ARENA politică nr. 325
Cra-craiul de la PNL momeşte taximetriştii, dar tot de căruţă rămâne
Partidul Naţional Liberal „Sfântul Nicolae”. Acesta putea fi numele de scenă al PNL – Râmnicu Vâlcea în săptămâna trecută dacă personajul pe care l-a aruncat în groapa cu lei, mircişoi, matei, silveştri şi toaderi şi-ar fi îndreptat atenţia spre electoratul credincios, mergând pe un mesaj de genul „Înapoi la religie! Împreună cu Dumnezeu, la bine şi la greu”. Nu, Ion Nicolae, cuprins de febra taxei de primă înmatriculare, coduri rutiere, bariere, semafoare, pasaje şi jaloane, a uitat că nici măcar nu a început campania electorală şi a luat-o cu braţele pline de cadouri printre taximetrişti, blatişti şi poliţişti. Vorba aceea, cine n-are lumânări de la Partid, să aprindă farurile de la Audi, Leganţe şi Greituale! S-a auzit şi acolo în spate, ăia care râdeţi şi-aţi turnat pe voi jumătate din vinul de împărtăşanie turnat în căni şmechereşte inscripţionate „Ion Nicolae”?
Licitaţia made in Dobrinescu intră în vizorul DNA
Traian Dobrinescu, directorul Regiei Autonome – Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat Olăneşti, e protagonistul unui nou mega-scandal. Nu, nu şi-a mai bătut colegii de partid, dacă la asta vă gândeaţi. Bucuria cocoaşei viceprimarului Vali Monceanu! De această dată, este vorba de ceva şi mai grav. Noul scandal în care a intrat până la gât liberalul Dobrinescu are aromă de corupţie şi ne-a fost dezvăluit, în toată „spendoarea” sa, de către femeia de afaceri Maria Tudor, a cărei firmă a participat la o licitaţie made in Dobrinescu în vederea desemnării constructorului unui hotel şi a unei baze de tratament în staţiunea Olăneşti. Licitaţia cu cântec a avut loc pe data de 5 februarie 2007, la sediul RA-APPS Olăneşti, iar printre participanţi s-a numărat şi firma Info Service, având subcontractantă Societatea Comercială IMSAT SA. Concurenta firmei familiei Tudor a fost SC Hidroconstrucţia SA Bucureşti, având subcontractantă pentru instalaţiile sanitare şi electrice societatea Electronics SRL, din Râmnicu Vâlcea. Lipsă totală de transparenţă Licitaţia pentru construcţia noului hotel din Olăneşti a fost deschisă, fiecare dintre cele două firme participante prezentându-şi ofertele tehnice şi financiare în faţa unei comisii formată din cinci membri. Preşedintele acesteia a fost, cum altfel?, Traian Dobrinescu, directorul RA-APPS Olăneşti. Pseudo-licitaţia a fost „supravegheată” de doi observatori de la Finanţele Publice. Problemele au apărut după deschiderea ofertelor, când comisia a încropit un proces verbal după ureche, pe care nu l-a ştampilat, datat şi înregistrat. Pe câteva coli făcute pachet, fără antet şi prea multe amănunte, s-au trecut numele ofertanţilor. Pe una dintre pagini, s-a trecut preţul oferit de fiecare dintre firmele participante. În mod absolut dubios, accesul acestora la datele prezentate de cealaltă a fost îngrădit, deşi şi una şi alta au cerut transparenţă totală. Temerile reprezentanţilor Info Service ca nu cumva licitaţia să fie aranjată aveau să devină certitudini. Potrivit afirmaţiilor Mariei Tudor celor doi ofertanţi nu li s-a permis să contrasemneze ofertele, cum de altfel era normal, şi nici membrii comisiei nu s-au grăbit să o facă. Cu alte cuvinte, era lesne înlocuirea ulterioară a unui document din ofertă, pentru a favoriza o firmă sau alta. „Dobrinescu şi Pană Simona, de la RA-APPS Bucureşti, nu au vrut să precizăm în acest proces verbal punctajul obţinut de fiecare firmă participantă la licitaţie. Sau măcar să ni se comunice verbal. Păi, de ce să vrea? Pentru că marţi dimineaţa urma o întâlnire între Scrieciu, de la Electronics, şi Dobrinescu, care l-a asigurat pe primul că nu e cazul să îşi facă probleme. I-a spus să nu dispere. Eu nu am fost la licitaţie, dar auzind ce s-a întâmplat acolo şi de întâlnirea dintre cei doi, am decis să-l sun pe Dobrinescu, pentru a-i spune să nu se joace cu licitaţia asta, ce trebuia făcută corect. La care el, printre altele, mă avertizează că n-am să câştig niciodată această licitaţie, să consider că am pierdut-o deja. Deci, am fost ameninţată că nu voi câştiga. Şi cred că va fi aşa, deşi preţul Info Service a fost de 37, 92 miliarde lei, în timp ce Hidroconstrucţia a avut 38,89 miliarde lei vechi. Altfel spus, noi am cerut un preţ mai mic decât Hidroconstrucţia cu aproape 9 miliarde lei pentru a executa lucrările. În caietul de sarcini au fost patru indicatori de departajare a ofertanţilor: preţul, perioada de execuţie a lucrării, perioada de garanţie a acesteia şi manualul de calitate. Pentru preţ s-au dat cel mult 60 de puncte, pentru termenul de execuţie 25, pentru garanţie 5, iar pentru manualele de calitate cel mult 10 puncte”, a explicat Maria Tudor, menţionând, totodată, că reprezentanţii Info Service au ascultat, în timpul licitaţiei, discuţiile dintre cei de la Hidroconstrucţia şi cei de la Electronics. Maria Tudor acuză că s-au comis ilegalităţi graveAstfel, ei au aflat câteva lucruri şi mai interesante, ca de exemplu faptul că în ofertă au prezentat un termen de execuţie de 18 luni, faţă de 15, precizat de Info Service. „Acesta este motivul pentru care am apelat şi la presă. Mi-e tare teamă că în această licitaţie avem de-a face cu ceea ce dumneavoastră numiţi marea corupţie. Am informaţii că marţi, între cei doi, s-a discutat ceva legat de modificarea unor date din ofertă. Să pună în loc de 18 luni mai puţin, 14, 12, nu ştiu exact. Sunt sigură, după discuţia pe care am avut-o cu Dobrinescu, că am pierdut licitaţia. Pentru că au schimbat termenul de execuţie. Mai ştiu că Scrieciu este acţionar şi la Electropres şi Practic Instal, firme, de asemenea, în relaţii foarte bune cu Dobrinescu. Probabil că şi cu firmele acestuia. Electronics, cu 3 milioane de euro, face modernizarea unui hotel cu 80 de locuri la Păltiniş. Noi, cu 10 milioane de euro, facem un hotel de două sute de locuri, cu piscină, spaţii de tratament, iar Electronics, pentru că îi permite Dobrinescu, face la Păltiniş de 3 milioane de euro doar modernizare, la un hotel de 80 de locuri”, a mai adăugat Maria Tudor, ferm hotărâtă să conteste licitaţia. În plus, ea a precizat că are presentimentul că firma pe care Dobrinescu vrea să o declare câştigătoare nu va respecta ceea ce s-a angajat prin oferta depusă, mai ales în condiţiile în care acesta a fost modificată. Maria Tudor a afirmat că, spre deosebire de firmele clientelare ale lui Dobrinescu, Info Service, IMSAT şi Uzina Mecanică Râmnicu Vâlcea sunt societăţi comerciale de talie europeană, pregătite oricând să-şi ducă până la capăt angajamentele, indiferent cât de ambiţioase ar părea pentru unii. Directorul RA-APPS Olăneşti are o ură mai veche împotriva femeii de afaceriEa a mărturisit că bănuieşte că s-au făcut modificări ulterioare licitaţiei în special la manualul de calitate şi termenul de execuţie a lucrărilor prezentate de Hidroconstrucţia Bucureşti. Pentru a scoate adevărul la iveală, Maria Tudor va face apel la Justiţie, cât şi la DNA, mai ales că nu crede că Electronics avea ce căuta la această licitaţie, „având în vedere relaţiile pe care le are cu firmele lui Dobrinescu”. Directorul RA-APPS are o ură mai veche pe familia Tudor. Pe vremea când fratele său lucra la Uzina Mecanică, Dobrinescu a formulat o reclamaţie de 14 pagini împotriva Mariei Tudor, pe care a trimis-o la Parlamentul României, Procuratură şi alte instituţii ale statului. În cele din urmă, fratele liberalului a renunţat la salariul de 25 de milioane lei primit lunar la UM Rm. Vâlcea pentru o remuneraţie de 14 milioane lei de la Sodă. Plus satisfacţia reclamaţiilor. Delegaţii Info Service au simţit că licitaţia nu este în regulă încă dinainte de a se deschide plicurile, pe data de 5 februarie. Modul pompieristic în care li s-au cerut diverse acte le-au dat de gândit, cu atât mai mult cu cât documentele solicitate în intervale de timp foarte scurte fuseseră deja depuse la dosar. Mergând pe firul ameninţărilor lui Dobrinescu, Maria Tudor se aşteaptă ca RA-APPS să desemneze Hidroconstrucţia şi Electronics câştigătorii licitaţiei, deşi „dacă s-ar fi ţinut corect, Info Service şi IMSAT ar fi fost îndreptăţiţi să execute lucrările”. Femeia de afaceri s-a arătat, însă, convinsă că bucuria lui Dobrinescu şi a lui Scrieciu va fi una de scurtă durată, pentru că, în urma soluţionării contestaţiei sale, societatea Info Service va avea câştig de cauză. Celebra comisie de licitaţie a fost constituită din Dobrinescu Traian – preşedinte, Mocanu Mihaela, Pană Simona, Şerban Vasile şi Ioniţă Petrică. În legătură cu acuzaţiile ce i-au fost aduse, directorul RA-APPS Olăneşti nu a dat deocamdată nici o declaraţie. Probabil că se păstrează pentru DNA. În prezent, Dobrinescu desfăşoară afaceri cu săpunuri şi detergenţi şi este asociat la o „îngrăşătorie de berbecuţi”, cum el însuşi şi-a precizat în declaraţia de avere. Există suspiciuni că afacerile sale au prins avânt datorită poziţiei pe care o ocupă în fruntea RA-APPS Olăneşti, în trecut neauzindu-se prea mari fapte de vitejie ale lui Traian pe tărâmurile businessului. Câştigătorul licitaţiei de la Olăneşti va fi anunţat în mai puţin de două săptămâni.
