Politica

ARENA politică nr. 327

Confuzie sau act premeditat?

PNL a apelat la pesedişti pentru a-şi susţine candidaţii la europarlamentare  

Organizaţia judeţeană a PNL a strâns până la finele săptămânii trecute 9.000 de semnături în sprijinul candidaţilor liberali la alegerile pentru Parlamentul European. Deputatul Emilian Frâncu, preşedintele PNL Vâlcea, a declarat că ţinta minimă propusă a fost atinsă, dar intenţionează să depăşească „planul”. Marea parte a semnăturilor provin din localităţile din mediul rural, dar şi în municipiul Râmnicu Vâlcea au fost adunate câteva mii de semnături. Liberalii trebuie să strângă, la nivel naţional, cel puţin 200.000 de semnături de sprijin, dar liderii PNL au declarat că vor fi strânse mai multe decât minimul necesar. PNL Vâlcea intenţionează să încheie acţiunea cu o săptămână înainte de termenul fixat de lege, care este 14 martie, dată la care numărul de semnături strânse să nu fie mai mic de 15.000.

Succesul acţiunii liberalilor este umbrit, însă, de o serie de acuze lansate în ultimele zile de liderii social-democraţi din sudul judeţului, care susţin că Emilian Frâncu ar fi comis „un abuz” trimiţând prin poştă câtorva sute de membri PSD tabele cu semnături pentru susţinerea candidaţilor PNL la PE. Pesediştilor li se recomanda printr-o scrisoare ca fiecare dintre ei să obţină semnături de la alte 14 persoane, rude, prieteni sau vecini, după care să se prezinte la liderul local PNL căruia să îi predea tabelele. Acesta a fost de altfel unul dintre subiectele aduse în discuţie de liderii pesedişti la întâlnirea zonală organizată de Vasile Bleotu la Creţeni, unde cel mai vehement critic al liberalilor s-a dovedit a fi Eugeniu Popa, preşedintele PSD Pesceana. Social-democraţii din Drăgăşani s-au plâns la rândul lor că „o fostă colegă”, doamna Neacşu, director economic la Spitalul Drăgăşani, face înregistrări cu forţa în PNL, mulţi cetăţeni, fără voia lor, trezindu-se membri ai partidului lui Călin Popescu Tăriceanu. Ei susţin că nici primarul de Drăgăşani nu a renunţat la loviturile sub centură. Social-democraţii lui Bleotu susţin că primarul Iordache a contestat nedrept în instanţă dreptul lui Adrian Burlan de a deveni consilier municipal, după ce un alt ales social-democrat a plecat în străinătate. Burlan era următorul pe listă, dar acesta nu este acceptat de liberali. Faţă de prima dintre acuzaţiile PSD, liberalii au răspuns explicând că tabelele la care fac referire reprezentanţii principalului partid de Opoziţie nu au fost trimise la întâmplare, ci „destinatarii au fost membrii PNL, înscrişi în baza de date a organizaţiei”. Dacă liberalii au într-adevăr dreptate, „reclamagii” sunt de fapt foşti liberali care în ultimul an au trecut în barca PSD. Ei susţin că şi Eugeniu Popa, liderul PSD Pesceana, a fost membru PNL, deşi acum critică cu înverşunare această acţiune liberală.

Ţărăniştii semnalează că, în ultimii trei ani,

Doar patru parlamentari vâlceni şi-au justificat salariile 

Ţărăniştii susţin votul uninominal, singura modalitate prin care „clasa politică mai poate fi curăţată”. Preşedintele PNŢCD Vâlcea, Minodor Vasiloiu, speră că votul uninominal va fi introdus până în anul 2008, deşi mulţi dintre parlamentari fac tot ceea ce le stă în putere pentru a se opune acestei dorinţe a românilor. Liderul ţărănist spune că s-a săturat să vadă cum unii deputaţi sau senatori vâlceni îşi bat joc de electorat. „Sunt câteva personaje, gen Rovana Plumb, Mihail Popescu sau Dan Dragomir care nu au nici o treabă cu Vâlcea, deşi reprezintă acest judeţ în Parlament. Cu toate că mai au puţin şi îşi termină mandatele, n-au făcut nimic pentru această comunitate, ci şi-au văzut doar de interesele personale sau de grup. Ei sunt doar câţiva dintre cei care se ascund în spatele listelor şi care, prin prestaţia lor, au demonstrat că ideea votului pe liste este o prostie. Sunt dispus să fac rămăşag cu dumneavoastră că unul ca Dumitru Becşenescu va obţine mult mai puţine voturi decât mine dacă nu va mai candida în 2008 pe listele PSD, PC sau altui partid”, a arătat Vasiloiu, nemulţumit că toate formaţiunile politice parlamentare susţin votul uninominal doar la nivel declarativ, dar „concret nu au mişcat un pai în acest sens”. Potrivit liderului ţărănist, în condiţiile în care votul uninominal va fi adoptat, „parlamentari de decor” precum Dumitru Becşenescu sau Viorel Dumitrescu vor ajunge la „tomberonul politicii”. „Despre incorectitudini putem vorbi zile în şir. Una dintre cele mai grave nedreptăţi este şi aceea privind discriminarea partidelor neparlamentare, care sunt scoase practic în afara jocului politic. De exemplu, legea existentă în acest moment nu permite PNŢCD să aibă reprezentanţi în secţiile de votare. Din păcate, nici la Tetoiu nu vom avea. Candidatul nostru pentru funcţia de primar al acestei localităţi, doctorul veterinar Aurel Ştefan, este cunoscut de oameni şi, dacă alegerile ar avea loc corect, ar avea şanse să obţină un scor foarte bun. Din păcate, ne aşteptăm ca lucrurile să nu decurgă aşa cum ar fi normal. Dar, cine ştie, poate că Dumnezeu va mai începe să ţină şi cu noi!”, a mai adăugat preşedintele ţărănist.   

CAMPANIE PENTRU UN PARLAMENT EUROPEAN CURAT. Alegeri igienice

Primarii, trimişi să cumpere hârtie pentru toaletele secţiilor de votare

 Au avut chef sau nu, toţi primarii au fost convocaţi săptămâna trecută în sala mare a Consiliului Judeţean, pentru a afla amănunte în legătură cu felul în care trebuie să organizeze alegerile europarlamentare din data de 13 mai. Timp de mai bine de două ore ei au fost instruiţi de prefectul Anuţa Handolescu, care nu a uitat însă să-i urecheze din când în când că nu-şi fac treaba în localităţile de care răspund. Pentru că nu au venit cu integrame, primarii au reuşit să înţeleagă ce se întâmplă cu europarlamentarele. Astfel, ei au aflat că trebuie să asigure hârtie igienică membrilor secţiilor de votare, pentru că vremurile sunt aşa cum sunt, că în toalete trebuie montate becuri pentru ca oamenii să-şi poată satisface necesităţile fiziologice strict în WC-urile special amenajate iar uşile cabinelor de toaletă trebuie prevăzute cu zăvoare pentru ca cei aflaţi în nevoie să nu-i deranjeze pe cei aflaţi deja în exerciţiul funcţiunii. Unii dintre primari au făcut chiar completări la aceste sfaturi preţioase, promiţând că vor avea grijă să bage hârtie igienică inclusiv în gaura cheii, pentru ca vreun membru al secţiei de votare să nu tragă cu ochiul, într-un acces voyeurist, la vreo membră blondă aşezată demn pe budă. Dar nu numai toaletele trebuie luminate corespunzător, ci şi toate secţiile de votare: pe holuri, afară şi chiar pe la colţuri, pentru că toată lumea ştie cum sunt oltenii. Vestea cu adevărat tristă pentru cei care vor face parte din secţiile de votare este că în incinta acestora nu se va fuma. Prefectul Anuţa Handolescu i-a avertizat pe primari că începând cu săptămâna aceasta va face deplasări în teritoriu, pentru a vedea cum decurg lucrurile. „Să ştiţi că am obiceiul să merg în diverse comune, să intru în crâşmă, să beau o cafea şi să vorbesc cu oamenii. În felul acesta aflu foarte multe lucruri”, le-a spus Anuţa Handolescu primarilor şi secretarilor. În judeţul Vâlcea vor fi organizate 439 de secţii de votare, pentru ca toţi cetăţenii să aibă acces la vot. Interesant este şi faptul că la urne sunt aşteptaţi peste 1.000 de străini, care vor putea să voteze pe listele speciale.   

Tovărăşie dubioasă între Pătru şi Nuică

 Nicolae Pătru l-a scos de pe linie moartă pe Ion Nuică. Nu am aflat încă suma, dar cert este că, vinerea trecută, cei doi peremişti au pozat din nou în buni prieteni, după ce în urmă cu un an liderul PRM Vâlcea şi-a făcut cu ou şi cu oţet colegul de la municipiu. Pătru nu a mai recunoscut că i-a reproşat lui Nuică faptul că ar avea patima băuturii şi nici că ar fi băgat în sperieţi câţiva membri PRM, prin atitudinea sa, la acea vreme destul de brutală. Ion Nuică şi-a reluat activitatea în Partidul România Mare ca simplu membru şi cu siguranţă speră că noul său tovarăş îi va aprecia eforturile până la momentul formulării listelor. Pe de altă parte, Nicolae Pătru se aşteaptă ca Ion Nuică să îi acorde tot sprijinul lui Nicu Silvestru, candidatul PRM la funcţia de primar al Râmnicului.

Partidul Verde uită ce promite cât ar zice POLUARE

 Spuneam cu puţină vreme în urmă că Partidul Verde urmăreşte ceva, însă nici preşedintele Aurel Fârtat nu şi-a dat seama ce. Căutările verzilor în ale politicii sunt abia la început şi se aseamănă foarte tare cu zbaterea peştelui pe uscat, lucru pe care până la urmă îl înţelegem. Dar când vine vorba de respectarea cuvântului dat, nu putem să nu le atragem atenţia verzilor că nu procedează corect faţă de electoratul de la care au pretenţii. Despre ce este vorba? Puţinele iniţiative pe care le anunţa Fârtat şi pe care ne propuseserăm să le susţinem şi noi au rămas doar pe hârtie. Anul trecut, cu surle şi trâmbiţe, liderii PV, încurajaţi de maestrul Dolphi Drimer, se băteau cu pumnii în piept la Râmnicu Vâlcea că în sfârşit vor trece de la seminarii, discuţii, întruniri cu pişcoturi pe teme de altfel generoase şi alte treburi ce ţin de regulă de teorie, direct la practică, la fapte. În luna februarie 2007, ca urmare a unei sugestii pe care le-am făcut-o maestrului Drimer şi preşedintelui Fârtat, Partidul Verde se angajase să organizeze la Berbeşti o amplă dezbatere pe tema poluării şi a proiectelor ce ar trebui implementate de către Exploatarea Minieră Berbeşti în vederea diminuării efectelor nefaste generate prin activitatea sa asupra mediului. Această acţiune se dorea a deschide seria preocupărilor concrete ale verzilor faţă de mediu, cum explică de altfel şi statutul formaţiunii lor, dar şi de a evidenţia scopul PV pe scena politică, deosebirea mesajului său de al celorlalte partide. Concluziile verzilor urmau să ajungă pe mesele Ministerului Mediului şi instituţiilor europene de specialitate. Luna februarie a trecut, însă, iar Partidul Verde a uitat ceea ce a promis. De parcă ar fi promis prea mult! 

