Ancheta

Lista beneficiarilor locuinţelor ANL încinge spiritele în Consiliul Local

Şedinţa ordinară a Consiliului Municipal Râmnicu Vâlcea de marţi se anunţă a fi una extrem de încărcată, pe ordinea de zi figurând nu mai puţin de 33 proiecte de hotărâre. Consilierii locali au, aşadar, nevoie de răbdare şi tutun pentru a comenta pe marginea proiectelor supuse dezbaterii şi votului. Cu siguranţă nu vor lipsi discuţiile, mai ales că cel puţin două puncte suscită atenţia opiniei publice: bugetul din acest an şi lista celor 108 beneficiari ai locuinţelor sociale ANL.

Buget de criză

Bugetul pe 2009 este, poate, cel mai important punct de atracţie al şedinţei. Râmnicul va avea la dispoziţie în acest an nu mai puţin de 2.137 miliarde lei, veniturile municipiului situându-se la un nivel asemănător celui din 2008.

La aceeaşi valoare se ridică şi cheltuielile programate până la finele anului. Din aceşti bani, peste 60 miliarde vor fi cheltuite pentru finanţarea cheltuielilor unităţilor de învăţământ, în timp ce creşelor şi grădiniţelor cu program prelungit le vor fi alocate peste 90 miliarde. O altă sumă importantă va fi alocată subvenţiilor privind acoperirea cheltuielilor pentru internate – 40 miliarde. Însă, de departe, cea mai mare parte din buget – peste jumătate, va fi alocate investiţiilor. Circa 1.270 miliarde vor fi cheltuite pe asfaltări, reabilitări de imobile şi alte investiţii edilitare. 270 de miliarde provin din bugetul local, 189 miliarde sunt suportate de la bugetul de stat, 17 miliarde vor fi cheltuite din împrumutul intern al primăriei, 175 de miliarde reprezintă creditul extern privind implementarea programului ISPA de reabilitare a reţelelor de apă iar circa 610 miliarde înseamnă cofinanţări programe externe.
Cei mai mulţi bani provin din taxele şi impozitele locale – circa 1.120 miliarde, în timp ce aproape 950 miliarde reprezintă venituri cu destinaţie specială (sume din TVA şi transferuri speciale).
Interesant este faptul că în acest an, capitolul de cheltuieli a fost alcătuit ţinându-se cont de recesiunea economică. Astfel, au fost reduse cu cel puţin 15% achiziţiile de servicii şi cu cel puţin 50% cele de bunuri, birotică şi mobilier. Avându-se în vedere resursele limitate, în acest an nu se vor mai acorda tichete cadou personalului din structurile şi serviciile funcţionale, din unităţile de învăţământ şi creşe.
În aceeaşi şedinţă va fi aprobată şi suma de 42 miliarde lei necesară continuării lucrărilor la locuinţele sociale din fostul cămin de bătrâni Ostroveni. Banii au fost alocaţi de Ministerul Dezvoltării iar locuinţele sunt destinate foştilor chiriaşi care au fost sau urmează a fi evacuaţi din casele retrocedate foştilor proprietari.

Râmnicul, împânzit de camere video

În următoarea perioadă, în municipiu va fi implementat un sistem de monitorizare video, în vederea prevenirii criminalităţii. În fapt, va fi extins sistemul deja existent, în toate cartierele oraşului. Consilierii locali vor analiza oportunitatea cheltuirii sumei de 34 miliarde lei, într-o primă fază urmând a fi realizat studiul de fezabilitate al proiectului. Camerele video care urmează a fi instalate vor prelua imagini non-stop, care vor fi monitorizate de către un dispecerat. Acestea au posibilitatea de a se roti la 360 de grade, fiind considerate adevărate bijuterii tehnologice.

Se face fuziunea

Unul dintre cele mai importante proiecte de hotărâre care vor fi discutate în şedinţa ordinară de marţi priveşte fuziunea Acvarim cu Apavil. Astfel, se mandatează Adunarea Generală a Acţionarilor acestei societăţi să împuternicească Consiliul de Administraţie în vederea întocmirii proiectului de fuziune prin absorbţie cu Apavil. Proiectul se va realiza de către un consultant autorizat la comanda comună a celor două societăţi. Astfel, noul operator regional se va numi Apavil, în cadrul căreia municipiul va avea 50% din totalul acţiunilor. Sistemul de distribuţie al apei de pe raza municipiului va funcţiona ca centru de profit şi va asigura calitatea serviciului la nivelul întregului municipiu. Practic, dacă această fuziune nu s-ar realiza în acest an, s-ar risca pierderea unei sume imense, de câteva zeci de milioane de euro. Uniunea Europeană condiţionează alocarea unor fonduri pentru dezvoltare de înfiinţarea operatorilor de apă regionali. După circa doi ani de negocieri, Consiliul Judeţean şi Primăria Râmnicului par să fi ajuns la un acord cu privire la rezolvarea problemelor legate de fuziunea celor doi operatori de apă.