Şoferul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea acuză un agent de circulaţie de agresiune
Şoferul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Nicolae Pătru susţine că a fost agresat de un agent de circulaţie. Pretextul sub care agentul Romeo Norişor l-ar fi agresat pe şoferul Mihai Constantin Stanciu a fost că acesta nu i-a prezentat actele la control.
Agresiune
În urmă cu câteva zile, Mihai Constantin Stanciu, în vârstă de 22 de ani, şoferul de serviciu al vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Nicolae Pătru, a fost oprit de un agent de circulaţie în cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea. Tânărul se îndrepta spre casă cu autoturismul personal când a fost somat să oprească. Agentul Romeo Norişor, angajat al SPR Vâlcea, nu purta vestă şi şapcă, potrivit declaraâiilor şoferului, însă era dornic de puţină distracţie. „Mi-a cerut actele la control iar eu i-am spus că nu le am dar că i le pot da din maşina de serviciu. L-am rugat să mă însoţească. A venit cu mine, însă atunci când am coborât din maşină pentru a le lua, el a crezut că vreau să fug. A tras de mine, m-a trântit de maşină, m-a zgâriat şi mi-a rupt geaca. A vrut să mă bage în maşina sa dar nu am vrut să urc. Apoi au sosit la faţa locului două dube ale Poliţiei şi m-au luat pe mine şi pe tata. La sediul Poliţiei mi-au suspendat permisul pe motiv că nu am vrut să mă legitimez”, spune şoferul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean. Acesta a fost la spital, unde a fost luat în evidenţă în vederea eliberării unui certificat medico-legal. Avocatul vicepreşedintelui CJ ne-a declarat că va face plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei, dar şi la Parchet pentru abuz în serviciu şi lovire. Avocatul Victor Stănculescu mai spune că va fi introdusă şi o acţiune civilă, urmând a se solicita daune de 1 RON.Varianta agentuluiÎntr-un comunicat de presă trimis de Biroul pentru Relaţii Mass Media din cadrul IPJ Vâlcea, faptele par a sta cu totul altfel. Iată ce spune agentul de circulaţie, după introducerea de rigoare: ,,…în timp ce mă deplasam pe str. Lucian Blaga, din municipiu şi am ajuns la intersecţia cu b-dul Tineretului, am observat cum un autoturism marca BMW, a pătruns în aceeaşi intersecţie deplasându-se către Complexul Hermes, cu viteză excesivă, fiind pe punctul de a intra în coliziune cu un autoturism Daewoo Matiz, ce tocmai oprise înaintea marcajului pietonal situat pe b-dul Tineretului în faţa blocului A54,, îşi continuă raportul lucrătorul de poliţie. Văzând cele întâmplate agentul a pornit sistemul luminos şi acustic cerându-i conducătorului auto să oprească deplasarea. S-a deplasat la portiera din dreptul şoferului, s-a prezentat regulamentar, solicitându-i acestuia să-i prezinte pentru control atât documentele personale (cartea de identitate, permisul de conducere), cât şi documentele autovehiculului (certificatul de înmatriculare, talonul cu inspecţia tehnică, poliţa de asigurare), aducându-i în acelaşi timp la cunoştinţă faptul că prin nereducerea vitezei de deplasare, la pătrunderea în intersecţie,era pe cale să producă un accident rutier. De la volanul autoturismului a coborât un tânăr în vârstă de aproximativ 20 ani, cu toate că i s-a solicitat să rămână în interiorul autoturismului, tânăr ce a refuzat să înmâneze documentele solicitate motivând că nu a greşit cu nimic şi că ,,…nu îmi va da nici un document deoarece sunt un poliţist nenorocit care era să-i bag în închisoare pe cumnatul său, Gigi”. În timp ce autoturismul BMW era oprit poliţistul a observat şi modificările efectuate asupra maşinii (bările faţă şi spate, aplicarea pe geamuri a unor folii de culoare închisă, jante neconforme cu normele legale), cerându-i şi omologarea R.A.R. Deoarece autoturismul oprit pentru control şi echipajul de poliţie (maşina), blocau accesul în parcarea unui bloc din apropiere, poliţistul i-a cerut conducătorului auto să mute maşina pe b-dul Tineretului. Conducătorul auto, s-a urcat la volan şi nu a mai oprit decât pe b-dul Pandurilor în faţa blocului unde locuia. Agentul de poliţie l-a urmărit şi din nou i-a cerut să se legitimeze, să se calmeze deoarece devenise recalcitrant, aducându-i la cunoştinţă faptul că se vede nevoit să-l conducă la sediul poliţiei rutiere pentru efectuarea verificărilor. ,,Conducătorul auto în acel moment a reacţionat violent îmbrâncindu-mă, adresându-mi cuvinte jignitoare’’. Abia atunci prin staţia emisie – recepţie poliţistul a cerut sprijin şi a anunţat dispeceratul SPR privind cele întâmplate. La faţa locului a sosit un echipaj din cadrul poliţiei mun. Rm. Vâlcea – Biroul Ordine Publică, compus in doi lucrători, care au încercat să-l tempereze pe tânăr şi să-l legitimeze. În acest moment în zonă şi-a făcut apariţia şi tatăl conducătorului auto care a început să ameninţe că va suna conducerea Consiliul Judeţean. Într-un final fără a fi folosită violenţa sau forţa tânărul însoţit de tatăl său (la cererea sa) au urcat în echipajul (maşina) poliţiei de ordine publică, fiind transportaţi la sediul SPR. Apelând şi la tatăl tânărului să-l convingă pe fiu să colaboreze, acesta a refuzat spunând că ,,…facem o mare greşeală care ne va costa, întrucât o să aibă grijă ca să fim daţi afară”. Conducătorul auto a refuzat să prezinte date cu privire la identitatea sa până când nu va sosi avocatul său pentru al asista. După aproximativ 30 minute la sediul poliţiei s-a prezentat un domn care a susţinut că este avocatul unui partid politic, neprezentând o delegaţie sau o legitimaţie în acest sens şi a cerut să stea de vorbă cu tânărul conducător auto. Abia după câteva minute de conversaţie tânărul a prezentat cartea de identitate şi permisul de conducere, susţinând că certificatul de înmatriculare nu îl are asupra sa. Conducătorul auto S. Mihai în vârstă de 21 ani, din Rm. Vâlcea a fost sancţionat conform art. 102, alin. 1, punct. 35 şi alin. 3, lit. d, din OUG 195 -2002. La plecarea din sediul poliţiei unde au fost în prezenţa avocatului, atât tânărul cât şi tatăl acestuia, nu au avut nimic de reclamat ci ,,…m-au ameninţat că vor întreprinde toate demersurile prin influenţa oamenilor politici, aflaţi în funcţii de conducere administrativă a judeţului, pentru a fi dat afară, deoarece le-am făcut mult rău familiei lor, nefiind un poliţist care să acorde clemenţă”. Acestea au fost faptele care şi conform rapoartelor întocmite de ceilalţi doi lucrători de poliţie dar şi declaraţiei unui martor prezent la faţa locului I.N. de 40 din Rm. Vâlcea, rezultă că s-au derulat în acest mod”. Octavian HERŢA
Jumătate din angajaţii Primăriei Drăgăşani, în pericol de disponibilizare
Încă de anul trecut, primarul de Drăgăşani, liberalul Gheorghe Iordache, se gândeşte la o reformă în instituţia pe care o conduce. „Am vrut să dau afară cam 33 la sută din angajaţii primăriei, oameni care nu fac treabă. În al doilea rând, nu ne mai permit nici normele europene să avem aşa mult personal”, a mărturisit de curând alesul drăgăşănenilor. El a anunţat că, în următorii doi ani, 50 la sută dintre angajaţii din administraţia publică locală vor fi disponibilizaţi. „Eu, la firmă, am un singur contabil, în condiţiile în care cifra de afaceri este de aproape o sută de miliarde de lei pe an. La primărie, bugetul este de 70 de miliarde de lei şi am 30 de oameni care se ocupă de partea economică. Oamenii m-au ales să dau afară trântorii”, a mai adăugat primarul Iordache, şef pe linie de serviciu al 86 de oameni. La pariu că jumătatea funcţionărimii ce trebuie trecută pe liber e înrolată în PSD!
Acţiunea Populară guvernări visează
Cică nu a mai rămas nici un partid care să nu-l fi ofertat pe Adrian Toader, liderul acţionarilor populari vâlceni. Cu toate că i s-au propus funcţii de funcţii, Toader a refuzat să părăsească AP. Motivul: el speră că după ce PD, PNL şi PSD vor termina să-şi dea la picioare, AP va deveni cea mai puternică formaţiune politică din România, iar Emil Constantinescu nu va mai juca rolul de ţap ispăşitor pentru eşecurile guvernării.