Conservatorii vor să transforme Râmnicul în zonă metropolitană 

Preşedintele Partidului Conservator – Filiala Vâlcea, Dumitru Buşe, a lansat ideea constituirii zonei metropolitane Râmnicul Vâlcea şi va acţiona pentru realizarea acestui proiect. Zona metropolitană Râmnicu Vâlcea cuprinde municipiul reşedinţă de judeţ şi localităţile din vecinătatea acestuia. Proiectul asigură o mai bună dezvoltare economică, o modernizare a infrastructurii, însemnând modernizarea drumurilor, a sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare, alimentare corespunzătoare cu gaze naturale, modernizarea transportului în comun, construcţia de noi locuinţe. Dumitru Buşe a subliniat faptul că procesul de fuziune dintre APAVIL şi ACVARIM face parte din acest proiect. „Proiectul privind realizarea zonei metropolitane Râmnicu Vâlcea va constitui principalul subiect din programul electoral al candidatului Partidului Conservator la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, din anul 2008”, a anunţat Valentin Ciocan, purtătorul de cuvânt al conservatorilor vâlceni. 

Adrian Iucinu, aflat în vizită în Râmnic, a lansat noi acuze la adresa „prietenilor” tatălui său defunct

Cristian Tudor Popescu, unul dintre cei care „l-au înjunghiat pe la spate” pe Tinu

 Săptămâna trecută, avocatul Victor Stănculescu, preşedintele structurii de tineret din cadrul PRM Vâlcea, a fost gazda lui Andrei Iucinu, fiul defunctului ziarist Dumitru Tinu, ales recent în funcţia de preşedinte al Mişcării Studenţeşti România Mare. Cu acest prilej, cei doi tineri politicieni au pus bazele MSRM Vâlcea şi au dezbătut împreună cu colegii de partid problemele semenilor lor. Iucinu a criticat corupţia din învăţământ şi modul în care ministrul Hărdău înţelege să facă reformă în sistemul pe care îl conduce. Fiul lui Dumitru Tinu a afirmat că, în condiţiile în care s-ar afla în postura de ministru al Învăţământului, ar face trei lucruri: „În primă fază, aş mări bursele pentru studenţi, precum şi salariile profesorilor, care astfel ar fi mult mai stimulaţi să-şi facă treaba aşa cum ar fi normal. O altă chestiune asupra căreia aş insista ar fi îmbunătăţirea condiţiilor din cămine. În România, studenţii beneficiază de condiţii mizere de trai, deşi surse de finanţare a unor programe menite să schimbe ceva în bine s-ar găsi. Cred că studenţii au uitat să lupte pentru drepturile lor, dar ne propunem să le aducem aminte că au o putere pe care pot să o folosească. Sunt student la Drept şi la Management şi discut adesea cu colegii mei care nu dispun de resurse materiale prea mult. Duc o viaţă greu de imaginat şi ca ei sunt mii”. Liderul MSRM a anunţat, totodată, că, la sugestia sa, a fost redeschisă ancheta pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a murit tatăl său. Andrei Iucinu şi-a reafişat şi de această dată dezamăgirea faţă de toţi cei care „se dădeau prietenii lui Dumitru Tinu”, dar la puţină vreme după moartea sa „s-au ascuns”. Referirile sale l-au vizat în special pe şeful CRP, Cristian Tudor Popescu, unul dintre cei care „l-au înjunghiat pe la spate”. Iucinu a povestit cum, la câteva zile după accident, Cristian Tudor Popescu se bătea cu pumnii în piept că nu va avea linişte până când nu va afla cine l-a omorât pe Dumitru Tinu. „În doar două zile şi-a terminat însă ancheta jurnalistică… cu un articol pe care nu dau doi bani. Cât priveşte procesul de stabilire a paternităţii, vreau să vă spun că acesta se află în faza apelului la Tribunalul Bucureşti”, a mai spus Iucinu. El a explicat că, dacă va ajunge într-un viitor apropiat sau mai îndepărtat acţionar al trustului „Adevărul”, va căuta să facă o altfel de presă decât cea practicată în prezent. „Presei româneşti, mă refer la cea centrală, îi lipseşte un ziar serios, imparţial, care să nu deservească grupuri de interese”, a precizat Iucinu, pe finalul discuţiei pe care a avut-o cu studenţii peremişti şi jurnaliştii vâlceni. Sesizând gafa făcută de mai tânărul său coleg, Victor Stănculescu a completat: „Bineînţeles, Andrei nu se referă la revistele România Mare şi Tricolorul!”.  

Emilian Frâncu a atins punctul „G” al politicii 

Liderul liberalilor vâlceni, Emilian Frâncu, a ajuns într-un moment important al carierei, „vârful politic”, după cum el însuşi îl denumeşte. În calitate de deputat, Frâncu spune că şi-a atins toate obiectivele pe care şi le-a propus. A participat la elaborarea a foarte multe legi, a avut un număr record de intervenţii şi declaraţii în Parlament, iar la capitolul „fidelitate”, s-a numărat în primii 25 deputaţi ai ţării. În plus, Frâncu a fost de departe cel mai activ om politic vâlcean al anului 2006. Partea proastă a lucrurilor este că, după „suişuri”, urmează şi „coborâşuri”, iar Emilian Frâncu este conştient şi de acest lucru. Preşedintele liberal ştie că, în următorul an, trebuie să-şi ia mai în serios atribuţiile de şef al organizaţiei, funcţie care începe să prezinte deosebit interes inclusiv pentru tineri capabili să-i facă faţă, cum ar fi de exemplu Cristi Buican. Cu alte cuvinte, în scurt timp, Frâncu va avea de ales între politica mare, cea de nivel naţional, şi şefia filialei judeţene. Nu de alta, dar ambele presupun eforturi mari, nervi tocaţi, sănătate neglijată şi adesea distanţă de familie. Până când Emilian Frâncu va renunţa la una dintre acestea, el va continua să ajute cât mai mult judeţul, convins că preocuparea în acest sens îi poate aduce un plus de imagine. În curând, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Râmnicu Vâlcea ar putea beneficia de noi dotări şi ambulatoriu integrat, ca urmare a numeroaselor intervenţii ale parlamentarului la colegul său, ministrul Eugen Nicolăescu. De asemenea, Emilian Frâncu caută noi modalităţi de atragere a fondurilor pentru refacerea infrastructurii din localităţile vâlcene. Reamintim că, în doar doi ani de mandat, deputatul PNL a adus în judeţ mai multe fonduri decât toţi parlamentarii pe care i-a avut Vâlcea în ultimii opt ani, la un loc.         

Ţepele hackerilor – „perfuzii” pentru economia Râmnicului 

Fără SC Oltchim SA şi valuta adusă de hackeri, Râmnicul ar fi un oraş mort – se arată convins Nicolae Pătru, liderul judeţean al PRM. El a mărturisit că, dacă ar fi la Putere, ar face tot posibilul ca specialiştii în fraude pe Internet să fie „dirijaţi spre activităţi legale”, aceştia având potenţialul intelectual necesar pentru a da „soluţii în câteva probleme vitale ale Râmnicului”. Pătru a mai ajuns şi la concluzia că Râmnicul riscă să devină un oraş îmbătrânit, iar iniţiativa privată nu este încurajată. Peremistul nu este de acord cu încercarea Executivului de contractare a unor împrumuturi în vederea realizării câtorva investiţii mari în infrastructură şi speră ca partidul său să ajungă la guvernare „înainte să se aleagă praful”. Declaraţiile absolut ciudate ale liderului peremiştilor vâlceni ne-au pus pe gânduri şi ne-au făcut chiar să ne întrebăm dacă nu cumva accidentul în care a fost implicat recent s-a lăsat cu urmări. La cap… 

Primarul Gutău le face pensionarilor club, iar tinerilor piscină acoperită

Cele 300 de locuri ale sălii de festivităţi a Liceului Matei Basarab nu au fost de ajuns pentru locuitorii din Cartierul Nord veniţi la întâlnirea de joi seara cu primarul Mircia Gutău. Alături de edilul-şef au fost prezenţi reprezentanţi ai SC Electrica, CET Govora, SC ETA SA, SC ACVARIM SA, SC Distrigaz Sud, Poliţia de proximitate, Poliţia Comunitară, SC URBAN SA, directori şi consilieri din cadrul Primăriei, precum şi consilierul municipal Mihai Botea. Primarul Gutău a detaliat programul pentru 2007 al municipalităţii în aceeaşi zonă: parcări, demolarea tuturor barăcilor şi coteţelor dintre blocuri, amplasarea a cel puţin două locuri de joacă moderne, extinderea iluminatului public, modernizarea staţiei de autobuze de pe strada Nicolae Titulescu, realizarea unui refugiu pe aceeaşi stradă în zona haltei CFR, modernizarea străzii Câmpului, asfaltarea tuturor străzilor din zona CPL, asfaltarea străzilor Timiş, Someş, Carpaţi şi Aurelian Predescu, modernizarea zonei de la Cati şi Sile (cu delimitarea staţiei de taximetre, realizarea de alei, parcare, loc de joacă, amplasare de băncuţe, realizare de spaţii verzi, iluminat public), un club al pensionarilor, o piscină acoperită la Liceul Matei Basarab, la care lucrările vor începe în cursul acestui an, soluţionarea problemei câinilor vagabonzi. Primarul a subliniat că anul acesta cartierul Nord va fi în atenţia municipalităţii, după ce, în cursul lui 2006, lucrările s-au concentrat în Ostroveni. Problemele ridicate de cetăţeni s-au referit la mai multe domenii: copertinele, programul de reabilitare termică a blocurilor, probleme ale conductelor de recirculare a apei calde, starea unor alei, mansardările şi curăţenia pe dealul Cetăţuia. Primarul a răspuns pe rând la fiecare solicitare. El a anunţat că doar 10 % din toate copertinele din oraş arată într-adevăr aşa cum trebuie, iar cele care nu respectă modelul impus de primărie şi aprobat de Consiliul Local vor fi desfiinţate. Cât priveşte reabilitarea termică a blocurilor, Mirica Gutău a subliniat că această acţiune este în faza de definitivare a cadrului legal, dar primăria va face toate demersurile pentru ca acest lucru să poată fi pus în practică, inclusiv prin utilizarea schelei achiziţionată anul trecut, fapt ce va reduce costurile unei astfel de lucrări. Primarul a reamintit reprezentantului CET Govora că această societate s-a angajat că în cursul anului 2007 problemele legate de conductele de recirculare a apei calde vor fi rezolvate, iar aleile vor fi asfaltate pe măsură ce programul de asfaltare va ajunge în diferite zone ale cartierului. Totodată, Primăria va impune firmelor care realizează mansardările să amenajeze faţadele mansardelor astfel încât să facă corp comun cu blocul pe care sunt amplasate şi să nu să arate „ca nişte coteţe de porumbei”. De asemenea, Mircia Gutău i-a asigurat pe cetăţeni că DADP va salubriza periodic dealul Cetăţuia şi drumul de acces spre biserica Cetăţuia. Primarul a mai subliniat că, la acest moment, ca urmare a sentinţelor instanţelor de judecată, singura firmă autorizată să încheie contracte de salubrizare este SC URBAN SA. Totodată, s-a comunicat asociaţiilor de proprietari că intervenţiile DADP la copacii din zona de administrare a acestora (toaletări, tăieri, plantări) se fac doar pe bază de adresă din partea asociaţiei în urma unei hotărâri luată în cadrul unei şedinţe a asociaţiei.  

