Liga V

Unde vor activa campioanele?

• în momentul de faţă, dintre cele patru promovate, doar Olteţul Alunu are o bază sportivă aduse la standarde optime

În momentul de faţă, din cele patru echipe care au reuşit să câştige competiţia în care au fost angrenate ( FC Băbeni, Voinţa Orleşti, Flacăra 2005 Horezu şi Olteţul Alunu), doar una singură dispune de o bază sportivă proprie, conformă cerinţelor impuse pentru activarea în Liga a IV-a. Este vorba de stadionul din Alunu, care a fost pregătit din timp, fiind prevăzut cu tribune acoperite, un gazon impecabil şi cabine moderne. Primarul Vasile Boeangiu a amenjat baza, presimţind că va juca în Liga a IV-a din toamă. În rest, celelalte campioane nu au deocamdată modernizat stadionul. Constantin Cârstina, primarul comunei Orleşti, ne-a precizat că, în toamnă, echipa sa, Voinţa îşi va putea disputa meciurile pe teren propriu şi nu va mai fi nevoită să se deplaseze la Drgăşani (cum a făcut-o până acum), pentru a-şi găzdui meciurile.

Cât despre FC Băbeni şi Flacăra 2005 nu putem vorbi deocamdată acelaşi lucru. Eugen Roşu, antrenorul campioanei din Seria I aşteaptă ca primarul Ştefan Bogdan să vină cât mai repede cu soluţii în vederea clarificării acestei probleme. Ar fi şi păcat ca un oraş să nu îşi poată permite să găzduiască meciuri chiar şi la nivelul Ligii a IV-a. În Băbeni, există două terenuri de fotbal cu nume ce ne aduc aminte de „epoca de aur” („Metalul” şi Forestierul) dar, din câte se pare, niciunul nu va putea fi folosit de către juniorii lui Roşu. Din câte se pare, soluţia ar veni din partea autorităţilor locale din Frânceşti, care ar fi dispuse să le „închirieze” terenul, în condiţiile în care Victoria s-a reîntors la „Onoare”. Fotbaliştii din Băbeni nu agreează întocmai această variantă, mai ales că fiecare îşi doreşte să reprezinte oraşul de unde provine. În fine, Flacăra 2005 Horezu – echipa antrenată de Vincenţiu Marinescu (portar activ la Minerul Berbeşti) este în căutarea unui loc de joacă. Vizavi de această problemă, Vice ne-a spus că, în perioada următoare, va purta o discuţie cu primarul din Horezu, Constantin Niţu. Ar fi chiar o mândrie ca oraşul Horezu să fie reprezentat în primul eşalon judeţean de două echipe. Se zvoneşte chiar că ar putea exista o fuziune între cele două „Flăcări”. Din câte de aude, existe şanse mari ca FC Ghecon Lăpuşata să-şi dispute tot pe acest teren meciurile pe teren propriu, asta numai în cazul în care va promova în Liga a III-a, după meciul de miercurea aceasta. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button