Politica

Fiul primarului din Goleşti, cercetat pentru vătămare corporală şi părăsirea locului accidentului

Primarul PD-L din Goleşti, Constantin Şerban a avut o săptămână foarte grea. Vineri, Bogdan, fiul său, a lovit-o cu maşina pe o tânără în vârstă de 16 ani, chiar pe trecerea de pietoni, în zona Liceului Economic din Râmnicu Vâlcea. Speriat, cum însuşi edilul democrat-liberal ne-a mărturisit, Bogdan Şerban a fugit de la locul accidentului „puţin mai încolo”. Andreea S. a ajuns la spital şi i-a anunţat în legătură cu tot ce s-a întâmplat pe poliţişti, care abia a doua zi – se pare – l-au identificat pe şofer. Primele concluzii ale anchetatorilor au fost că Bogdan Şerban „nu a acordat prioritate de trecere, după care a părăsit locul accidentului”. De aceea, i s-a întocmit un dosar penal pentru încălcarea prevederilor articolelor 184 C.P. (vătămare corporală) şi 89 din OUG 195 / 2002 (părăsirea locului accidentului).

Totodată, poliţiştii i-au reţinut şi permisul de conducere, însă, cel mai probabil – cum însuşi primarul Şerban ne-a declarat – „riscă” să scape basma curată, dacă se înţelege cu victima. „Nu ştiu ce vi se pare aşa spectaculos subiectul ăsta! Cred că cel târziu mâine o să duc acolo o copie după procesul verbal sau după chitanţă… după înţelegerea pe care o fac între ei. Problema e că el nu a plecat de acolo, l-au găsit tot acolo, la câţiva metri. Nu ştiu ce aţi aflat de la Poliţie, dar am fost şi eu la spital ca să văd despre ce e vorba. Nu era nicio problemă, nu au internat-o pe fată nicio oră, nicio secundă. Iar el, repet, a fost găsit pe acolo, prin apropiere. Permisul i l-au suspendat pe o lună. Nu e nimic grav… vor duce un proces verbal sau o chitanţă că s-au împăcat… şi gata! Nu ştiu de ce vedeţi treaba asta complicată. Ducând înţelegerea pentru partea civilă, automat poliţiştii nu mai au nicio treabă. Dacă avea ceva palpabil, un document de la medicul legist, atunci da, intram în panică. Oricum, părerea mea este să nu faceţi atâta vâlvă, că nu aveţi de ce. Băiatul meu a plecat, ca orice om, pentru că îi era teamă, dar nu e nicio problemă, pentru că sigur se înţelege cu fata. Nici eu nu am ajuns prea rapid, pentru că eram la întâlnirea cu deputaţii şi senatorii, în Lenin Sud”, a mai precizat Constantin Şerban.
Eduard D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button