JAF EUROPARLAMENTAR. Şefilor de la Flandra li s-au urcat afacerile la cap

Anuţa Handolescu era să fie jumulită de vreo 300 milioane lei 

Tare nemulţumită, şi pe bună dreptate, a fost doamna prefect Anuţa Handolescu atunci când a aflat că trebuie să plătească 300 milioane lei vechi pentru închirierea pe o perioadă mai mare de o lună de zile a unor spaţii din incinta Centrului de Afaceri Flandra. Aceste spaţii ar urma să fie folosite pentru găzduirea sediului Biroului Electoral Judeţean, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European din data de 13 mai. Motivul pentru care acţionarii Centrului Flandra au cerut aceşti bani a fost acela că în acest fel este schimbată destinaţia activităţilor. Prefectul Anuţa Handolescu nu a mai putut răbda şi a izbucnit cu ocazia şedinţei Comisiei Tehnice Judeţene care a avut loc săptămâna trecută în sala mare a Consiliului Judeţean Vâlcea. „Am primit o scrisoare de la centru prin care ni se solicita suma de 300 milioane lei pentru că se schimbă activităţile. Sunt foarte supărată pentru că nu putem plăti aceşti bani. Dată fiind situaţia, am trimis o adresă Biroului Electoral Central prin care îi întreb dacă pot organiza sediul BEJ la parterul Prefecturii. Anuţa Handolescu a trimis o săgeata şi către conducerea Consiliului Judeţean (unul dintre acţionarii de la Flandra), lăsând să se înţeleagă că este foarte supărată de lipsa de reacţie a acesteia. Pe de altă parte, într-o discuţie telefonică purtată cu prefectul, primarul Râmnicului, Mircia Gutău şi-a exprimat supărarea faţă de pretenţiile centrului, mai ales că primăria face parte din acţionariat, alături de CJ şi Camera de Comerţ şi Industrie. Gutău i-a transmis prefectului că Centrul Flandra va fi oferit gratis Prefecturii pentru organizarea alegerilor. Pe de altă parte, conducerea Camerei de Comeţ şi Industrie a opinat că cele 300 milioane lei pretinse drept chirie nu reprezintă o sumă exagerată, întrucât Centrul de Afaceri Flandra funcţionează după principii comerciale. 

PD, vinovat de scăderea Alianţei „Dreptate şi Adevăr” în sondaje

PNL se arată îngrijorat de scăderea în sondaje a Alianţei şi consideră că PD este responsabil pentru că a optat să candideze de unul singur la alegerile pentru Parlamentul European. „Aceasta cea mai bună dovadă că trădarea democraţilor afectează imaginea Alianţei DA, exact aşa cum au intuit liberalii, cei care s-au pronunţat permanent pentru participarea pe liste comune ale ADA în alegerile pentru Parlamentul European”, susţin liberalii vâlceni, convinşi că „susţinătorii Alianţei sunt probabil dezorientaţi şi ar trebui să voteze cum le dictează conştiinţa, cu PNL sau PD”. Conform unui material formulat de conducerea PNL Vâlcea, „preşedintele Traian Băsescu încă nu a decontat modul în care conduce România”, iar „electoratul va judeca în ce au constat avantajele dar şi dezavantajele mandatului său”. Liberalii acuză faptul că, sub pretextul victoriilor în fotbal, Traian Băsescu se face vinovat de ascensiunea lui Gigi Becali, deoarece l-a susţinut pe acesta atât pe stadion, cât şi la cârciumă şi la Palatul Cotroceni. 

PLD-iştii îl părăsesc pe Stolojan 

Comportamentul liderului Partidului Liberal Democrat, Teodor Stolojan, a fost din nou subiect de analiză pentru Emilian Frâncu. Deputatul a calificat atitudinea fostului coleg de partid faţă de preşedintele României ca fiind cea a unei „slugi”. Om de casă al lui Ceausescu, apoi al lui Ion Iliescu, iar acum este a lui Traian Băsescu şi probabil va fi în continuare sluga cuiva. Aceasta este părerea liderului liberalilor vâlceni, care pe undeva parcă regretă soarta tristului personaj care conduce destinele incerte ale PLD. Situaţia neclară de la centru a PLD se reflectă şi în teritoriu, mai spune Frâncu. El a anunţat că liberalii care, la un moment dat, s-au îndreptat spre PLD încep să se întoarcă la PNL. El vorbeşte chiar despre o revenire masivă la matcă a foştilor membri PNL. „După ce au rămas cu gust amar în gură, în urma scurtei colaborări cu partidul lui Stolojan, liberal-democraţii vor să redevină liberali cu acte în regulă. Sunt şi câţiva parlamentari, este şi primarul de Piatra Neamţ, dar şi o mulţime de aleşi locali. Era de aşteptat ca liberalii cu coloană vertebrală să-şi dea seama că scopul lor în politică nu este acela de a deservi intereselor preşedintelui Băsescu, mai ceva ca democraţii. Am văzut frustrare în ochii parlamentarilor PLD. La şedinţe, ei stau chiar în spatele meu. S-au săturat să fie ai nimănui, să nu mai fie băgaţi în seamă de nimeni”, a precizat Frâncu. PNL nu are intenţia să deschidă uşa tuturor. Adeziunile se vor semna numai după ce solicitările de înregimentare vor fi analizate la nivel de conducere naţională sau, după caz, a filialei. Emilian Frâncu a reamintit şi un episod mai neplăcut pentru PNL, pentru al cărui deznodământ se face vinovat acelaşi Theodor Stolojan. Liderul liberal vâlcean a semnalat că, deşi la guvernare se află Alianţa PNL-PD, în teritoriu „tot PSD conduce”. Explicaţia: social-democraţii au câştigat graţie lui Stolojan preşedinţia a nu mai puţin de 23 de consilii judeţene, printre care şi cea a Consiliului Judeţean Vâlcea. Frâncu l-a acuzat pe Stolojan că, la acea vreme, a spus „Nu” negocierilor cu PRM şi PC, iar acest lucru a dus la pierderea unor funcţii cheie.   

Dumitru Persu, secretar executiv al PSD Vâlcea

„Preşedintele şi premierul se acuză ca doi borfaşi!” 

În opinia secretarului executiv al PSD Vâlcea, Dumitru Persu, România traversează cea mai profundă criză economică şi instituţională din ultimii ani. „Preşedintele şi premierul se acuză reciproc ca doi mafioţi, ca doi borfaşi că unul primeşte valize cu bani iar că celălalt minte… Aceste atitudini sunt de-a dreptul groteşti. Sunt uimit; la ora actuală instituţiile statului, care sunt într-o disoluţie totală, nu s-au sesizat vizavi de acuzele reciproce pe care şi le aduc  primii doi oameni în stat. Mă întreb ce imagine a căpătat România în afară datorită declaraţiilor iresponsabile ale celor doi. Cum poţi să spui tu preşedinte al ţării, pe post naţional de televiziune că primul ministru este un mincinos? Sau tu premier, tot pe post naţional de televiziune – că afirmi că preşedintele României minte cu neruşinare? Mă întreb dacă România mai are credibilitate pe plan extern. Prioritatea pentru România nu o reprezintă alegerile europarlamentare, cum greşit sublinia Călin Popescu Tăriceanu, ci rezolvarea acestei crize pentru care vinovaţi se fac atât premierul, cât şi Traian Băsescu. Prioritatea o reprezintă revenirea celor doi şefi ai statului în cadrul constituţional. Important, de asemenea, este ca actualul guvern să devină unul eficient, competent”, a spus Dumitru Persu cu ocazia unei conferinţe de presă dedicată demersurilor PSD în vederea suspendării lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al ţării.   

Frâncu ia atitudine împotriva abuzurilor făcute de jandarmilor  

În încercarea de a stăvili furturile de material lemnos din păduri, Rosmilva a încheiat cu ceva vreme în urmă un protocol de colaborare cu Jandarmeria Română, prin care este vizată verificarea documentelor de transport pe drumurile publice. Această colaborare a fost binevenită, însă unele relatări care i-au parvenit deputatului PNL Emilian Frâncu din comunele din zona de sud şi sud-est a judeţului Vâlcea, acolo unde acţiunile de acest fel sunt efectuate de I.J.J. Dolj, fac referire la comportamentul uneori agresiv şi necugetat al jandarmilor faţă de localnici. Pentru a pune capăt noilor apucături ale unora dintre jandarmi, Emilian Frâncu i s-a adresat ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga. „În speţă, ar fi vorba despre abordarea în stil agresiv, peste limitele normalităţii, a persoanelor vârstnice care transportă în cărucioare vreascuri uscate şi cioturi putrede ce provin din igienizarea pădurii şi/sau livezii proprietate personală, cărora în mod absurd unii jandarmi le cer acte de însoţire, ca şi cum rămăşiţele respective ar fi buşteni furaţi din exploatările forestiere. În acest sens, mi s-au adus la cunoştinţă cazuri de amendări şi confiscări abuzive, însoţite de un limbaj necivilizat, care nu face cinste uniformei Jandarmeriei”, i-a comunicat liderul liberal ministrului Blaga. El i-a recomandat reprezentantului Guvernului să ceară factorilor de răspundere din Jandarmerie „să-şi instruiască subordonaţii în aşa fel încât să manifeste o abordare mai nuanţată, depistându-i şi sancţionându-i pe adevăraţii infractori silvici, dar fără a-i hărţui pe sătenii nevinovaţi”. 