Bârfe mai mult sau mai puţin adevărate
• În luna aprilie, râmnicenii vor avea un motiv serios să petreacă. Surse bine informate susţin că în prima săptămână a lunii viceprimarul Nicolae Dicu îşi va da demisia din funcţie. Numai să nu fie vorba de vreo păcăleală! • Soţii Donţu, părinţii Ioanei Popescu Tăriceanu, soţia premierului României, se trag din comuna vâlceană Şirineasa. • Puţină lume ştie că pe unul dintre cele mai glorioase şantiere ale Râmnicului şi-au pierdut viaţa, în cursul anului trecut, doi oameni, într-un teribil accident de muncă. Unul dintre ei era angajat al unei firme bucureştene, celălalt la o firmă de instalaţii din Râmnicu Vâlcea. Ambele decese au fost trecute sub tăcere; familiile muncitorilor au primit bani grei ca să-şi ţină gura, iar instituţiile statului nu au aflat nimic. • Cei care au trecut în ultima vreme prin zona Morilor a municipiului Râmnicu Vâlcea au putut observa două blocuri de locuinţe noi-nouţe, despre care se spune că aparţin unui italian venit să investească pe plaiurile noastre. Gurile rele spun însă că în realitate aceste blocuri fac parte dintre afacerile primarului, care deja şi-a făcut intrarea pe piaţa imobiliară vâlceană cu blocul de pe strada Argeş. • Mai ţineţi minte scandalul laboratorului clandestin de ţigări descoperit de poliţişti în judeţul Vâlcea? Ei bine, trebuie spus faptul că irakianul care pusese pe roate profitabila afacere închiriase spaţiul cu pricina de la un şef de organizaţie de partid din judeţul nostru.• Candidatura lui Ion Nicolae la Primăria Râmnicului pare mai degrabă o strategie politică a şefului PNL Vâlcea, Emilian Frâncu. Acesta este conştient că Nicolae nu are o imagine prea bună în rândul cetăţenilor şi, ceea ce este cu adevărat grav, are o presă majoritar ostilă. În toamna acestui an, după efectuarea unui al doilea sondaj de opinie, Frâncu va decide cine este candidatul partidului pentru primărie. Sinceri să fim, îl preferăm pe Bogdan Pistol, care măcar are şansa de a veni cu un aer proaspăt în PNL.• Doi directori de instituţii s-au înscris zilele trecute în PNL Vâlcea. Deocamdată, numele lor sunt ţinute la borcan. În curând vă vom aduce la cunoştinţă şi de ce atâta secretomanie…
Declararea veniturilor obţinute de ONG-uri, inclusiv de asociaţiile de proprietari
1. Pentru veniturile obţinute din salarii sau asimilate salariilor (sumele primite de reprezentanţi în consiliul de administraţie, comisia de cenzori, indemnizaţiile primite de persoanele alese) ca urmare a contractului de muncă, angajatorul depune: – „Declaraţia privind obligaţiile la bugetul general consolidat”, cod 100, prin completarea rândului 28 – Impozit pe veniturile din salarii – şi a celorlalte rânduri pentru contribuţii, şi virează impozitul pe veniturile din salarii plus contribuţiile aferente, anual până pe data de 25 ianuarie a anului următor pentru anul expirat; – fişele fiscale pentru veniturile din salarii/asimilate salariilor până în ultima zi a lunii februarie pentru anul expirat.2. Pentru veniturile din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, pentru care impozitul s-a reţinut la sursă ca plată anticipată în cotă de 10%, conform art. 52, alin. 2, lit. d, din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorul trebuie să depună Declaraţia cod 100, prin completarea rândului 31 – Impozit pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit codului civil – şi virează impozitul pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, altele decât cele menţionate la art. 78 alin. (1) lit. E, lunar, până la 25 a lunii următoare celei expirate. Angajatorul depune până la 28 februarie anul următor pentru anul expirat, „Declaraţia informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit”, cod 205. Persoanele fizice care au obţinut astfel de venituri depun „Declaraţia specială privind veniturile realizate”, cod 200, până la data de 15 mai a anului următor, pentru anul expirat.3. Pentru veniturile primite de persoanele fizice din activităţi desfăşurate pe baza contractelor/convenţiilor civile, încheiate potrivit Codului civil, conform art. 78, alin. 1, lit. e), altele decât cele care sunt impozitate conform art. 52 cu 10%, conform opţiunii exprimate de către contribuabil cu cota de 16% ca impozit final, angajatorul va depune: – Declaraţia cod 100, prin completarea rândului 41- Impozit pe alte venituri – şi virează impozitul pentru aceste venituri lunar, până la 25 a lunii următoare celei expirate; – Declaraţia cod 205, până la 30 iunie anul următor pentru anul expirat. De reţinut! Persoanele fizice care au obţinut astfel de venituri nu depun „Declaraţia specială privind veniturile realizate”, cod 200.
Sală de sport cu 150 de locuri în Brezoi
Primăriţa oraşului Brezoi, Elena Corotchi a reuşit să aducă în această localitate una dintre cele mai importante investiţii. Mai exact, este vorba despre o sală de sport cu 150 de locuri, pentru care deja a fost făcută licitaţia în luna ianuarie. Deocamdată nu se cunoaşte numele firmei câştigătoare. „Brezoienii sunt nerăbdători să vadă primele săpături la fundaţie. Până în 2008 sperăm că sala de sport va fi gata. Este prima sală din Brezoi şi sperăm ca aici să putem organiza competiţii sportive importante pentru localitate. Avem promisiuni de la fosta campioană europeană de tenis de masă, Maria Alboiu, originară din Brezoi, pentru amenajarea utilităţilor care vor lipsi din această sală”, spune primăriţa Elena Corotchi.
Tabără de recuperare locomotorie a tinerilor la Brezoi
În cursul acestui an, autorităţile brezoiene, împreună cu cele ale judeţului Vâlcea şi în colaborare cu Primăria oraşului francez Marseille, intenţionează să pună bazele unei tabere pentru recuperarea locomotorie a tinerilor. Potrivit primăriţei oraşului Brezoi, Elena Corotchi, acest proiect medico-social va lua fiinţă în tabăra Gura Lotrului, care nu funcţionează de 5 ani.
Brezoiul se înfrăţeşte cu o localitate din Franţa
Oraşul Brezoi s-ar putea înfrăţi cu o comuna franceză La Bouilladisse. Avantajele acestei înfrăţiri constă în posibilitatea realizării unor proiecte comune cu finanţare europeană. „Francezii ar putea câştiga bani pentru proiecte în care să fie inclus şi Brezoiul. În acest fel, noi nu vom suporta costurile studiilor de fezabilitate. De exemplu, un proiect pe apă-canal început în Franţa ar putea continua la Brezoi.
Turismul din Brezoi atrage investitorii
Brezoiul devine o atracţie importantă, atât pentru cei interesaţi să investească în turism, cât şi pentru firmele care vor să cumpere suprafeţe mari de pădure. Integrarea României în Uniunea Europeană a deschis ochii celor care au înţeles potenţialul acestei zone din judeţul Vâlcea. Un peisaj de vis, o adevărată mină de aur pentru investitori.
Investiţii în turism
Deja o serie de immobile din Brezoi au început să fie cumpărate de cetăţeni români sau străini, dornici să înfiinţeze pensiuni turistice. Nu mai departe de acum câteva săptămâni, un bucureştean a cumpărat o casă la ieşirea din Brezoi, cu arhitectura identică celei numite „Bogdan”, aflată în conservare la Muzeul Satului Bujoreni. Potrivit primăriţei din Brezoi, bucureşteanul intenţioneză să o transforme în pensiune. Puţină lume ştie că la 8 kilometri de Brezoi, în zona numită Păscoaia, se află una dintre cele mai primitoare pensiuni din judeţul Vâlcea. Este vorba despre pensiunea Cotescu, o adevărată oază de bună dispoziţie. Aici pot fi practicate sporturile nautice – în speţă caiac-canoe, se poate face turism montan pe cai sau cu ajutorul bicicletelor mountain-bike, se pot face căţărări şi chiar se poate practica paintball-ul. În plus, pensiunea dispune de o crescătorie de păstrăvi dar şi de două turnuri pe care turiştii îşi pot încerca forţa şi curajul cu ajutorul frânghiilor. Costul unei nopţi de cazare costă undeva la 50 de euro, însă cei care au fost acolo spun că pensiunea face toţi banii. De-a lungul timpului, la pensiunea Cotescu au fost cazate numeroase personalităţi din lumea politică şi nu numai.
Europenii vor să ne cumpere pădurile
O altă atracţie a Brezoiului o reprezintă suprafeţele împădurite. Firme din Elveţia, Ungaria sau Austria s-au năpustit cu oferte îmbietoare, doar-doar îi vor face pe oameni să-şi vândă pădurile. Aceste firme oferă absolute tot, de la măsurători până la preţuri attractive, pentru a-i convinge pe proprietari. Oferta este excelentă mai ales dacă ne gândim că statul oferă oamenilor un preţ maxim de 70 milioane de lei pentru hectarul de pădure. Octavian HERŢA
Buşe cere ajutorul Guvernului pentru finalizarea sediului Teatrului „Anton Pann”
• pentru finalizarea lucrărilor mai sunt necesare circa 30 miliarde lei vechi– Săptămâna aceasta, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat bugetul pentru anul 2007. De remarcat este faptul că în acest an vor primi sume importante de bani sectoare ca sănătatea publică, investiţiile şi cultura.
