kilometri distanţa spre Râmnicu Vâlcea. În ultima vreme, această importantă cale de acces a fost afectată de alunecările de teren, iar comunitatea lui Sandu ar putea avea mari probleme cu reprezentanţii SAPARD dacă problemele apărute nu vor fi remediate până la finele lunii august. Primarul din Perişani a avut mai multe dialoguri pe această temă cu conducerea Consiliului Judeţean, Ion Cîlea promiţându-i sprijin necondiţionat. Ion Sandu a adus din nou în discuţie şi problema urşilor apăruţi de curând în Ţara Loviştei. El a explicat că lucrurile sunt mai complicate decât par, în sensul că urşii s-au învăţat să fure mâncarea localnicilor sau să le omoare animalele din curţi. „Mi-e teamă de o eventuală catastrofă, pentru că oamenii vor să-şi apere bunurile, iar urşii, normal, nici măcar nu ştiu ce-i ăla bunul simţ. Am făcut adrese peste tot, să fim ajutaţi, dar nu am primit răspuns de nicăieri”, a mai spus Ion Sandu.
Romulus Dumitru

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button