Berceanu nu se bagă în scandalul Antares – ARR 

Conflictul dintre firma Antares şi Autoritatea Rutieră Română, filiala Vâlcea, a ajuns pe masa ministrului Transporturilor. După două încercări de mediere realizate de Prefectura Vâlcea, şefii acestei instituţii au trimis o adresă Ministerului Transporturilor prin care se solicită o poziţie oficială vizavi de acest scandal, solicitându-se totodată sprijin pentru rezolvarea situaţiei. Răspunsul ministerului a fost sec: instanţele de judecată sunt cele care vor trebui să dea soluţia în acest caz. În urmă cu doi ani, firma Antares a câştigat, în urma unei licitaţii, traseul de transport pe zona de sud a judeţului, considerat a fi unul foarte bun, fiind nevoită să accepte şi preluarea unui număr de 11 trasee mai puţin profitabile. Imediat după licitaţie, două firme participante la licitaţie au contestat rezultatul acesteia. În urma procesului s-a decis ca licitaţia să fie reluată. Ulterior, ARR Vâlcea solicită Antares să predea licenţele de transport întrucât condiţiile de acordare a acestora s-au schimbat, nemaiavând voie să participe la licitaţie. Ceea ce a urmat este lesne de înţeles: Antares a acţionat în judecată ARR-ul. „Noi am încercat să mediem acest conflict însă se pare că până la urmă este de competenţa exclusivă a instanţelor de judecată. Este păcat că au de suferit circa 3.000 de oameni”, ne-a declarat subprefectul Radu Renga.  

Bârfe mai mult sau mai puţin adevărate

 • Câţiva băieţi deştepţi din judeţul Vâlcea au pus gând rău Societăţii Bere Alutus şi vor cu orice preţ să pună mâna pe cele 2,2 hectare de teren pe care aceasta le deţine în nordul Râmnicului. Valoarea terenului se ridică la peste 1 milion de euro.• Viceprimarul de o săptămână al Râmnicului, Mihai Botea, şuntat cu tupeu de fostul său coleg penal Bebe Dicu, aflat în silentio stampa de când a intrat el în politica asta parşivă, a avut duminica trecută nişte treabă într-un magazin din zona gării, aparţinând unui tânăr om de afaceri liberal. Ne gândim că probabil domnu’ Botea şi-a cumpărat niscaiva vopsea lavabilă pentru a-şi redecora biroul de viceprimar pe care-l va elibera Dicu în aprilie. Şi pentru că tot se apropie luna păcălelilor, vă oferim şi noi una: ei bine, aflaţi că domnul vice Dicu e curat ca lacrima şi n-a pus în viaţa lui mâna pe vreun euroi contând pentru o şpagă grasă de tot a la Crinu. Să se crape drumu’ ăla din Goranu făcut pe banii sinistraţilor dacă nu e cum zicem noi…• Şi pentru că tot a venit vorba de Dicu, să dăm şi noi dovadă că într-adevăr apreciem ceva legat de domnia sa. Mai exact, este vorba de Audi-ul ăla A8 bengos cu care-şi fâţâie micuţul popoul la serviciu, aşa, să moară de ciudă toţi liberalii lui Nicolae…• Uite cum se aşează lucrurile şi cel numit mai sus, cu mustaţa lui stufoasă şi pe oală cu tot, s-a cuminţit mai ceva ca Albă ca Zăpada atunci când a muşcat din mărul otrăvit al vrăjitoarei rele, pe numele său de cod Emilian Frâncu. După ce acesta din urmă a discutat la ceas de taină cu jupânul Gutău, liberalii din Consiliul Local, în frunte cu Nicolae, s-au pus cu botul pe labe, aprobând ascultători tot ce le vâră sub nas primarul. A dracu’ şi politica asta, cum te duce ea dintr-o parte într-alta fără pic de ruşine…• Ştiam noi că într-o zi se vor împăca Nicolae Pătru şi Ion Nuică. Păi pe bune, cât crede cineva că poate supravieţui un partid fără un sponsor generos, care, cu toate păcatele lui, face unii dintre cei mai buni mici din oraş?• Îţi vine să te duci la toaletă atunci când citeşti într-o publicaţie locală pe care nu o mai ia de mult nimeni în serios, cât de profesionistă este şefa de la Integrare Europeană. Dacă nu ai şti despre cine e vorba ai crede că băieţii ăia de la ziar chiar vorbesc serios. Pe bune acum, pe cine dracu’ ajută toate articolele ăstea pupincuriste, bune de spălat toaletele publice? Că pe cititor chiar nu-l pasionează…• Dacă cineva încă şi mai imaginează că senatorul invizibil Mihail Popescu şi doamna deputat alunecoasă ca o cremă Gerovital, Rovana Plumb au reprezentat vreodată ceva pozitiv pentru judeţul Vâlcea, pe listele căruia au ajuns în Parlament ca să facă legi pentru infractori, vorba lui Băsel, are acum prilejul să-şi dea seama că toată povestea nu e de fapt decât o mare gogomănie. Primul nu ştie cum să mai scape de DNA iar al doilea – pardon, a doua, vrea să-şi facă bagajele pentru a da o fugă la Parlamentul European, ca să-i demonstreze o dată pentru totdeauna lui Adrian Năstase cât de mult îi va simţi lipsa.  

Bere Alutus, din nou ţintă a unor atacuri cu direcţie  

Recent, Nicu Spiridon, directorul general al SC Bere Alutus SA, a făcut câteva precizări legate de proiectul de lege „Măsuri financiare pentru IMM-urile din industria berii”, după ce pe marginea prevederilor acestuia o parte din clasa politică şi mass-media s-au lansat într-o serie de critici vehemente. În cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul societăţii, Nicu Spiridon a amintit că, în decembrie 2005, la propunerea patronatului IMM-urilor din industria berii, ministerul agriculturii, reprezentat atunci de Gheorghe Flutur, a fost de acord cu promovarea unei Ordonanţe de Guvern, care avea acelaşi conţinut pe care îl are acest proiect de lege, fiind trecut pe lista O.G., care trebuiau să fie promovate în vacanţa parlamentară, listă care a fost votată cu majoritatea de voturi în Parlament. Ulterior, Proiectul de Ordonanţă de Guvern a fost semnat în Ministerul Agriculturii de toate Direcţiile responsabile pentru promovarea acestuia şi de secretarii de stat, urmând ca ultimul să semneze ministrul Flutur. La presiunea marilor companii producătoare de bere, acesta nu a mai semnat.Dispariţia berarilor autohtoni, monopolul străinilor„O decizie dubioasă din punctul nostru de vedere, pe care nu vrem să o comentăm, aşa cum nu am comentat nici la data respectivă. În anul 2006, acest proiect de O.G. a fost preluat aproape la punct şi virgulă de către deputatul Mocanu Alexandru din Teleorman, care cunoştea foarte bine fenomenul, poate şi datorită faptului că soţia acestuia lucra la SC ROBEMA SA din Roşiorii de Vede, în funcţia de inginer şef, care la momentul acela avea depusă deja cererea de pensionare, în prezent acesta fiind deja pensionată. După ce a primit avizul Comisiei Buget Finanţe din Senat în unanimitate de voturi, fiind de acord reprezentanţii tuturor partidelor, a izbucnit un scandal în mass-media, regizat de marile companii străine producătoare de bere, cum că ar exista un conflict de interese datorită faptului că deputatul Mocanu avea soţia salariată la SC ROBEMA  Roşiorii de Vede, fără a fi însă acţionar, în acest caz neîncălcând Legea conflictelor de interese. Totuşi, PD-ul a hotărât să îl oblige pe deputatul Mocanu să-şi retragă proiectul  de lege. Un grup de 7 deputaţi din cercul guvernamental au crezut că este nedrept ceea ce s-a întâmplat şi au hotărât să reia procedura legislativă a acestui proiect, care până în final a trecut de Camera Deputaţilor, aceasta fiind camera decizională. Un grup de 51 deputaţi, în general din PNL şi PC, au sesizat Curtea Constituţională, reclamând acest proiect de lege ca fiind neconstituţional. În şedinţa din 17 decembrie prin Decizia numărul 59 a respins sesizarea de neconstituţionalitate şi a declarat constituţională legea respectivă. Potrivit art. 77, alin. 3 din Constituţia României, această lege trebuia promulgată în maximum 10 zile de către Preşedintele României, Decizia nr. 59 a Curţii Constituţionale fiind general obligatorie. Noi considerăm că Preşedintele României a fost dus în eroare de unii consilieri ai dânsului, neştiind că legea a fost supusă controlului constituţional”, a explicat Nicu Spiridon. El a apreciat că decizia Curţii Constituţionale nu putea fi astfel pentru că proiectul de lege se baza pe Legea 143 (Legea ajutorului de stat). Această lege prevede posibilităţi de acordare a ajutorului de stat, pentru IMM-urile aflate în dificultate. De altfel, acest proiect de lege a primit aviz favorabil şi de la Consiliul Concurenţei în urma consultării Comisiei Europene. În opinia directorului „Bere Alutus”, marile grupuri doresc dispariţia IMM-urilor din industria berii din două motive: dispărând IMM-urile din industria berii, dispare şi legislaţia  pentru acestea şi nu vor mai putea apărea altele; dispariţia IMM-urilor  va duce automat la mărimea preţului berii de către marile companii, în prezent IMM-urile încurcându-i să facă acest lucru. Şantajul şi etajul„În ceea ce priveşte S.C. BERE ALUTUS S.A., nu ne considerăm infractori, aşa cum lasă de înţeles un ziar de scandal şi şantaj din mass-media vâlceană. Vrem să aducem în atenţia dumneavoastră evoluţia în timp a fabricii de bere ALUTUS. S-a început investiţia în anul 1989 şi s-a pus în funcţiune în anul 1992. Întreaga investiţie  a fost făcută din credite bancare, statul neparticipând decât cu terenul. S-a privatizat  în anul 1994 prin metoda MEBO şi deşi la acea dată am explicat că statul nu are decât terenul şi trebuia să vândă numai acţiunile aferente acestuia, nu am fost înţeleşi şi am ajuns să plătim fabrica de două ori, la bancă – prin rambursarea creditelor şi dobânzilor şi încă odată la FPS. Dobânzile la credite ajunseseră până la 130 % şi, evident, au devenit foarte greu de suportat. Legea 77, la baza căreia ne-am privatizat, prevedea scutirea de 50 % impozit de profit până la plata ratelor la FPS, facilitate ce a fost abrogată în scurt timp. Legea 133/1999 privind stimularea IMM-urilor, prevedea scutiri de taxe vamale la utilaje şi în baza acestei legi am făcut contracte de achiziţionare utilaje. La scurt timp însă s-a abrogat şi această facilitate, Bere Alutus plătind taxe vamale de 1,5 milioane EURO în plus, această sumă reprezentând mai mult decât toate datoriile la bugetul de stat. Mai mult, Directiva Europeană 83/1992 prevede accizarea diferenţială în funcţie de capacitatea de producţie, fabricile de până la 200 hectolitri/an plătind până la 50% din acciza celor de capacitate mai mare. Datorită neaplicării acestei măsuri a accizării diferenţiate, bere Alutus a plătit în plus 5 milioane EURO. Iată numai unele din greutăţile şi nedreptăţile sistemului de tranziţie peste care a trecut Bere Alutus. Pentru toate aceste nedreptăţi suntem consideraţi de unii colegi de-ai d-voastră, infractori, care, fără o documentare minoră, scriu articole defăimătoare şi calomnioase, atât la adresa conducerii, cât şi la adresa societăţii, articole care cu siguranţă vor dăuna activităţii societăţii”, a mai adăugat Nicu Spiridon, dezamăgit că, spre deosebire de alte judeţe, unde presa locală s-a coalizat în sprijinirea acestui proiect de lege, la Vâlcea, o parte a presei vrea cu orice preţ dispariţia S.C. BERE Alutus S.A., unde „o dată cu aceasta vor dispărea şi 200 locuri de muncă”. Acuzat tot în acelaşi ziar că i-ar fi păcălit pe micii acţionari, prin faptul că le-a promis mai mult şi le-am dat mai puţin pe acţiuni, Spiridon a reamintit că, la momentul tranzacţiilor cu acţiuni, „aceştia nu au fost obligat să vândă”. Au făcut-o de bună voie, în cunoştinţă de cauză şi li s-a spus foarte clar cât primesc pe acţiune, decizia finală revenindu-le în exclusivitate. Nicu Spiridon le-a sugerat celor care se consideră păcăliţi, să aducă banii primiţi pe acţiuni şi vor primi acţiunile înapoi. Până în prezent nu s-a înghesuit nici un fost acţionar să facă acest lucru, dovadă că a fost un preţ convenabil. 