Buşe cere sprijinul Guvernului pentru finalizarea sediului teatrului
Consilierii judeţeni au aprobat alocarea sumei de 20 miliarde lei pentru continuarea lucrărilor la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. Dumitru Buşe, preşedintele Consiliului Judeţean va avea o discuţie cu parlamentarii vâlceni pentru a le cere sprijinul în sensul adresării unei solicitări către guvern pentru alocarea a 30 miliarde lei pentru finalizarea acestui obiectiv. 20 miliarde lei au fost alocate şi Muzeului Judeţean, din care 3,5 miliarde pentru amenajarea parterului Muzeului de Istorie. Bibliotecii Judeţene i-a fost alocată suma de 18,2 miliarde lei iar pentru realizarea unei monografii complete a judeţului va fi pusă la dispoziţie suma de 500 milioane lei. Nu au fost uitaţi nici olimpicii, pentru stimularea acestora alocându-se 350 milioane lei.
Se modernizează secţia UPU a Spitalului Judeţean
Spitalului Judeţean i-a fost alocată suma de 3,5 miliarde lei pentru realizarea Unităţii de Primiri Urgenţe. În acest an această secţie va mai primi echipamente în valoarea de 600.000 euro de la Ministerul Sănătăţii şi Familiei. Dumitru Buşe a precizat că sunt aproape gata saloanele din Spitalul Judeţean propuse spre modernizare. O altă unitate sanitară care va primi o sumă importantă de bani este Spitalul Drăgoeşti; aici va sosi un miliard de lei vechi.
Bani pentru magistrală
Consiliul Judeţean a alocat suma de 20 miliarde lei continuării lucrărilor la conducta magistrală de apă Brădişor – Drăgăşani. Suma nu este suficientă pentru finalizarea lucrării; aceasta va fi gata în 2011 iar Drăgăşaniul va avea în acel moment o a doua sursă de apă. Octavian HERŢA
Mai bine furăm cu amândouă mâinile
De ce să furi cu o singură mână când ai mai mult spor cu amândouă? Asta şi-au spus-o şi guvernanţii noştri cei de toate de zilele când s-au văzut în faţa caşcavalului. Şi pentru că peştele se’mpute de la cap la coadă, furăciunile se ţin lanţ de la Palatul Victoria până în cel mai nenorocit cătun din România. Dacă la Tăriceanu e vorba de petrodolari, la Vâlcea, spre exemplu, avea de-a face cu petroeuroi. Furăciunile sunt însă la fel, indiferent că vorbim despre Patriciu sau despre poliţiştii corupţi care şi-au ridicat vile şi îşi plimbă cururile de miliţieni în limuzine de zeci de mii de euroi bucata, prin micuţul, dar fiţosul oraş Râmnicu Vâlcea. Şi cum din bussiness-urile cu petrol te îmbogăţeşti rapid, oamenii care ar trebui să vegheze la respectarea legii în judeţ, s-au orientat corespunzător. Pentru că afacerile ar fi mers la fel de bine şi fără ei, s-au gândit că o taxă de protecţie babană nu le-ar strica la fondul de pensii. Aşa că, dragi prieteni, miliţienii au fost unşi pe toate părţile cu gazolină din zona de sud a judeţului, cunoscută ca una din cele mai prospere din judeţ. Anul trecut, timp de câteva săptămâni, au tot fost scrise articole pe marginea furturilor de gazolină din câteva localităţi din sudul judeţului. Era exact în perioada când fântânile din Laloşu ardeau de mama focului iar în benzinăriile din zona Drăgăşaniului continua să se vândă, ca şi acum, un fel de diluant ambalat în peturi de 5 litri. Cum s-ar spune, toată chestia a ieşit la suprafaţă de la o scânteie. Nu am putea spune că s-a întâmplat mare lucru, deşi atât Prefectura Vâlcea, cât şi Finanţele Publice au fost puse pe jar de câteva informaţii. Trebuiau demarate câteva controale în legătură cu furturile de gazolină, dar nu s-a mai întâmplat nimic. Surse de la cel mai înalt nivel al administraţiei publice locale mi-au confirmat la acea vreme că afacerea cu gazolină din sudul judeţului este atât de profitabilă, încât implică personaje celebre din lumea politică. Din ceea ce am reuşit să aflu, toate firele afacerii duceau în comuna Ştefăneşti, acolo unde acţionează în continuare unul dintre cele mai puternice clanuri din lumea mafiotă. Şefului acestui clan i se mai spune şi J.R. pentru că, nu-i aşa, tot din petrol îşi scoate banii. Acest J.R., care se deplasează prin Ştefăneşti cu un ditamai Hummer-ul, a avut grijă să-i atragă de partea sa pe poliţişti, care nu au avut probleme niciodată în a închide ochii la furăciunile de multe milioane de euro care au transformat Ştefăneştiul într-un adevărat El Dorado local. În anumite cercuri de vorbeşte chiar de un profit net zilnic de circa 50.000 euro. Gurile rele spun chiar că însuşi Dan Ioan Popescu ar fi avut, pe vremea când era boss la Ministerul Economiei şi Comerţului, o porţie de 400.000 de coco lunar din caşcavalul de la Ştefăneşti de Vâlcea. Printre cei care s-au înfruptat de-a lungul timpului din gazolina cu pricina se numără politicieni vâlceni foarte cunoscuţi, care nu se sfiesc să ameninţe în stânga şi-n dreapta pe oricine îndrăzneşte să-şi bage nasul în iţele afacerii. Nu mă miră în nici un fel pasivitatea instituţiilor vâlcene când vine vorba de această mafie care a pus stăpânire pe judeţ. Dacă ne gândim la interesele care sunt implicate în producerea a milioane de euro, ajungem la concluzia că băieţii care se îmbogăţesc în fiecare zi din furăciuni pot să doarmă liniştiţi. Îi informăm pe această cale că nu au nici un motiv de teamă, pentru că instituţiile statului dorm. Unele de frică, altele de nepăsare dar cele mai multe pentru că şefii lor trăiesc bine-mersi de pe urma afacerii. Cât timp miliţienii vor fi mână-n mână cu infractorii, cât timp politicienii sunt vârâţi până-n gât în şmenuri dintre cele mai dubioase, mafia petrolului o să prospere în judeţul nostru. Şi revin la ceea ce am spus la începutul acestui text: când legea este făcută pentru proşti iar toată lumea se face că nu vede, de ce să furi doar cu o mână când ai mai mult spor folosindu-le pe amândouă?
Bani mai mulţi de la bugetul local pentru sport şi cultură
Astăzi are loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Municipal Rm. Vâlcea, ocazie cu care se dezbate bugetul local pentru anul în curs. Unul dintre sectoarele aflate în atenţia Executivului Primăriei este sportul. Pentru modernizarea stadionului din Zăvoi au fost alocate 18 miliarde lei iar pentru Centrul de Excelenţă Handbal Feminin, alte 9 miliarde. O sumă importantă de bani va fi alocată şi modernizării terenului de sport al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”. Un alt sector important pentru primărie este cultura. Anul trecut, primăria a primit prin hotărâre de guvern cinematograful Flacăra din Ostroveni, pe care primarul vrea să-l modernizeze, alocându-i în acest sens 10 miliarde lei. Spaţiul va fi folosit drept cinematograf şi sală de spectacole. Bani de la buget pentru modernizări va primi şi Filarmonica „Ion Dumitrescu”. În plus, vor fi alocate sume de bani pentru un patinoar demontabil, asemănător celui montat de primarul Solomon în centrul Craiovei, dar şi construirii unui cămin de bătrâni şi a unui ştrand. Nu în ultimul rând, legislativului local i se propune menţinerea preţului de referinţă local pentru energia termică furnizată populaţiei la valoarea de 108,29 lei/Gcal., chiar dacă preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice produse în sistem centralizat destinată populaţiei al CET Govora va creşte de la 1 februarie, printr-o decizie a ANRE bazată pe creşterile de preţuri la achiziţia de combustibili tehnologici şi de utilităţi, de la valoarea de 148,96 lei/Gcal. la 159,35 lei/Gcal. • O.H.
Mircia Gutău:
„Când cineva este căzut, se fac reclamaţii de către cei care nu au caracter”
Mircia Gutău recunoaşte faptul că pe toată perioada cât a fost închis, Departamentul Naţional Anticorupţie a ridicat de la sediul primăriei mai multe dosare privind o serie de investiţii din Râmnic. „Când cineva este căzut, se fac reclamaţii de către cei care nu au caracter. Am dat cu subsemnatul la DNA, dar nu există alte dosare”, spune edilul, judecat în prezent într-un dosar de luare de mită aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia. Printre reclamaţiile trimise la DNA se număra cele referitoare la locurile de joacă, Casa Căsătoriilor, achiziţionarea stâlpişorilor metalici montaţi pe trotuarele din Râmnic, precum şi la fântânile arteziene montate în oraş. • O.H.
„Nu suntem în stare să respectăm regulile UE, nu primim banii”
• interviu cu subprefectul judeţului Vâlcea, Radu RengaL-am provocat pe suprefectul Radu Renga la o discuţie despre ceea ce înseamnă aderarea României la Uniunea Europeană. Am aflat astfel că funcţionarii publici au mai mult de muncă pentru că trebuie să fie permanent la curent cu noutăţile legislative, că avem încă probleme de mentalitate – în special în mediul rural dar şi că integrarea se va termina peste vreo generaţie…
• Ce înseamnă pentru România integrarea în Uniunea Europeană?