Cazul Pârnău, la mâna aleşilor

De departe, cel mai interesant punct de pe ordinea de zi este cel cu numărul 27: aprobarea listei beneficiarilor celor 108 locuinţe sociale ANL. La alcătuirea listei s-au avut în vedere o serie de condiţii, care au fost folosite pentru realizarea punctajelor finale. În continuare, vă prezentăm lista, în ordinea punctajului obţinut, cu menţiunea că aleşii locali vor trebui să hotărască dacă Tiberiu Pârnău şi Ionela Carmen Mărăcine Bădiţă mai rămân „în cărţi”. Menţionăm că pe listă figurează numele unor ziarişti, precum şi ale unor rude de politicieni vâlceni.
1. Grigorescu Mihai Viorel – 65 puncte
2. Ionescu Adriana – 64 p
3. Bulugea Nicoleta-Maria – 64 p
4. Ostropel Iulia Veronica – 63 p
5. Pufu Maria – 63 p
6. Stoenescu Cristian – 63 p
7. Todeci Gabriela – 62 p
8. Henning Diana Mihaela – 62 p
9. Matei Alina – 62 p
10. Costache Petre – 61 p
11. Ariciu Cristiana – 61 p
12. Tambrea Eduard Alexandru – 61 p
13. Simon Vasile Lucian – 61 p
14. Scarlaciuc Marius – 60 p
15. Bogoslov Corina Mihaela – 60 p
16. Truşcă Ionica Violeta – 60 p
17. Dicu Felicia Gheorghiţa – 60 p
18. Biluseac Corneliu – 60 p
19. Ştefan Marian – 60 p
20. Mocanu Claudia Elisabeta – 60 p
21. Truşcă Elena Camelia – 60 p
22. Bratu Ileana – 60 p
23. Bercea Cristian Ion – 59 p
24. Stamatoiu Cosmin Constantin – 59 p
25. Mustaţă Maria Cristina – 59 p
26. Dimitriu Monica Florina – 59 p
27. Mitrache Gheorghe – 59 p
28. Gogiu Florian Alin – 59 p
29. Ungureanu Alina Elena – 59 p
30. Nicolae Eugen –59 p
31. Truşcă Cristian – 58 p
32. Florea Luminiţa Elena – 58 p
33. Pop Mariana – 58 p
34. Cocea Daniel – 58 p
35. Ciobanu Iulian Cătălin – 58 p
36. Nicolaescu Marin – 58 p
37. Bădiţă Mărăcine Ionela Carmen – 58 p
38. Amza Janina – 58 p
39. Pîrvu Nicolae Emilian – 58 p
40. Costinescu Bogdan Ilie – 58 p
41. Pătraşcu Vasile Călin – 58 p
42. Dumitrescu Milian Constantin – 57 p
43. Spînu Dan – 57 p
44. Marga Valentina Loredana – 57 p
45. Popa Andrei – 57 p
46. Florica Ion – 57 p
47. Dinu Gabriel Cristian – 57 p
48. Pîrnău Marinescu Tiberiu Constantin – 57 p
49. Beletescu Iuliana Loredana – 57 p
50. Popescu Florin – 57 p
51. Badea Ioana – 57 p
52. Barbu Simona – 57 p
53. Roescu Daniela – 57 p
54. Sanda Florin Bogdan – 56 p
55. Toghe Ana Maria – 56 p
56. Giba Alina Ionela – 56 p
57. Manu Mirela –56 p
58. Catoiu Ion – 56 p
59. Tugulan Adelina Magdalena – 56 p
60. Lazăr Răzvan Nicolae – 56 p
61. Mirea Iulian Cosmin – 56 p
62. Marciu Elena Alina – 56 p
63. Ciobanu Nicolae Emilian – 56 p
64. Buşagă Marinela – 56 p
65. Pretorian Mihail –56 p
66. Popa Florea Marcela Aurelia – 56 p
67. Spiridon Diana Elena – 56 p
68. Mujea Daniel – 56 p
69. Bîrzan Maria Loredana – 56 p
70. Dicu Simona Elena – 56 p
71. Micuţ Elena Daniela – 56 p
72. Trofin Rodica Emilia – 56 p
73. Belgun Cristian George – 56 p
74. Ciulpan Dumitru – 56 p
75. Voinescu Eduard C-tin – 55 p
76. Barbu C-tin Cristian – 55 p
77. Pară Adrian Florinel –55 p
78. Găman Petre Daniel – 55 p
79. Şerbănoiu Petre Sorin – 55 p
80. Ciurea Emilia – 55 p
81. Vasile Ionuţ – 55 p
82. Grigorescu Viorel – 55 p
83. Niţă Diana Elena – 55 p
84. Bălteanu Claudia – 55 p
85. Duţă Cristinel Emanuel – 55 p
86. Oprescu Nicolae Ion – 55 p
87. Ciontea Mihaela Teodora – 55 p
88. Dinică Ion Daniel –55 p
89. Ecaterinescu Teodora Ramona – 55 p
90. Ungureanu Ion – 54 p
91. Carabineanu Dragoş –54 p
92. Andrei Dumitru – 54 p
93. Mihalcea Remus Nicolae – 54 p
94. Miroiu Romus Vasile –54 p
95. Mutuligă Maria Simona – 54 p
96. Popescu Adela – 54 p
97. Lascu Carol – 54 p
98. Cerci Vasile – 54 p
99. Drăgan Olaru Mihaela – 54 p
100. Idu Narcisa Natalia Elena – 54 p
101. Tuca Mircea Marius – 54 p
102. Manda Vasile –54 p
103. Vasiloiu Dorina Daniela – 54 p
104. Bălăşoiu Simon – 54 P
105. Ursu Ionel Octavian – 54 p
106. Tricuţă Mădălina – 54 p
107. Dumitrescu Bogdan – 53 p
108. Danciu Luiza Elena – 53 p

Constantin Zărnescu – cetăţean de onoare

În finalul şedinţei, va fi supus votului consilierilor şi un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului, scriitorului Constantin Zărnescu, pentru întreaga sa activitate literară. Iniţiativa a aparţinut mai multor forumuri şi asociaţii culturale, care au dorit astfel să-şi aducă omagiul unuia dintre cei mai cunoscuţi oameni din litere din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Octavian Herţa

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button