Încep lucrările la sala de sport din Brezoi

 Aşa cum vă anunţam în urmă cu câteva ediţii, primăriţa oraşului Brezoi, Elena Corotchi a reuşit să aducă în această localitate una dintre cele mai importante investiţii. Mai exact, este vorba despre o sală de sport cu 150 de locuri, pentru care deja a fost făcută licitaţia în luna ianuarie. După cum ne-a declarat doamna primar, deja constructorii au demarat organizarea de şantier iar lucrările vor începe în cel mai scurt timp. Sala de sport este prima din oraşul Brezoi, aici urmând a avea loc o serie de evenimente sportive. 

Ungureanu nu-l iubeşte pe Băsescu, dar îl susţine

 PLD va mobiliza populaţia să-l sprijine pe preşedintele Traian Băsescu, în cazul convocării unui referendum pentru suspendarea şefului statului, au declarat liderii liberal-democraţi. „Preşedintele Traian Băsescu s-a opus oligarhiei transpartinice de a putea influenţa deciziile politice fără să aibă legitimitatea dată de votul cetăţenilor, motiv pentru care patrulaterul negru, compus din PNL, PSD, PC, PRM, reacţionează cerând suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, pentru că îi deranjează această oligarhie transpartinică. Această intenţie de suspendare este de un ridicol greu de descris, iar noi, Partidul Liberal Democrat vom acţiona pe toate căile, pentru că, dacă până la urmă această prostie a patrulaterului negru de a-l suspenda pe preşedintele României se întâmplă, să putem acţiona în întreaga ţară, pentru a putea mobiliza populaţia să meargă la referendum şi să voteze împotriva suspendării preşedintelui Traian Băsescu”, au declarat peledinştii, convinşi că PNL încearcă un soi de mineriadă parlamentară, iar Băsescu este „singurul care mai poate modifica sistemul electoral şi constituţional din rădăcini”. Deşi mărturiseşte că nu poate spune că-l iubeşte pe preşedintele Băsescu, deputatul Petre Ungureanu, liderul PLD Vâlcea, afirmă că are destule argumente să-l susţină, mai ales că este unul dintre puţinii artizani ai luptei declanşată împotriva corupţiei. „Traian Băsescu are multe lipsuri, dar nu trebuie să-l iau de nevastă. Uneori, îl cam ia gura pe dinainte, dar asta este situaţia. După părerea mea, ar trebui să vorbească mai puţin şi să facă mai mult. Fizic, mai bine arată Tăriceanu, dar ăla e prea găunos”, a argumentat ironic Ungureanu. Având în vedere faptul că ADA nu mai funcţionează, ci doar „înţelegerile subterane dintre PNL şi PSD”, parlamentarul se aşteaptă ca suspendarea lui Băsescu să treacă de Parlament. În opinia sa, însă, la referendum, românii vor vota în favoarea preşedintelui. Cât priveşte restructurarea Guvernului, Ungureanu se arată sigur că aceasta va culmina cu scoaterea PD de la Putere. „Acesta este visul de aur al PNL şi se va înfăptui foarte curând”, a concluzionat Petre Ungureanu.

Centru local de combatere a aviarei

 Instituţia Prefectului de Vâlcea a aprobat săptămâna trecută „Planul judeţean de acţiuni pe anul 2007”, ocazie cu care au fost prezentate şi responsabilităţile Comandamentului  Antiepizootic Judeţean şi  ale comandamentelor antiepizootice locale privind controlul, supravegherea şi combaterea gripei aviare conform legislaţiei în vigoare. Drept urmare, Colegiul Prefectural a adoptat Hotărârea nr. 8, privind constituirea Centrului Local de Combatere a Bolii (gripa aviară). Noul organism va fi constituit până la data de 10.03.2007, prin ordin al prefectului, în structura prevăzută în Planul de Contingenţă elaborat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Colegiul Prefectural a dezbătut şi câteva datele referitoare la instrumentele de tip structural, în contextul apartenenţei României la Uniunea Europeană. 

Primarul Iordache mai bagă 3 miliarde de lei în centură 

După îndelungi parlamentări subterane şi supraterane, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea s-a căutat prin buzunare şi a mai găsit vreo 3,2 miliarde lei vechi pentru primarul municipiului Drăgăşani, Gheorghe Iordache. Banii au fost aprobaţi în cadrul celei mai recente şedinţe de Consiliu Judeţean şi vor fi folosiţi la construirea centuri ocolitoare a Drăgăşaniului, un proiect mai vechi al unicului primar astronom din România. Alte puncte cât de cât interesante aflate pe ordinea de zi a şedinţei de CJ au fost cele privitoare la înfiinţarea Direcţiei Judeţene de Ecologizare Mediu şi Dezinsecţie Vâlcea, precum şi a Centrului Religios – Social de la Ioneşti. Potrivit primarului Iordache, DN 64 va intra în procesul de reabilitare în anul 2008. „De la Găneasa până la Râmnicu Vâlcea, DN 64 va avea cu totul alt aspect. Tot până anul viitor vrem să modernizăm 70 la sută dintre drumurile din Drăgăşani”, ne-a precizat Gheorghe Iordache.    

Chirurgul Adrian Cacovean a apelat la pacienţi pentru a susţine candidaţii PNŢCD la europarlamentare  

Medicul chirurg Adrian Cacovean, liderul organizaţiei din Râmnicu Vâlcea a PNŢCD, şi-a luat în serios statutul de candidat pentru Parlamentul European, chiar dacă în lista naţională a partidului lui Marian Petre Miluţ ocupă un loc neeligibil. El este de părere, însă, că acest lucru nu este cel mai important şi se arată dispus să susţină necondiţionat colegii „cu şanse”. Cacovean a reuşit să strângă de unul singur până în acest moment aproape 400 de semnături. Printre cei la care a apelat se numără şi câţiva dintre pacienţii săi, infirmiere şi asistente cu care lucrează la Spitalul Judeţean. Ţărăniştii vâlceni au anunţat că au reuşit să strângă până joia trecută aproximativ 1.500 de semnături, ţinta propusă la nivel de judeţ fiind de 5.000. „Aş putea să strâng singur 5.000 de semnături, dar mi-ar trebui două săptămâni, timp în care să nu fac altceva. Din acest motiv, apelez la toţi colegii să susţină acest demers important al partidului. Îi aştept la sediu nu numai pe membrii PNŢCD, ci şi pe simpatizanţii săi, pentru că avem nevoie de ajutorul lor. Au plecat oportuniştii şi îi rog pe toţi ţărăniştii adevăraţi să se întoarcă! Sunt destule locuri libere în partid, dar şi posibilităţi de afirmare. Cât priveşte funcţia de primar, vreau să vă spun că aceasta nu prezintă interes pentru mine. Caut, în schimb, oameni serioşi să ne reprezinte în această competiţie, oameni care îşi respectă cuvântul dat în faţa electoratului”, a conchis liderul municipal al PNŢCD.      

Cîlea se întreabă: mai există Ministerul Agriculturii? 

Preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea plânge din nou pe umărul agriculturii româneşti. Ca fost şef al Direcţiei pentru Agricultură, Cîlea ne asigură că ştie ce vorbeşte: „Cei de la Ministerul Agriculturii au minţit atunci când au vorbit despre cantitatea şi calitatea grâului obţinut în 2006. Dezastrul din agricultură demonstrează lipsa de profesionalism a actualilor guvernanţi. Ne punem întrebarea: mai există Ministerul Agriculturii? (…) Peste 34% din suprafaţa destinată însămânţărilor de primăvară nu s-a arat. Într-o linişte deplină, Guvernul nu ia nici o măsură, transformând România într-o ţară importatoare de grâu”.  

Colectarea selectivă a deşeurilor continuă

 În urma câştigării de către SC Urban SA a procesului privind desemnarea operatorului de salubritate în municipiu, acţiunea de colectare selectivă a deşeurilor în Râmnic a fost reluată în forţă. Acum, că lucrurile s-au lămurit, Primăria şi Urban şi-au reunit forţele pentru a da Râmnicului o înfăţişare europeană. Începând de luni, 26 februarie 2007, a fost reluată acţiunea de montare a clopotelor. De asemenea, instituţia condusă de Mircia Gutău va achiziţiona 500 de noi coşuri de gunoi, acestea urmând a fi amplasate în zonele special amenajate în perioada imediat următoare. Colectarea selectivă a deşeurilor a fost întreruptă brutal după ce, spre finele anului trecut, Curtea de Apel Piteşti a emis o hotărâre dubioasă prin care atribuia serviciul de salubritate în Râmnic firmei controversatului om de afaceri Silviu Prigoană. Primarul Gutău a mulţumit săptămâna trecută conducerii şi angajaţilor SC Urban SA pentru munca deosebită pe care o face şi profesionalismul de care dă dovadă. 