Pentru ţara noastră, 1 ianuarie 2007 a reprezentat o şansă istorică de a intra într-o societate a statelor civilizate. Dacă facem apel la istorie, vom vedea că ea se repetă. A existat momentul 1859 – Unirea Principatelor, a existat domnia lui Cuza care a însemnat, fără îndoială, înscrierea pe un drum al reformelor şi progresului, a existat domnia lui Carol I, care a însemnat un efort intens de modernizare, în timpul ei realizându-se şi independenţa de stat.Astfel, în 1914 exista o Românie despre care nu puteai să te gândeşti că înainte cu 60-70 de ani se afla în Evul Mediu. Deci, pentru noi românii salturile valorice în istorie nu sunt o noutate.Anii de după 1989 au însemnat, fără îndoială, înscrierea României pe calea reformelor ireversibile, dar aderarea la Uniunea Europeană trebuie să însemne efortul constant şi organizat de modernizare a ţării. Asta înseamnă pentru România şi implicit pentru judeţul nostru, aderarea.
Muncă mai multă pentru funcţionari
• Cum aţi resimţit dumneavoastră, ca înalt funcţionar public, integrarea?Toţi cei care lucrează în administraţie trebuie să facem efortul de a cunoaşte legislaţia care reglementează activităţile care ţin de mediu, agricultură, sănătate publică. Nu este deloc uşor să monitorizezi toate instituţiile deconcentrate pentru ca niciuna să nu aplice în mod greşit legislaţia în vigoare. Trebuie să recunosc faptul că o dată cu integrarea, volumul de muncă în Instituţia Prefectului a crescut foarte mult. În fiecare zi, angajaţii instituţiei au obligaţia de a studia tot ce apare nou în materie de legislaţie. De la începutul anului am colectat două bibliorafturi pline cu monitoare oficiale. În fiecare dintre ele există cel puţin o referire la ceea ce trebuie să facă Prefectura într-un domeniu sau altul.Referindu-ne la problema agriculturii, monitorizăm toate instituţiile care ţin de Ministerul Agriculturii – DADR, Consultanţa Agricolă, APIA. De exemplu, DADR. Se ştie că vor fi subvenţii pentru suprafeţele de teren arabil în 2007, de 50 euro pentru fiecare hectar, dar pentru a beneficia de aceste subvenţii, proprietarii trebuie să se înscrie în Registrul Fermelor, suprafeţele să fie mai mari de un hectar iar dacă acea suprafaţă este compusă din parcele, acestea trebuie să fie de minim 3.000 metri pătraţi. Cererile pentru subvenţii vor fi depuse până la 15 mai.Este numai un exemplu din care rezultă volumul de muncă pe care trebuie să-l facă funcţionarii publici. Dacă ne gândim şi la problemele de mediu, siguranţa alimentelor şi sănătatea publică, înţelegeţi cam care este dimensiunea efortului nostrum.• De aici putem trage concluzia că pentru funcţionarii publici integrarea e o mare belea…Nu, este o mare provocare, iar noi, generaţia care acum se află în administraţie, avem şansa de a face această muncă de pionierat.• Sunt pregătite autorităţile pentru această provocare?Dacă vor înţelege că trebuie să se angajeze la un efort intens, dublat de corectitudine şi transparenţă, da.
Localităţile sărace primesc cei mai mulţi bani
• Dar judeţul Vâlcea?S-a scris şi s-a spus că România doar a aderat la Uniunea Europeană; integrarea este un proces de durată. Marile probleme ale judeţului nostru sunt în mediul rural. Acolo, autorităţile publice locale – şi când spun asta mă gândesc în primul rând la primari, vor trebuie să înţeleagă faptul că sunt vioara întâi, măcar pe termen scurt. Primarii sunt cei care vor trebui să iniţieze proiecte de infrastructură, ei sunt cei care vor trebui să găsească soluţiile de cofinanţare. Nici măcar scuza lipsei fondurilor pentru confinanţare nu o mai au, pentru că din acest an, alocarea sumelor defalcate din venituri ale bugetului de stat către localităţi s-a făcut astfel încât aşezările cele mai sărace să aibă porţia cea mai mare.• Dar cum stăm cu mentalitatea? Se ştie faptul că românii au o mare problemă la acest capitol…Din punct de vedere al mentalităţii ţăranului, nu suntem pregătiţi pentru integrare. Autorităţile locale nu au făcut suficient pentru a-i informa pe proprietarii de terenuri agricole care sunt cerinţele acestei integrări. De fapt, prin intrarea în Uniunea Europeană, toată populaţia României trebuie să cunoască şi să înţeleagă regulile după care funcţionează fiecare ţară a Uniunii şi Uniunea pe de-a’ntregul ei. Trebuie să fim conştienţi că succesul acestei aderări depinde numai şi numai de noi şi de viteza cu care vom reuşi să absorbim fondurile puse la dispoziţie de Uniune. Toată lumea de întreabă ce este cu suma aceasta de 30-33 miliarde euro… Suma ne este alocată pentru ca pe termen mediu să se reducă decalajul dintre România şi media europeană, în toate domeniile. Şi când spun toate domeniile mă gândesc la infrastructura transporturilor, infrastructura de mediu, competitivitatea economică, dezvoltarea rurală şi chiar la desvoltarea capacităţii instituţionale. Dar aceşti bani trebuie cheltuiţi după regulile stabilite de comun acord cu Uniunea Europeană. Nu suntem în stare să respectăm regulile UE, nu primim banii.„Nu reuşim să eradicăm pesta porcin㔕 Integrarea are atât părţi bune, cât şi părţi rele. Cum vor resimţi vâlcenii efectele negative ale aderării?Problemele sunt tot în agricultură şi în producţia alimentelor de origine animală. Dau un exemplu. E ştiut faptul că România, de câţiva ani, nu exportă şi nu va exporta nici în viitor carne de porc şi produse din carne de porc, în nici o ţară a Uniunii Europene. De ce? Pentru că nu reuşim să eradicăm pesta porcină. Până acum, animalele bolnave erau vaccinate, numai că prin acest procedeu animalul supravieţuieşte, dar este purtător al microbului şi în consecinţă nu poate fi folosit în procesul de producţie. Dacă nu vom reuşi să stăpânim fenomenul, în câţiva ani, economia cărnii de porc din România va dispărea. Numai în judeţul Vâlcea, în urmă cu câteva săptămâni erau înregistrate 7 focare de pestă porcină. În aceeaşi situaţie sunt şi producătorii de oi, care sunt totodată şi producători de brânză. Eu sunt convins că măcar pentru această categorie de ţărani se vor găsi soluţii. Nu trebuie să uităm că această ocupaţie, pentru noi românii, a însemnat şi înseamnă foarte mult, cel puţin sentimental. • În tot acest context al aderării, conflictul politic şi instituţional de la nivel central, între cele două palate, influenţează în vreun fel administraţia publică locală?Activitatea noastră nu este influenţată în nici un fel, deoarece fiecare prefect ştie ce are de făcut şi a respecta legile nu are nici o legătură cu frământările din viaţa politică.• Sunteţi cumva la dispoziţia Guvernului. Ca înalt funcţionar public, puteţi oricând să fiţi mutaţi în alt judeţ. Dacă mâine aţi primi o decizie prin care sunteţi anunţat că sunteţi mutat la Tulcea, spre exemplu, ce faceţi?Am două variante. Prima – să respect dispoziţia Guvernului, pentru că atunci când am intrat în Corpul Înalţilor Funcţionari Publici am depus un jurământ şi sunt obligat să fiu la dispoziţia Guvernului. A două – să refuz, dar asta înseamnă să părăseşti sistemul şi să te ocupi de altceva. Cale de mijloc nu există. În ceea ce mă priveşte, o dată ce am depus un jurământ, îl voi respecta.• Şi o ultimă întrebare: când se va încheia integrarea?Am răspuns la prima întrebare pe care mi-aţi adresat-o, prin aceea că românii sunt capabili de salturi în istorie. Eu unul, sunt optimist şi cred că atunci când creierele româneşti care astăzi lucrează în străinătate, atunci când copiii celor care astăzi sunt muncitori în străinătate vor creşte şi vor dori să revină în ţară, vor găsi deja o Românie care să nu difere cu nimic de ţările din care ei se întorc. • Octavian HERŢA
Oltchimul îşi măreşte capitalul social cu 283 milioane de dolari
Teodor Atanasiu, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, a vizitat săptămâna trecută societatea comercială OLTCHIM Râmnicu Vâlcea, unde s-a întâlnit cu liderii de sindicat şi conducerea companiei. Cu acest prilej, preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a declarat că cel mai important obiectiv al vizitei sale a fost cel legat de mandatul pe care îl are AVAS pentru Oltchim. „2007 va fi anul în care vom pregăti această societate comercială în vederea privatizării. Unul dintre obiectivele societăţii comerciale este să-şi dezvolte activitatea de producţie pe câteva linii pe care vrea să le dea în funcţiune. În acest sens, se va face o majorare de capital care va rezolva problemele de dezvoltare a capacităţilor de producţie pe actuala strategie a societăţii. La majorarea de capital vor participa toţi acţionarii societăţii, inclusiv AVAS. Astfel, va avea loc o conversie a datoriilor în acţiuni şi un aport al acţionarilor minoritari. Realizarea acestui obiectiv nu implică însă doar decizia Autorităţii, ci şi acordul Comisiei Europene, cu care vom discuta aceste aspecte. Este vorba despre modul în care Comisia va accepta această majorare, dacă va fi considerată ca fiind sau nu ajutor de stat”, a precizat Atanasiu. Preşedintele AVAS a explicat că, pentru a deveni o companie integrată, „mai sunt o serie de obiective de realizat la Oltchim”. Pe viitor, societatea condusă de ing. Constantin Roibu îşi doreşte să nu mai depindă de furnizorii de materii prime, aflaţi oarecum într-o situaţie economică incertă, motiv pentru care AVAS a decis să pregătească o strategie privind preluarea de către Oltchim, până la finele anului, a staţiei de piroliză de la Arpechim Piteşti, combinat aparţinând Petrom, unde ce produc etilena şi propilena necesare în procesul de producţie pe platforma industrială din Râmnicu Vâlcea. Potrivit preşedintelui AVAS, Oltchimul va prelua şi o parte din activele SNS (Societatea Naţională a Sării), cea care dă materia primă sub formă de soluţie de sare şi de calcar combinatului. Staţia de piroliză Arpechim, transferată la Oltchim
