Liga IV

Pantelică Anghelescu schimbă planul de joc

OBIECTIV / Sponsorul echipei Conexin Runcu este decis să „împrospăteze” echipa, intenţiile fiind cât se poate de serioase: salvarea de la retrogradare

În cursul acestei săptămâni, în cadrul clubului Conexin Runcu va avea loc o şedinţă în care se vor dezbate principalele probleme legate de lot şi vor fi propuse soluţii pentru salvarea de la retrogradare. De asemenea, sponsorul grupării din Liga a IV-a , Pantelică Anghelescu, este decis să schimbe şi sistemul de premiere şi, totodată, să aducă alături de el încă doi oameni de afaceri pentru a-şi duce la bun sfârşit obiectivul: clasarea în primele zece echipe. Anghelescu vizează în primul rând aducerea a câţiva jucători de valoare care să-i înlocuiască pe cei care nu au dat randament. „Voi aduce cinci-şase jucători din Liga a IV-a şi posibil chiar unul din Liga a III-a, pentru a nu mai avea emoţii în retur că nu ne vom salva de la retrogradare.

 Voi schimba un pic planul de joc, pentru că altfel nu putem spera la menţinerea în acest eşalon competiţional. Săptămâna aceasta se va reuni întreaga echipă şi voi discuta cu antrenorul Iulică Dincă pentru a găsi soluţiile cele mai bune. De  asemenea, jucătorii care nu au dat randament îşi pot căuta alte echipe, pentru că lotul este oricum destul de numeros, dar slab valoric”, ne-a declarat sponsorul Pantelică Anghelescu. (L.C)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button