Depunerea fişelor fiscale pentru 2006 

Plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor au obligaţia depunerii fişelor fiscale pentru anul 2006 în format electronic, însoţite de borderoul centralizator editat cu ajutorul programului de asistenţă, semnat şi ştampilat, la unitatea fiscală unde îşi au domiciliul fiscal sau unde sunt luaţi în evidenţă, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului 2007. Sediile secundare ale angajatorilor persoane juridice, înregistrate ca plătitori de impozit pe venitul din salarii, depun fişele fiscale ale angajaţilor proprii la unitatea la care sunt înregistrate sediile secundare respective. În cazul în care, la data depunerii fişelor fiscale, sediul secundar este desfiinţat, depunerea fişelor fiscale se va face de către persoana juridică de care a aparţinut sediul secundar, la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială este înregistrată persoana juridică. În cazul în care un angajat a lucrat în cursul anului la mai mulţi angajatori, aceştia sunt obligaţi să-i acorde deducerea personală corespunzător perioadei lucrate, să completeze şi înmâneze un exemplar al fişei fiscale odată cu definitivarea formelor de lichidare sau la încetarea raporturilor în baza cărora au fost obţinute veniturile din salarii. În situaţia în care un angajat a lucrat în cursul anului fiscal la mai multe sedii secundare ale aceluiaşi angajator – persoană juridică, se va întocmi o singură fişă fiscală care va fi depusă de sediul secundar, în evidenţele căruia figurează la data de 31 decembrie a anului de raportare. Programul de asistenţă poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice de la adresa www.mfinante.ro. De asemenea, pentru a obţine programul, cei interesaţi se pot prezenta zilnic între orele 8.30 şi 16.00, la unităţile fiscale teritoriale de care aparţin, cu o dischetă 3 1/2 inch, 1.440 MB, compatibilă MS-DOS, pentru preluarea programului de fişe fiscale. Angajatorii vor edita fişa fiscală pe suport de hârtie, în două exemplare, astfel: unul, semnat şi ştampilat conform legii, se păstrează de către angajator, iar cel de-al doilea, semnat şi ştampilat conform legii, se înmânează angajatului. Nerespectarea de către plătitorii de salarii şi venituri asimilate salariilor a obligaţiilor privind completarea şi păstrarea fişelor fiscale precum şi neîndeplinirea obligaţiilor privind transmiterea la unitatea fiscală competentă sau la terţe persoane (angajaţi) a fişelor fiscale în termenul stabilit se sancţionează cu amendă de la 50 la 1.500 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 500 la 10.000 lei, pentru persoanele juridice. 

Vând ţară semidecomandată, cu vedere la ruşi

Avem o frică bolnăvicioasă, şi pe bună dreptate dacă ţinem cont de experienţele nefericite din ultimii 17 ani, de privatizări. Frică avem noi, ăştia care ne temem şi să furăm o ciocolată din magazin, nu interlopilor care ne conduc de atâta timp. Ăştia ar fi în stare şi să fure România cu totul, să o ducă într-un paradis fiscal ca să nu plătească taxe iar apoi să o privatizeze contra unui comision gras ungurilor sau austriecilor. Cum spuneam, orice om normal căruia nu-i stă gândul numai la delapidări, are o rezervă atunci când vine vorba de privatizări. Nici nu e de mirare; dacă răsfoim presa ultimilor ani vom asista la un adevărat genocid economic: Romtelecom, Petrom, mai aproape de noi USG… Dacă cineva îmi poate da un singur exemplu de privatizare reuşită sau realizată în conformitate cu interesul public, promit să-l premiez cu o cină romantică alături de Ion Cîlea. De vreo doi ani, Consiliul Judeţean Vâlcea se tot chinuie să privatizeze Regia Autonomă de Drumuri şi Poduri, de parcă bunăstarea judeţului ar sta în această maşinaţiune. Bineînţeles că nimeni nu este atât de tâmpit încât să-şi imagineze că cineva doreşte să vândă o societate cu un patrimoniu însemnat doar aşa, pentru a face un bine judeţului. Nu ştiu cum se găsesc tot timpul idei de genul ăsta pentru societăţile care merg încă bine şi nu pentru căzăturile de fabrici din localităţile Vâlcii. De ce dracu’ nu se orientează nimeni către agricultură, către producţie, către domeniile în care e de muncă? Păi cine e prost să se apuce de muncă în condiţiile în care statul îţi dă pe mână, pe bani puţini, unităţi economice profitabile, care oricând valorează sute de miliarde de lei dacă se are în vedere doar patrimoniul acestora… Aşadar, deşi există o grămadă de exemple că în România privatizare înseamnă de cele mai multe ori jaf la drumul mare, autorităţile vâlcene se încăpăţânează să ţină gaia maţu’ de privatizarea RAJDP. Atunci când se doreşte un lucru, se găsesc şi argumente care să-l susţină. Ba că statul nu este un bun administrator, ba că Uniunea Europeană ne impune nu ştiu ce reguli, ba că nu este obţinut profit… Şi asta în condiţiile în care drumurile arată ca dracu’ – şi nu neapărat din cauza celor de la RAJDP iar orice firmă de construcţii percepe tarife mult mai mari decât cele ale regiei… Aşadar, cine are interes să privatizeze RAJDP? Ştim noi vreo câteva persoane care au răspunsul la întrebare. Nici nu e greu de aflat; este suficient să răsfoiască stimaţii noştri cititori Top 300 Capital şi vor afla numele celor care stau la pândă pentru a mai pune mâna pe o vacă grasă. De ce să nu-şi mărească oamenii averea, şi aşa imensă, obţinută numai din afaceri profitabile cu statul. Apropo de chestia asta, aţi observat că statul român este cel mai tâmpit partener de afaceri posibil? Ori de câte ori se face un bussiness cu statul, acesta are de pierdut. Mai exact, vinde ieftin şi cumpără scump. Curată întâmplare, ştim. Aşa se va întâmpla şi cu RAJDP, în cazul în care tentativa de privatizare a acestei unităţi economice va trece de votul consilierilor judeţeni. Aşa cum îi ştiu eu pe consilierii Alianţei, tare mi-e teamă că vor da cu băţul în baltă şi în această chestiune. De fiecare dată când a venit vorba de vândut ceva prin judeţul ăsta, liberalii şi democraţii din Consiliul Judeţean s-au arătat foarte încântaţi, ridicând mâinile fără să se gândească prea mult la ceea ce fac. Una peste alta, am început să-mi cam pierd speranţa că lucrurile vor merge bine în România. Putem să ne integrăm de o sută de ori în Uniunea Europeană, că tot la mânăreli ne stă mintea. D-aia zic: ca să nu se mai chinuie cu furatul en-detail, băieţii deştepţii care ne conduc spre dezastru ar trebui să vândă en-gros România vreunui arăboi cu 8 neveste, care să facă aici un sat de vacanţă pentru şeicii plictisiţi de Jihad. În felul ăsta am şti şi noi o chestie şi i-am da pe toţi în cămila noastră. 

Pe sub rânduri

Bilet la Parlamentu’ de păpuşi 

Pentru mulţi, situaţia politică românească a început să se banalizeze. Totul a fost foarte atractiv la început; unde mai vedea românul distracţie la maximum fără plată, doar cu o singură apăsare pe butonul telecomenzii? Unul zicea de altul ceva, nea’ Ion se simţea şi el bine că dacă şi acolo sus se ia crema românească de moţ, atunci de ce nu ar vâna şi el dis-de-dimineaţă capra  vecinului său… Şezătorile locale nu mai au alt subiect de discuţie de atunci de când s-a început show-ul cu program prelungit. Toţi şefii partidelor vâlcene preiau cu sfinţenie tot ce se spune la centru şi îşi găsesc subiect de râcă peste tot că deh, acum pot să-şi bage nasul în ciulamaua prezidenţială şi pot să aducă spectacolul în teritoriu, să-l vedem şi noi pe posturile locale. Da, ne-am săturat până peste cap de tămbălăul cu politicieni. Românul nu se mai poate văita de nimic că se vaită cei de la putere că au probleme, că se atacă între ei, că se mănâncă de vii şi nu mai au chef de cei mici şi de cererile lor. Acolo sus totul e important, nimic nu mai contează până nu se reglementează pilula bunăstării româneşti. Cu ce să se reglementeze nu se ştie, că se tot alimentează circul şi biletele par să fie din ce în ce mai scumpe (doar a crescut ratingul cu subiectele astea). Câteodată ne gândim că o fi şi ăsta un alt scenariu, toată nebunia din televizoare aşa pare să fie. Nu se aşează bine câteva lucruri că iar se atacă cineva. În ultima săptămână, cel puţin, intervenţiile pe posturi au fost dese şi au dat lovitura cu ratingul. Când  a intrat Băsescu în direct la TVR, în emisiunea lui Liviu Mihaiu,  toată suflarea a ciulit urechea şi a luat exemplu. „Vecinu’ nu se ceartă aşa frumos la telefon, nu? Ce ar fi să se mai cizeleze şi ţăranul român? Păi ce, Bădia să rămână cu căciula pe-o ureche, fără mobil şi replici a la băieţii deştepţi?”. Ce să mai zicem de momentul cu Voiculescu botezat de preşedinte… Totuşi, situaţia cu Felix Motanul se estompase de ceva timp; Voiculescu nu-şi găsise replica salvatoare (eventual tot un apelativ de pomină ca să fie în ton cu parafa preşedinţiei), tot ce se mai perindă prin PC la adresa preşedintelui era acelaşi subiect cu îl suspendăm, nu-l suspendăm, dar duminica asta, cu noaptea-n cap, mogulul mass-mediei româneşti s-a lansat din nou pe modelul elitist: s-a luminat de cu zori şi l-a numit pe Băsescu „Traian Pinocchio”. Mă întreb care o fi Gepetto în toată vânzoleala asta, pentru că Pinocchio nu poate exista fără prima plămădeală făcută de tătuţul său. Poate că s-a gândit cineva să ne ţină pe toţi la teatru de vreo două luni încoace, că nu se mai termină actele de nici un fel şi ce să mai vorbim de scene… O fi vreun plan bine pus la punct tot schimbul de replici continuu chiar acum în prag de euro-parlamentare? Duminica asta s-a transformat totul într-un teatru de păpuşi. Dacă vreţi bilet, măriţi banda canalelor tv şi luaţi-vă concediu pe termen nelimitat. Dacă e să recuperăm timpul pierdut, acum putem să mergem la teatru pentru 20 de ani. Şi nu mergem la orice teatru – mergem la un teatru de păpuşi pentru oameni mari şi copii nebuni. Anne BECHERU 

Încep branşările la apă în Vlădeşti

 Până la data de 1 mai 2007, cel puţin 200 de familii din Vlădeşti vor beneficia de apă la robinet. Primarul PSD Sorin Ghiţă a anunţat că, începând de la 1 martie, instituţia pe care o conduce va superviza acţiunea de branşare a gospodăriilor la reţeaua de aducţiune cu apă. În primă fază, un metru cub de apă va costa între 15 şi 20 de mii de lei, însă, Sorin Ghiţă speră ca, pe parcurs, preţul să se diminueze.  