În cadrul vizitei sale la Râmnicu Vâlcea, Atanasiu a constatat „o preocupare constantă pentru dezvoltarea societăţii, transformarea acesteia într-un agent economic profitabil, pentru găsirea de noi pieţe”, ceea ce va face ca momentul privatizării să fie „o reuşită atât din punctul de vedere al cumpărătorului, cât şi al statului român”. „Am văzut un parteneriat între administraţie şi sindicate, faptul că toţi sunt preocupaţi ca societatea să producă profit, să rămână în piaţă, să se dezvolte şi să creeze noi locuri de muncă. Am sesizat, de asemenea, o creştere a veniturilor angajaţilor, astfel încât ei sunt foarte motivaţi în munca pe care o depun. Pe de altă parte, acest lucru ne dă siguranţa că aici nu vom asista la situaţii cum am întâlnit la câteva societăţi mari, unde salariaţii, mai ales din rândurile specialiştilor, au plecat în grupuri mari, stimulaţi de salariile din străinătate. La Oltchim, nu vor fi situaţii de criză!”, a mai adăugat preşedintele AVAS. La rândul său, Constantin Roibu i-a mulţumit preşedintelui Teodor Atanasiu pentru că a acceptat, la foarte puţin timp după ce a preluat conducerea AVAS-ului, să viziteze Oltchimul. „Noi am ţinut foarte mult la această vizită deoarece este cu totul altceva să iei o decizie după ce vezi la faţa locului activitatea unei societăţi. Este foarte important să vezi oamenii care lucrează, să stai de vorbă cu ei, cu conducerea societăţii şi sindicatele. Mă bucură faptul că domnul Atanasiu a dat dovadă de o deschidere cum nu am găsit la nici unul dintre conducătorii pe care i-a avut FPS, APAPS, sau cum s-a mai numit de-a lungul timpului structura care administrează activele statului. A fost foarte receptiv faţă de problemele Oltchimului şi dornic să participe la rezolvarea lor. După cum cunoaşteţi, în ianuarie, a fost aprobată o lege legată de privatizarea Oltchim. Parcurgerea paşilor prevăzuţi în legea respectivă, în situaţia în care totul decurge fără nici un fel de piedici, ne duce spre sfârşitul anului. În tot acest interval, noi avem în vedere dezvoltarea activităţii societăţii şi creşterea cifrei de afaceri. Cele mai importante probleme ce trebuie rezolvate sunt litigiile cu doi dintre acţionarii minoritari, care văd că s-au unit din nou şi, în loc să vadă şi interesul societăţii, se gândesc la interesul lor personal. Toţi ceilalţi acţionari minoritari au înţeles necesitatea majorării de capital, din partea statului, convertindu-şi o parte din datoria pe care o are de recuperat de la societate în acţiuni, cu menţinerea cotei de participare a statului, la 53 la sută, majorare care se face la valoarea nominală, dând dreptul de participare şi acţionarilor minoritari, tot la valoarea nominală. În condiţiile în care acţiunile sunt de patru ori mai mari pe piaţă decât valoarea nominală, acest lucru dă un avantaj fantastic acţionarilor minoritari. Am fost căutat de foarte mulţi acţionari, de fonduri de investiţii care chiar dacă în acest moment nu au acţiuni în Oltchim sunt interesate să cumpere de la acţionarii dispuşi să renunţe la procentele lor. Prin această acţiune nu se face altceva decât capitalizarea societăţii, societatea devine curată şi, bineînţeles, acţionarii minoritari au şi avantajul menţinerii cotei de participare la o valoare cu 25 la sută mai mare faţă de cât este pe piaţă la ora actuală. Acest lucru ne va da posibilitatea să dezvoltăm în continuare societatea deoarece se pot strânge atâţia bani încât să se poată rambursa datoria faţă de stat şi, desigur, să mai rămână suficienţi şi pentru dezvoltarea Oltchimului pe viitor. Ce am apreciat foarte mult la domnul ministru Atanasiu a fost şi faptul că a înţeles perfect necesitatea rezolvării problemei materiilor prime ce condiţionează funcţionarea Oltchimului. Mă refer la etilena şi propilena de la Arpechim Piteşti şi, fireşte, la sarea şi calcarul de la SNS. Va trebui să găsim o soluţie pentru negocierea cu OMV-ul, acţionarul majoritar de la Petrom. Vom căuta o soluţie echitabilă şi pentru USG, care de asemenea are nevoie de sare şi calcar. Nimeni nu va fi dezavantajat!”, a declarat optimist Constantin Roibu.
Atanasiu, convins că şi Comisia Europeană va fi de acordÎn acest moment, preocuparea comună numărul unu a SC Oltchim SA şi AVAS constă în pregătirea notificării către Comisia Europeană în ceea ce priveşte realizarea majorării de capital. Constantin Roibu doreşte ca majorarea de capital să nu fie interpretată drept „ajutor de stat”, ci statul să se comporte precum un acţionar privat prudent. Preşedintele AVAS a subliniat că preconizata majorare de capital este menită să asigure resursele financiare pentru o serie de investiţii gândite să facă Oltchimul mult mai atractiv pentru potenţialii cumparători, în momentul privatizării. El s-a arătat încrezător că „nu va exista un refuz din partea Comisiei Europene, indiferent că aceasta va considera sau nu operaţiunea ca fiind ajutor de stat”. „Majorarea de capital se va realiza în doar câteva luni. Din partea statului, se va face cu 150 milioane de dolari. Dacă toţi acţionarii minoritari subscriu, mai înseamnă încă 133 milioane de dolari. Micii acţionarii care nu doresc să participe la mărirea de capital pot vinde unui fond de investiţii dreptul de subscriere”, a explicat Constantin Roibu. În opinia lui Teodor Atanasiu, privatizarea Oltchim nu va aduce disponibilizări, ba din contră. O previziune a Oltchim până în anul 2012, având în vedere investiţiile şi programele pregătite, mărirea capacităţii de producţie, externalizarea unor activităţi ce se desfăşoară acum în cadrul societăţii, evidenţiază „o creştere constantă a cifrei de afaceri, ajungând începând din 2009 la aproximativ 800 milioane de euro pe an. Tot începând din 2009, previziunile indică o creştere a profitului la 40 de milioane euro pe an”. „Nu pot să văd decât un viitor bun al societăţii. Iar disponibilizări de personal după privatizare s-ar justifica doar în două cazuri: se înlocuiesc oameni cu aparatură sau se reduce volumul de activitate. Nu cred că vreun investitor privat îşi doreşte să scadă volumul de activitate, cifra de afaceri şi automat profitul”, a dat asigurări Atanasiu. Stolojan a revenit la sentimente mai buneCât priveşte recentele acuzaţii făcute de liderul PLD, pe un post naţional de televiziune, Constantin Roibu a anunţat că nu a avut încă o întâlnire cu Theodor Stolojan pentru a-l lămuri asupra situaţiei, însă, a discutat pe această temă cu unul dintre consilierii acestuia. „I-am spus că se susţine o privatizare gen Alro, care în momentul de faţă e anchetată de către DNA. Şi s-a văzut că declaraţiile domnului Stolojan, făcute recent la Râmnicu Vâlcea au fost diferite de cele din ianuarie. O să încerc să am o întâlnire şi cu dânsul ca să înţeleagă mult mai bine problema”, a completat preşedintele CA Oltchim, convins că liderul PLD fusese influenţat în sens negativ de către acţionarii minoritari, care nu au binevoit să-i prezinte situaţia reală a societăţii. „Nu e normal ca o societate de talia Oltchimului să aibă un capital social de 12 milioane de dolari. Acesta nu-ţi permite să ai acces la finanţări, să te poţi dezvolta şi să poţi finanţa activitatea de producţie. În 2006, cifra de afaceri a Oltchimului a crescut la 600 milioane de dolari. Anul acesta, avem planificată o creştere a cifrei de afaceri de 20-30 la sută. Dacă sunt alte intenţii vizavi de Oltchim, din partea acţionarilor minoritari, este bine să ni se spună şi nouă, ca să ştim ce avem de făcut. Pentru că eu consider că Oltchim este o societate importantă nu doar în România, iar noi am mers pe ideea dezvoltării activităţii şi creării unui nume în Europa. V-o spun deschis: acţionarii minoritari vor la Oltchim o privatizare gen ALRO, care în momentul de faţă, să nu uităm!, este anchetată de DNA. De fapt, ce vor acţionarii minoritari? La un capital de 12,5 milioane de dolari, în care statul are 53 la sută, acţionarii minoritari au în jur de 6 milioane de dolari, un acţionar minoritar, care are 10-12 la sută din pachetul de acţiuni, cu 5 milioane de dolari devine majoritar în Oltchim. Şi atunci, cum îşi recuperează statul banii pe care i-a băgat aici? Că, totuşi, banii s-au băgat în instalaţiile şi fabricile din Oltchim. Noi am intrat în UE în condiţiile în care exportăm 70-75 la sută din producţie pe piaţa europeană. Suntem agreaţi şi vom avea autorizaţie de funcţionare în UE. Deci, dacă nu se investea în instalaţiile din Oltchim, probabil că astăzi eram opriţi. Eram opriţi mai devreme, pentru că, dacă vă amintiţi, înainte de 1990, cel puţin în perioada de toamnă-iarnă-primăvară, în jurul Oltchimului, se circula şi ziua cu farurile aprinse, din cauza ceţei, iar mirosul emanat era extrem de puternic. Se compara Oltchimul de atunci cu ceea ce este astăzi? Eu ştiu că sunt interese mari la mijloc, că noi deţinem segmente importante din piaţă în anumite ţări din Europa. Noi suntem exportatorul numărul unu de PVC, de sodă caustică, în Turcia. Exportăm cantităţi foarte mari de polioli pentru spume poliuretanice în Europa de Vest. Ştiu că sunt interese ca Oltchimul să-şi reducă activitatea sau poate chiar să şi-o oprească!”, semnala pe marginea acestui subiect, în urmă cu câteva săptămâni, directorul general Constantin Roibu. Constantin Roibu, pentru prima oară în sediul unui partid Profitând de prezenţa sa la Râmnicu Vâlcea, liberalul Teodor Atanasiu a ţinut să se întâlnească marţi şi cu colegii săi din organizaţia judeţeană a PNL. În mod firesc, Atanasiu a fost însoţit chiar şi la sediul PNL de către gazda sa, directorul general Roibu. De primirea lui Teodor Atanasiu, din partea liberalilor vâlceni s-a ocupat liderul TNL Bogdan Pistol, cel care de altfel a avut cel mai mult de câştigat de pe urma vizitei de grad zero de la Bucureşti. Pistol a apărut la conferinţa de presă organizată la sediul PNL Vâlcea într-o postură foarte bună, de-a dreapta preşedintelui AVAS şi a preşedintelui CA Oltchim, Constantin Roibu, doi oameni care prin acţiunile lor şi-au propus să schimbe în şi mai bine soarta celei mai importante societăţi vâlcene şi implicit a judeţului. În dorinţa de a elimina orice fel de speculaţii, Constantin Roibu a precizat: „Nu e vorba de înregimentarea mea la PNL. Aşa cum am mai declarat, nu voi intra în politică. Nu mă interesează să candidez pentru un post, nici măcar de europarlamentar. Meseria mea e clară. Sunt inginer chimist şi îmi place ceea ce fac. Am venit la sediul PNL, la această conferinţă, pentru că se discută despre Oltchim. Domnul Atanasiu este oaspetele nostru. Normal şi politicos era să îl însoţesc şi aici”.
