Administratie

De anul viitor, 400 de hectare de teren arabil ar putea fi irigate în Galicea

Una dintre preocupările majore ale autorităţilor locale din Galicea o reprezintă reintroducerea sistemului de irigaţii, intrat în paragină după căderea regimului comunist. Viceprimarul Florea Udrea speră ca, prin această iniţiativă extrem de importantă pentru comunitatea locală, Galicea să-şi recapete faima de odinioară, atunci când se situa în primele cinci la nivel de judeţ, în ceea ce priveşte producţia agricolă.
„Din păcate, imediat după ce a căzut Cortina de fier, cam tot ceea ce a însemnat agricultură a intrat în declin. Considerată odinioară „grânarul Europei”, România nu mai păstrează nimic din ceea ce a caracterizat-o. Putem spune, pe bună dreptate, că tot acest sector extrem de profitabil este la pământ.

Însă, în ultima perioadă, fiecare localitate poate să-şi revigoreze agricultura, prin accesarea de fonduri de la Uniunea Europeană, cât şi de la Guvern. Asta încercăm să facem în momentul de faţă. Până în 1989, comuna Galicea ocupa un loc fruntaş la nivel judeţean, în ceea ce priveşte producţia pe hectar. Suntem conştienţi că, în aceste vremuri de restrişte, agricultura poate fi o sursă de venit consistentă. De aceea, mi-am propus ca, până la finele anului viitor, împreună cu primarul Ion Năfliu, să pun pe picioare întregul sistem de irigaţii. Am intrat în posesia conductelor subterane, iar acum aşteptăm fondurile promise de la Guvern. Dacă totul va decurge conform planului, în cel mai scurt timp, vom putea iriga o suprafaţă de 400 de hectare de teren arabil. În aceste condiţii, sunt convins că tot mai mulţi locuitori se vor asocia pentru o producţie cât mai mare. Această investiţie poate însemna primul pas important în aducerea de fonduri la bugetul local”, ne-a spus viceprimarul Florea Udrea. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button