Buşe vrea noi hidrocentrale în judeţ 

Începând cu acest an, trei noi microhidrocentrale ar putea fi realizate în judeţul Vâlcea. În vederea identificării unor noi amplasamente privind construcţia de noi microhidrocentrale în Vâlcea, preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitru Buşe a iniţiat şi organizat recent o întâlnire la care au participat reprezentanţii conducerii SC Electrica SA şi ai conducerii SC Hidrocentrale SA. 

Pupăză de la „Trăsniţi în NATO” îşi face pensiune la Olăneşti 

Băile Olăneşti reprezintă una dintre puţinele staţiuni vâlcene în care turismul înfloreşte. Numai în ultimele săptămâni, primarul Viorel Cioteanu a eliberat un număr de 5 autorizaţii pentru construirea de pensiuni în zonă. Una dintre acestea va fi ridicată chiar de către Marin Pupăză, membru al trupei de umor „Trăsniţi în NATO”, căsătorit cu o vâlceancă din Olăneşti. Un amănunt interesant este acela că cei doi s-au căsătorit după ce primarul Cioteanu le-a făcut cunoştinţă. 

Socialiştii nu vor privatizare cu orice preţ la Oltchim 

Socialiştii sunt sceptici în privinţa bunelor intenţii ale statului în ceea ce priveşte privatizarea combinatului Oltchim. Liderul PAS, Constantin Rotaru este de părere că Oltchim este în pericol să cadă victimă intereselor economice, o dată cu privatizarea ce s-ar putea realiza în cursul anului viitor. „Aş dori să sprjinim conducerea Oltchim, pentru a nu permite înstrăinarea către nu ştiu ce nemâncat de prin ţări străine. Dacă Oltchim merge bine, acest lucru se datorează numai conducerii eficiente a societăţii”, a spus Rotaru în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta s-a referit şi la situaţia Uzinelor Sodice Govora, care o dată cu venirea polonezilor de la CIECH, au devenit profitabile. „E deranjant că toate aceste societăţi aflate odată în proprietatea statului, devin profitabile exact la venirea polonezilor. Nu ştiam şi noi acest lucru? Nu aş mai dori să aud de acum încolo că o dată ce vin străinii, întreprinderile făcute cu multă trudă devin profitabile”, a adăugat liderul PAS.

 Partidele strâng semnături pe un gât de ţuică 

Pentru a putea participa la alegerile pentru Parlamentul European, socialiştii trebuie să strângă un număr de cel puţin 200.000 semnături. „Este o acţiune foarte grea. În Vâlcea, o semnătură luată de partidele aflate la putere costă 10.000 lei vechi, ceea ce înseamnă miliarde de lei. Mai mult decât atât, o semnătură în Piaţa Nord costă un gât de ţuică. PAS nu poate plăti asemenea semnături”, a spus în cadrul unei conferinţe de presă liderul PAS, Constantin Rotaru. În Vâlcea, PAS ar putea strânge circa 20.000 semnături; până acum au fost strânse doar 2.500.  

Consilierii judeţeni s-au apucat de proiecte de lege

Cîlea a găsit o portiţă de scăpare pentru plantele judeţului 

Ca să nu-i trezească din somn pe cei care ar trebui să facă legile în România, grupul consilierilor judeţeni social-democraţi care beau doar whisky cu Red Bull, a iniţiat un proiect de hotărâre de guvern, care va fi testat pentru prima oară în Vâlcea. Concret, în acest fel se încearcă salvarea de la dispariţie a Direcţiei pentru Protecţia Plantelor din cadrul Consiliului Judeţean, prin transformarea acesteia în Direcţia Judeţeană de Mediu şi Dezinsecţie sau cam aşa ceva. În acest fel, spune preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, ar fi salvate locurile de muncă ale salariaţilor din această instituţie. Noua Mărie cu altă pălărie ar urma să funcţioneze în acest fel câteva luni de zile, finanţându-se din surse proprii (?), până când Camera Deputaţilor va binevoi să rezolve problema din punct de vedere legislativ. În acest sens, Ion Cîlea a discutat deja cu câţiva deputaţi PSD care au promis tot sprjinul în acest sens. „M-am adresat deja parlamentarilor noştri să susţină acest proiect în Camera Deputaţilor. Argumentul pentru care instituţia trebuie să reziste este simplu: datorită temperaturilor foarte ridicate în această iarnă, numărul dăunătorilor şi bolilor va creşte. Direcţia îşi va schimba numele până când în Camera Deputaţilor se va lua decizia de prelungire a activităţii”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Ion Cîlea. 

În urma intervenţiei subprefectului Radu Renga

Rromii din Drăgăşani pot pescui legal 

Subprefectul Radu Renga a reuşit să găsească o soluţie pentru rromi din municipiul Drăgăşani, a căror unică sursă de venit o reprezintă braconajul la peşte. În urma unei întâlniri pe care Renga a avut-o săptămâna trecută cu reprezentanţii rromilor, ai Primăriei Drăgăşani şi ai Jandarmeriei, s-a ajuns la o soluţie de compromis. Astfel, dat fiind faptul că heleşteul unde braconau rromii aparţine unei asociaţii de pescuit, s-a hotărât ca întreaga comunitate să contribuie cu o cotizaţie lunară de un milion de lei, în schimbul dreptului de a putea pescui în mod legal. Rromii au promis că vor renunţa la setcile cu monoifilament, pentru a nu devasta tot potenţialul piscicol. „Cred că e o soluţie rezonabilă. În acest fel rromii vor avea ce mânca iar jandarmii nu vor mai fi nevoiţi mereu să stea cu ochii pe ei. Deocamdată este singura posibilitate de a rezolva problema de la Drăgăşani. Ceea ce m-a impresionat acolo a fost faptul că rromii îşi trimit copiii la şcoală”, ne-a declarat subprefectul Radu Renga. 

OOOOO… VIAŢA TA! Consilierul premierului pe probleme de rromi s-a întâlnit cu damele liberale şi s-a ţigănit cu doamnele din presă

Vizită ministerială ca la uşa cortului  

Rromi de pretutindeni, staţi liniştiţi. Guvernul doarme pentru voi. Dacă nu i-a spus nimeni până acum doamnei consilier pe probleme de rromi al premierul, Dana Varga, că la Vâlcea jurnaliştii nu sunt cretini ca să digere toate bălăriile aruncate în conferinţele de presă, poate că ar fi timpul ca amicul ei, secretarul de stat şi fost subprefect pentru vreo două luni, Victor Giosan, să-i comunice. Oricât am încercat să pun punct şi virgulă după vizita la Vâlcea a doamnei Varga şi a domnului Giosan, tot nu am găsit altceva mai bun decât un semn de întrebare. Cu alte cuvinte, pur şi simplu nu am înţeles de ce au venit cei doi la Vâlcea cu excepţia faptului că au schimbat pentru vreo două zile aerul infect de Bucureşti. Dar să o luăm cu începutul. La jumătatea săptămânii trecute, am aflat cu surle şi trâmbiţe că Vâlcea va primi o vizită de gradul III pe probleme de rromi. Adică cineva va veni să vadă la faţa locului cum stă treaba cu rromii, să se întâlnească un pic şi cu autorităţile, să propună soluţii şi să avem şi noi ce scrie după aceea. Ei bine, aproape nimic din toate astea nu s-a întâmplat iar paradoxul este că noi tot avem ce scrie. De rău, că altfel nici nu ne-ar lăsa inima în situaţia dată. Invitată de femeile liberale, Dana Varga (la rândul ei membru PNL), a declarat satisfăcută în cadrul unei conferinţe de presă că şi-a terminat treaba. Şi ca orice om care se respectă, domnia sa ne-a spus că este foarte supărată şi că va face un raport foarte dur către premierul Tăriceanu vizavi de felul în care trăiesc rromii în judeţul Vâlcea. Şi asta după o întâlnire cu 500 de rromi în sala mare a Consiliului Judeţean, un voiaj de plăcere la Racoviţa, într-o comunitate, e adevărat, foarte săracă de rromi şi condusă de o primăriţă la fel de liberală ca şi doamna Varga, nici un fel de discuţie cu autorităţile şi în absenţa celor mai elementare date despre situaţia reală a rromilor din această zonă. „Am rămas suprinsă de ceea ce am văzut la Racoviţa. Întreb autorităţile: de ce în 2007 oamenii trăiesc fără apă, fără curent… Există programe, există bani. Autorităţile publice locale puteau să aplice legea şi să schimbe situaţia precară a rromilor. La întâlnirea de la Consiliul Judeţean, unul dintre rromi îmi spunea că prefecta nu-i bagă în seamă şi nu are uşa deschisă pentru rromi. (…) Autorităţile ar trebui să aibă mai multă răbdare cu ei, să le explice că trebui să aibă certificate de naştere şi buletine. Motivul pentru care ei nu-şi fac acte ţine de lipsa educaţiei. Ar trebui discutat mai mult cu liderii rromilor”, zice doamna Varga, cu tonul omului care ştie că şi-a terminat treaba. Mai departe, domnia sa oferă şi adevărata natură a vizitei: „Dacă ţinem cont că am fost invitată de Organizaţia Femeilor Liberale, este o vizită de partid; dacă e să ţinem cont că sunt reprezentantul Guvernului, este vizită de stat. (…) Nu mă sperie de un subiect de scandal în presa locală din Vâlcea!”. Partea serioasă a conferinţei de presă ne-a fost oferită de domnul Victor Giosan, care deşi nu ne-a spus cine ştie ce chestii concrete referitoare la rromii din Vâlcea, măcar a arătat că la teorie stă, ca de obicei, foarte bine. Aşadar, potrivit ministrului secretar de stat, Victor Giosan, există la nivelul Guvernului un program Phare pentru rromi. Implementarea programului a început în 2006 şi se va termina, cel mai probabil, în 2010. Valoarea acestuia se ridică la 45,6 milioane euro, din care 17 milioane euro se referă strict la educaţie iar restul la îmbunătăţirea structurilor instituţionale la nivel central pentru îmbunătăţirea situaţiei în ceea ce priveşte actele de identitate, serviciile sanitare, infrastructură şi locuinţe, locuri de muncă şi calificări în diverse meserii adecvate ofertei din ziua de astăzi. Programul conţine mai multe faze, cea mai importantă fiind aceea a acordării în 2008 de granturi în valoare de 21 milioane euro pe locuinţe şi infrastructură (de la 20.000 la 200.000 euro), resurse umane şi proiecte generatoare de venituri (de la 5.000 la 50.000 euro). Doar ONG-urile pentru rromi şi autorităţile locale pot depune aceste proiecte. Chestiile concrete le aflaţi tot de la noi. La această oră, în judeţul Vâlcea trăiesc circa 14.000 de rromi, cei mai mulţi dintre aceştia fiind căldărari, fierari, rudari şi cărămidari. Aceştia trăiesc în general în zonele de nord şi sud ale judeţului, în bordeie de pământ, fără curent şi apă. Până acum nu au fost puse la punct prea multe programe cu finanţare externă în vederea schimbării situaţiei rromilor. O.H. 