Tinerii democraţi vor să ia faţa seniorilor
• Bogdan Almaşi, preşedinte Organizaţia de Tineret a PD Vâlcea: „Trebuie să ne spunem punctul de vedere pentru că destul au hotărât alţii care ne este viitorul”
Biroul Permanent al Organizaţiei de Tineret PD Vâlcea s-a reunit săptămâna trecută pentru a stabili priorităţile pentru acest an şi pentru a pune la punct un plan-calendar de acţiuni. Prioritatea numărul unu a tinerilor democraţi vâlceni pentru acest an este constituirea de noi organizaţii locale de tineret în localităţile rurale ale judeţului. „Dorim să întărim organizaţia de tineret prin atragerea cât mai multor tineri către Partidul Democrat. Tinerii trebuie să înţeleagă că doar prin implicarea lor în politică viitorul poate fi influenţat pozitiv. Trebuie să participăm activ la luarea deciziilor. Trebuie să ne spunem punctul de vedere pentru că destul au hotărât alţii care ne este viitorul”, ne-a declarat Bogdan Almaşi, preşedinte al Tineretului Democrat Vâlcea. Trebuie spus faptul că Biroul Permanent Judeţean al PD Vâlcea este format în special din tineri, media de vârstă a membrilor BPJ situându-se în jurul a 35 de ani. Principalele acţiuni prin care se doreşte atragerea tinerilor sunt oficierea de căsătorii pentru o zi de Valentine’s Day şi cursul de limba engleză care s-a dovedit a fi un succes, urmârindu-se şi mărirea numărului de cursanţi. În paralel, şi organizaţiile de tineret din Brezoi şi Drăgăşani vor organiza cursuri de limba engleză, mergându-se pe modelul celui de la Râmnicu Vâlcea. În afară de acestea, tinerii democraţi au în plan acţiuni care vor fi făcute cunoscute la momentul oportun. • O.H.
Bulacu despre primarul din Băbeni:
„Mulţi ar spune că am adus o piatră de moară în partid”
Uneori, politicienii au scurte momente de luciditate. Acesta este şi cazul primvicepreşedintelui PD Vâlcea, Romulus Bulacu atunci când se referă la revenirea în partidul lui Băsel a primarului oraşului Băbeni, Ion Bărbuş, care de la instalarea sa în funcţie nu a mişcat mai nimic pentru localitate. Să vedem ce zice Bulacu: „Mulţi ar spune că am adus o piatră de moară în partid”. De acord. Mai departe, Bulacu scuză lenea lui Bărbuş prin aceea că, vezi Doamne, nu a avut o echipă care să-l sprijine. „Sperăm ca în ultima perioadă de mandat să recupereze, cu sprjinul organizaţiei”, încheie optimist liderul democrat. Recunoaştem, suntem sceptici vizavi de capacitatea primarului din Băbeni de a face ceva pentru cei care l-au ales, însă avem răbdare până în 2008. Ion Bărbuş este membru PD din anul 2003 iar în anul 2004 câştigă alegerile pentru Primăria Băbeni cu sprijinul politic al acestui partid. În 2006 decide să demisioneze din PD, dându-se mare independent. Acum, în 2007, Bărbuş se răzgândeşte şi se reînscrie în PD pentru că, zice el, doar acest partid l-a ajutat cu sfaturi despre cum trebuie accesate fondurile europene iar consilierii locali democraţi i-au fost ca fraţii. • O.H.
Democraţii recunosc faptul că preşedintele nu e perfect
Lui Băsescu îi lipseşte o virgulă
Din nou Romulus Bulacu. Aşa cum ne-a obişnuit de fiecare dată când participă la conferinţele de presă ale PD Vâlcea, primvicepreşedintele organizaţiei ne oferă adevărate motive de distracţie. Vă prezentăm cea mai recentă dovadă de sinceritate democrată, care se potriveşte ca o mobilă din pal melaminat într-o sufragerie stil Ludovic: „Preşedintele (Băsescu – n.r.) are şi el mici defecte. E prea vehement în criticile sale. Pentru că e preşedinte jucător, deranjează. Are mici probleme de exprimare, de virgulă. Câteodată îi lipseşte o virgulă”. Aşadar, lui Băsescu îi lipseşte o virgulă. Mă tot întrebăm care o fi aia. Să fie vorba despre şuviţa în formă de virgulă? Să se fi referit domnul Bulacu la o altă virgulă, pe care pune punctul Elena Udrea? Cert e că democraţii recunosc: Băsescu nu e perfect. • O.H.
A căzut din nou bursa zvonurilor:
Gutău nu e naşul consilierului Rădulescu
Săptămâna trecută am primit o veste care ne-a dat peste cap existenţele: primarul Mircia Gutău nu este naşul consilierului democrat Romeo Rădulescu şi, pe cale de consecinţă, nici acesta nu se poate lăuda că e finul primarului. Ştirea bombă am auzit-o chiar din gura lui Romeo, care şi-a exprimat public regretele că nu e rudă cu Gutău. Omul a declarat chestia asta ca să nu mai creadă lumea rea că dacă îi merg afacerile aşa bine, acest lucru nu se datorează în nici un caz vreunei relaţii speciale cu Mircia. „Ar trebui să daţi un telefon de-acum încolo, ca să nu mai apar la rubrici de doi lei”, ne-a rugat Romeo. Îl informăm pe această cale că de-acum încolo îi vom da bipuri, pentru că ziariştii sunt săraci iar în legătură cu rubricile, trebuie să mărturisim că nu avem decât d-astea de doi lei, că p-alelalte de miliarde din bugetul local le-au luat firmele aflate în bune relaţii ca de la naş la fin cu primăria. O.H.
Vrei să-i arăţi cât de mult îl iubeşti? Cere-o în căsătorie pentru o zi!
Toate cuplurile care vor să se căsătorească pentru o zi sunt aşteptate, miercuri 14 februarie, la ora 17.00, la sediul Partidului Democrat Vâlcea, unde vor avea parte de multe surprize. Toate cuplurile înscrise vor putea câştiga la sfârşitul zilei prin tragere la sorţi trei perechi de verighete de argint. Profită la maxim! Căsătoria este valabilă numai o zi! Relaţii la nr. de telefon: 739893 sau 0747421456, între orele 09.00 şi 14.00. Primarul Mircia Gutău a anunţat deja că este onorat să oficieze aceste cununii.
Liderul PLD Vâlcea continuă seria atacurilor îndreptate împotriva liberalilor:
„Alianţa PNL – PSD este o dovadă de nesimţire politică”
În opinia deputatului independent Petre Ungureanu, ceea ce se întâmplă în ultima vreme pe scena politică românească demonstrează că scenariul unei posibile alianţe PNL-PSD trebuie luat în calcul la modul cel mai serios. Liderul PLD Vâlcea susţine că această „alianţă contra naturii” funcţionează deja în Parlamentul României. „Foarte mulţi liberali vor suporta însă şi mai greu alianţa electorală PSD-PNL”, a subliniat parlamentarul, convins că nu va mai dura mult până când se va ajunge la „ceea ce a urmărit Dinu Patriciu”. Potrivit lui Ungureanu, la ciudăţenia cea mai mare vom asista, însă, atunci când „oamenii lui Cîlea şi ai lui Vlădoiu vor fi nevoiţi să voteze cu cei ai lui Frâncu, şi invers”. Apropierea PNL de PSD este, după părerea peledistului, „o dovadă de nesimţire politică”, iar liberalii lui Tăriceanu vor avea mult de suferit la viitoarele alegeri „pentru că au trădat speranţele votanţilor Alianţei”. Declaraţia lui Ungureanu a fost făcută după ce, cu puţin timp în urmă, preşedintele provizoriu al PLD, Theodor Stolojan, a dezvăluit faptul că, după alegerile locale din 2004, liberalii din jurul lui Călin Popescu Tăriceanu i-ar fi propus să îi trădeze pe democraţi şi să facă o alianţă cu PSD, pentru a câştiga cât mai multe preşedinţii de consilii judeţene.
