Sus/Jos

Presa te RIDICĂ / Presa te COBOARĂ

Alin ARTIMON

De la numirea pe banca tehnică, antrenorul Alin Artimon a reuşit să schimbe în bine faţa grupării din Zăvoi. „Municipalii” au avut un parcurs excelent în campionat, fiind neînfrânţi pe teren propriu (asta dacă e să nu ţinem cont de înfrângerea suferită în faţa formaţiei CS Otopeni, în şaisprezecimile Cupei României), singurele eşecuri fiind consemnate în deplasare, la Arad şi respectiv Tg. Mureş.

Constantin LAZĂR

Şeful Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Vâlcea continuă să persiste în greşeli, uneori chiar şi în interpretări ciudate ale regulamentelor în vigoare, iar cele câteva decizii ambigue luate în ultima perioadă confirmă din plin faptul că în fruntea acestui organism ar putea sta totuşi altcineva. Nu de alta, dar chiar li s-a luat oamenilor de atâta „Cola”! În prag de An Nou, ar fi şi timpul pentru un preşedinte nou!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button