Se apropie termenul limită pentru depunerea Declaraţiei 2005 

Plătitorii de venituri cu regim de reţinere la sursă pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală; din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie; obţinute în baza unui contract de agent/ comision/ mandat comercial; din activitatea de expertiză contabilă, tehnică, judiciară şi extrajudiciară; din activităţi independente desfăşurate în baza unei convenţii/contract civil încheiat în condiţiile Codului civil pentru care cota este de 10%; din activităţi independente realizate într-o formă de asociere cu o persoană juridică; transferul titlurilor de valoare si din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe baza de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, pentru care impozitul pe venit se retine la sursă, au obligaţia să depună la unitatea fiscală în a cărui rază teritorială angajatorul este înregistrat în evidenţa fiscală, formularul 205 "Declaraţie informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit” până la 28 februarie 2007. Programul de asistenţă sau poate fi descărcat de pe serverul Ministerului Finanţelor Publice de pe site-ul www.mfinante.ro. De asemenea, programul este distribuit contribuabililor gratuit de unităţile fiscale teritoriale. Pentru a-l obţine, cei interesaţi se pot prezenta zilnic între orele 8.30 şi 16.00 la unităţile fiscale de care aparţin cu dischete de 3 1/2 inch, 1.440 MB, compatibile MS-DOS pentru preluarea programului. 

Se înfiinţează administraţia pentru contribuabilii mijlocii 

Reforma administraţiei publice constituie o prioritate a Guvernului României, fiind una dintre cerinţele de bază pentru integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană – proces care implică un nou mod de administrare a serviciilor şi alte tipuri organizaţionale bazate pe deconcentrare şi descentralizare. Pentru realizarea reformei, Ministerul Finanţelor Publice ia în considerare, pe lângă o viziune integratoare pe termen mediu şi lung asupra transformărilor din administraţia fiscală, şi o creştere a capacităţii acesteia de a-şi defini priorităţile şi a opta pentru diferite proiecte, programe, respectiv, formularea de obiective concrete şi asigurarea unui management public orientat spre atingerea acestora. Astfel, Ministerul Finanţelor Publice a luat în calcul aceste realităţi, le-a analizat în detaliu, şi a elaborat o strategie unitară, astfel încât să devină o organizaţie modernă, cu o strategie clară şi coerentă, capabilă să atingă scopurile propuse în domeniile în care îşi exercită atribuţiile. În acest context, pe linia aplicării ferme a Strategiei Ministerului Finanţelor Publice pentru accelerarea reformei administraţiei fiscale şi armonizarea cu structurile europene, se înscriu şi preocupările pentru simplificarea administrării veniturilor statului şi raţionalizarea controlului la operatorii economici, preocupări concretizate în recentul Ordin nr. 268/10.02.2007 al ministrului Finanţelor Publice, act normativ care a stabilit înfiinţarea, în subordinea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, a unei noi structuri funcţionale – Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii. „Prin constituirea noii structuri până la 1 aprilie 2007, se extinde administrarea specializată la încă o categorie de contribuabili. În acelaşi timp, prin preluarea de la unităţile fiscale teritoriale în administrare a 200 de contribuabili mijlocii, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri realizate la 31 decembrie 2005, se creează premisele pentru simplificarea declarării şi plăţii obligaţiilor, acordarea de asistenţă specializată, o mai bună administrare a creanţelor bugetare şi un regim special de monitorizare a aplicării legislaţiei fiscale. Noua organizare reprezintă, fără îndoială, o provocare profesională, atât pentru managementul instituţiei, cât şi pentru întregul colectiv de salariaţi, iar noi, deopotrivă, suntem pregătiţi pentru noua etapă, care, cu siguranţă, va aduce un plus de dinamism în colectarea veniturilor bugetare şi reprimarea fraudei fiscale!” – a declarat ec. Gheorghe Gogîrnoiu, directorul executiv al DGFP Vâlcea. 

Vâlcea vrea să profite că Sibiul este capitală culturală europeană 

Conducerea judeţului Vâlcea intenţionează să profite din plin de faptul că în 2007 Sibiul este capitală culturală europeană. Preşedintele CJ Vâlcea, Dumitru Buşe consideră că evenimentele determinate de proclamarea oraşului Sibiu drept capitală culturală europeană constituie un bun prilej pentru promovarea potenţialului cultural şi turistic al judeţului Vâlcea. În vederea valorificării potenţialului cultural şi turistic al judeţului Vâlcea. În vederea valorificării acestui potenţial al judeţului Vâlcea cu prilejul evenimentului cultural „Sibiu – capitală culturală europeană”, şeful CJ Vâlcea a solicitat instituţiilor de cultură realizarea de proiecte concrete, care au fost analizate în cadrul unei recente întâlniri. La această întâlnire, pe lângă reprezentanţi instituţiilor de cultură din subordinea CJ, s-au aflat şi cele din subordinea Primăriei Râmnicului, precum şi conducerea Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Vâlcea. Preşedintele CJ, Dumitru Buşe a solicitat ca până în data de 25 februarie să fie finalizat un program unitar al judeţului privind manifestările prilejuite de evenimentul „Sibiu – capitală culturală europeană.  

230 de maşini abandonate vor fi ridicate de Primăria Râmnicului 

Primarul Râmnicului, Mircia Gutău este hotărât să nu mai tolereze staţionarea pe domeniul public al municipiului a autoturismelor părăsite. Astfel, primăria va ridica în cel mai scurt timp un număr de 230 de maşini neînmatriculate abandonate pe domeniul public. Acestea vor fi depozitate în zona ştrandului Ostroveni iar dacă proprietarii nu vor veni să şi le ridice contra unei taxe, hârburile vor fi trimise la REMAT, pentru valorificarea fierului vechi. 

Horia Moculescu şi Doru Moţoc, cetăţeni de onoare ai Râmnicului 

Primarul celei mai recente şedinţe a Consiliului Municipal Râmnicu Vâlcea a fost aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru două personalităţi ale oraşului. Este vorba despre compozitorul Horia Moculescu şi dramaturgul Doru Moţoc. Alte puncte aflate pe ordinea de zi a şedinţei şi votate de consilieri se referă la bugetul fondului IDE al Acvarim în cadrul proiectului ISPA de reabilitare a reţelei de apă a municipiului, precum şi la reabilitarea dispensarului Ostroveni. Referitor la această ultimă chestiune, primarul Mircia Gutău intenţionează să mansardeze şi să refacă faţada dispensarului de către o firmă privată, deoarece medicii care au concesionat spaţii în acest imobil nu-şi pot permite să suporte costurile respective.  

Gutău a pus gând rău constructorilor de mansarde 

Mansardările blocurilor din Râmnicu Vâlcea au intrat în atenţia primarului Mircia Gutău. Acesta este nemulţumit de modul în care au fost realizate o parte dintre mansardări. „Nu voi mai accepta mansardări aşa cum s-au făcut până acum. Nu voi mai da autorizaţii oricui, ca să nu mai arate ca nişte cuşti de porumbei. Constructorii vor trebui să facă izolaţia termică a părţii de sus cu polistiren iar mansardele vor trebui să aibă culoarea clădirii”, a spus Gutău în cadrul unei conferinţe de presă. 

Vlădoiu vrea corupţi la puşcărie 

E clar. Deputatul pesedist Aurel Vlădoiu a ieşit din adormire şi s-a gândit rău. Prinzând o ocazie favorabilă de a expune patru probleme în faţa jurnaliştilor prezenţi vinerea trecută la sediul PSD Vâlcea, Vlădoiu s-a apucat să tune şi să fulgere în direcţia celor aflaţi, în ciuda partidului condus de Geoană, la putere. Astfel, după umila părere a deputatului vâlcean, ţara este condusă de oligarhi – adică peneliştii, de mercenari – pelediştii şi de fripturişti – pediştii. Rimele lui Vlădoiu nu ar fi fost complete fără niscaiva aprecieri la adresa lui Băsescu şi a Monicăi Macovei. Astfel, primul ar trebui să dea socoteală în dosarul Flota, în cel al casei de pe strada Mihăileanu precum şi în cazul lovelelor plimbate pe traseul ALRO Slatina – Palatul Cotroceni. Cât despre Monica Macovei, aceasta nici nu mai există pentru Aurel Vlădoiu. „Nici o lege venită de la ministrul Justiţiei în Parlament nu va mai fi analizată. Monica Macovei nu a făcut nimic, în afară de vreo trei modificări la Codul Penal… Tot timpul face telejustiţie dar până acum nu am văzut pe nimeni condamnat şi băgat în puşcărie pentru fapte de corupţie”, a spus deputatul PSD în cadrul unei conferinţe de presă.

 Votul uninominal poate fi introdus şi fără referendum 

PNL susţine reformarea clasei politice, inclusiv prin votul uninominal care „va cerne grâul de neghină”. Primul proiect de lege al PNL a fost respins în 2004 de PSD, cu ajutorul unei simulări a Societăţii Academice Române, care susţinea că România nu e pregătită pentru votul uninominal. Acum, SAR este una din fundaţiile cele mai dedicate lui Traian Băsescu. În 2005, PNL a reluat demersurile pentru introducerea acestui tip de vot şi, împreună cu Asociaţia Pro Democraţia, a redactat un nou Cod Electoral. „Atenţia dată acum de Traian Băsescu votului uninominal ne bucură nespus pentru că aceasta arată că a înţeles în sfârşit nevoile societăţii româneşti. Având în vedere că toate sondajele relevă că românii vor vot uninominal şi că majoritatea partidelor (mai puţin PRM şi UDMR) sunt gata să voteze introducerea votului uninominal, referendumul propus de preşedinte va reprezenta o cheltuială inutilă. Referendumul este necesar doar atunci când nu există consens între diferitele instituţii ale statului, ori între populaţie şi instituţiile statului. În acest moment însă, în ceea ce priveşte votul uninominal, există consens atât în clasa politică, cât şi la nivelul populaţiei. Referendumul este inutil şi pentru că, prin decizia Curţii Constituţionale, la solicitarea expresă a PD, pentru validarea rezultatelor unei consultări a populaţiei este nevoie de prezenţa la vot a jumătate plus unu din numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale, adică aproape 9 milioane de persoane. Este drept însă că prin cheltuirea inutilă a unor bani publici pentru organizarea acestui referendum, Traian Băsescu speră să stopeze scăderea sa accentuată din sondaje”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Biroul de presă al PNL Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button