Emilian Frâncu crede că
PC va ieşi de la guvernare după raportul de ţară din mai
Partidul Conservator ar putea ieşi de la guvernare după publicarea raportului de ţară din luna mai a acestui an. Cel puţin aceasta este părerea preşedintelui PNL Vâlcea, deputatul Emilian Frâncu. Pe acelaşi scenariu, liberalul mai crede că tot la acel moment Adrian Năstase, urmat de circa 17 deputaţi fideli din cadrul PSD, va intra în PC. „Pentru ca toată lumea să fie mulţumită, s-a făcut o discuţie între Voiculescu şi Năstase: stai dumneata în PSD, îţi faci o platformă, se face o consultare cu membrii de partid – probabil la nivel naţional şi apoi mergi la PC, care va face de la 2% probabil 5% şi va intra în Parlament”, a comentat Emilian Frâncu în faţa jurnaliştilor vâlceni. Frâncu a ţinut să precizeze că scenariul prezentat mai sus se bazează doar pe o opinie personală. (O.H.)