Consilierul premierului vrea să afle problemele rromilor vâlceni
Biroul de presă al PNL informează că, în data de 22-23 februarie 2007, la Râmnicu Vâlcea, va avea loc vizita consilierului personal al Primului Ministru al României, Dana Varga şi a Ministrului Secretar de Stat, Victor Giosan. Vizita se desfăşoară ca urmare a unei invitaţii făcută de Svetlana Preoteasa, vicepreşedinte ONFL, pentru sprijinirea prin fonduri structurale a culturii, educaţiei şi conversiei profesionale a rromilor. În data de 22 februarie 2007, ora 16.00, la Casa Sindicatelor, pe aceleaşi teme, va avea loc o dezbatere publică organizată de filiala PNL din Râmnicu Vâlcea, iar în data de 23 februarie 2007 va avea loc o întâlnire cu primarii ai căror localităţi au comunităţi de rromi, urmată de o conferinţă de presă. În ultima parte a vizitei, Dana Varga şi Victor Giosan vor vizita cartierul Romani al oraşului Horezu, unde populaţia preponderentă este cea rromă.
Premeiră absolută: involuntar,
Preşedintele Băsel loveşte în PD
Deputatul liberal Emilian Frâncu crede că preşedintele Traian Băsescu este un om hăituit, nesigur pe el, care face gafe pe bandă rulantă. „A făcut cinci gafe mari din punctul nostru de vedere. Cea mai gravă, însă, a acuzat Parlamentul că face legi numai pentru infractori. Subliniez – numai pentru infractori. A dat exemplu o lege prin care se ofereau facilităţi unor producători de bere autohtoni, printre care şi Bere Alutus. Aici, a făcut o gafă şi de altă natură. Crezând că loveşte în cine ştie ce grupuri de interese, aiurea, el a dat de fapt în iniţiatorii actului normativ, trei pedişti, un pesedist şi unul de la PLD, Cristi Boureanu. Totuşi, vreau să vă spun că nu era o lege proastă. Şi producătorii de bere autohtoni au dreptatea lor. Ei au fost văduviţi de acel sprijin minim din partea statului. Pe vremea PSD-ului, acumulaseră datorii imense şi din acest motiv. Ei bine, prin această lege s-au reglat aceste probleme. Dacă până la votarea acestui proiect, eu eram pe locul zece la fidelitate în clasamentul din Parlament, vreau să vă spun că mi-am sacrificat poziţia, ajungând pe 21. Pentru că m-am abţinut. A fost una dintre puţinele ocazii când nu am votat ca PNL-ul. Liberalii au votat împotrivă. Eu m-am abţinut, pentru că sunt de părere că trebuie promovate şi produsele locale. Eu beau bere Alutus, iar directorul Nicu Spiridon este prietenul meu. Era vorba de Vâlcea mea şi de aceea m-am abţinut”, a declarat Frâncu, în cadrul unei conferinţe de presă dedicată criticilor faţă de implicarea neconstituţională a preşedintelui în actul de justiţie şi treaba Guvernului. O.H.
Frâncu, nemulţumit de campania electorală a lui Nicolae
Întrebat în legătură cu campania electorală făcută de Ion Nicolae săptămâna trecută, când acesta s-a apucat să împartă pungi cu însemnele PNL în incinta Poliţiei Rutiere, dar şi taximetriştilor din centrul Râmnicului, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Emilian Frâncu a apreciat ca fiind o greşeală ceea ce a făcut candidatul partidului la alegerile pentru fotoliul de primar al Râmnicului. Totuşi, preşedintele PNL Vâlcea i-a găsit şi o scuză acestuia: „Omul nu a făcut nimic rău. A dat şi el pungi unor oameni în curte. Oricum e o greşeală. Luat de avânt, omul nu şi-a dat seama ce face şi unde este”. • O.H.
Pistol îşi aşteaptă rivalul la cotitură
Dacă cineva îşi imagina că Bogdan Pistol e supărat rău pe Ion Nicolae, nu e departe de adevăr. Totuşi, junele liberal are tactul de a simula o atmosferă relaxată în PNL Vâlcea, fără a renunţa însă la candidatura pentru Primăria Râmnicului. „Există în orice partid o competiţie permanentă între membri. Există momente în care interesele noastre converg şi momenteîn care nu se întâmplă aşa. Trebuie să vină un moment în care să te opreşti. Susţin candidatura lui Ion Nicolae pentru primărie şi aştept cu interes rezultatele sondajului din toamnă”, a spus Bogan Pistol în cadrul unei conferinţe de presă. • O.H.
40 miliarde lei pentru spitalul din Horezu
În cursul acestui an, spitalul din Horezu ar putea primi suma de 40 miliarde lei necesară continuării lucrărilor de modernizare, datorită implicării la nivelul Ministerului Sănătăţii a deputatului liberal Emilian Frâncu. Acesta a mai promis că Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” îi vor fi alocate un număr de 6 calculatoare performante. În plus, Muzeului de Artă „Casa Simian” ar putea primi circa 20 miliarde lei, bani necesari refacerii părţii de aerisire şi a subsolului. • O.H.
Frâncu contraatacă:
„PLD luptă împotriva intereselor Vâlcii”
Câteva dintre ideile promovate de PLD sunt împotriva intereselor vâlcenilor – acuză deputatul Emilian Frâncu, liderul PNL Vâlcea. „Vorbesc despre cazul Oltchim, unde Stolojan doreşte o privatizare pe sub masă, gen Alro, care în acest moment e anchetată de DNA. În astfel de lucruri, domnul Stolojan este campion. Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat la Danubiana şi Rafo. Alro, după cum ştiţi, graţie domnului Stolojan, care are nişte interese acolo, a primit curent mai ieftin. Ştiţi că dacă Alro Slatina ar plăti curentul la nivelul celorlalte mari unităţi industriale din România, cum ar Oltchim de exemplu, orice consumator particular, şi mă refer în special la populaţie, ar plăti facturi reduse cu 25 la sută. Vă daţi seama ce tunuri pot fi trase de acei oamenii la costume din jurul PLD-ului, din jurul domnului Stolojan!”, a semnalat preşedintele liberal. El a aduce critici dure şi ideii de regionalizare, susţinută, de asemenea, tot PLD-ului. „Se vor pierde mii de locuri de muncă la Vâlcea. Cum dorea ca mii de angajaţi de la Oltchim să rămână pe drumuri, domnul Stolojan ar vrea ca mii de funcţionari să-şi piardă locurile de muncă”, a mai adăugat Frâncu.
Ţărăniştii au un nou plan pentru a ieşi din „groapă”
Ţărăniştii au elaborat un program economic menit să facă posibilă relansarea PNŢCD în Râmnic. Vicepreşedintele Ioan Iordăchescu a anunţat că suma pe care organizaţia municipală vrea să o pună în joc pentru desfăşurarea câtorva acţiuni de anvergură se ridică la câteva sute de milioane. El a mărturisit, însă, că deocamdată ţărăniştii au bani doar pe hârtie, dar speră că legăturile create recent cu o asociaţie a oamenilor de afaceri va rezolva şi problema financiară.
Prefectura Vâlcea, paralizată de gripă
Cea mai mare parte a angajaţilor Prefecturii Vâlcea s-au îmbolnăvit de gripă şi viroze respiratorii. În ultimele săptămâni, numai la Serviciul Juridic s-au îmbolnăvit 7 din cei 11 funcţionari publici. Potrivit prefectului Anuţa Handolescu, singurii care au scăpat au fost cei care s-au vaccinat în luna decembrie a anului trecut. Printre aceştia se numără prefectul şi şeful de cabinet al acestuia. Octavian HERŢA
Atentat la viaţa lui Pătru. Sau nu
Nicolae Pătru a anunţat zilele trecute că grupurile mafiote criticate de el în ultima vreme se află în spatele unui atentat la viaţa sa. În urmă cu câteva zile, liderul peremist a povestit cum, în timp ce conducea pe raza comunei Bujoreni, şoferul unui autoturism a încercat să îl scoată de pe autostradă, prin diverse manevre de intimidare. În final, maşina de serviciu a vicepreşedintelui CJ Vâlcea a fost ciocnită în partea din faţă de autoturismul şoferului bănuit că vrea să-i facă felul, Pătru fiind obligat să iasă în afara spaţiului carosabil. Cu toate că peremistul s-a arătat convins că ceea ce s-a petrecut nu a fost deloc ceva întâmplător, Ilie Voica, şeful SPR, după studierea tuturor elementelor legate de acest caz şi a procesului verbal, a spus că în nici un caz nu se poate vorbi de o tentativă la viaţa politicianului, ci mai degrabă de graba şoferului vinovat de accident de a executa o depăşire. Deşi poate că liderul PRM s-ar fi aşteptat să atragă atenţia mediei centrale cu acest subiect, lucrurile nu au evoluat după cum spera. Unii colegi de serviciu ai peremistului ne-au mărturisit că Pătru nu ar fi chiar un şofer iscusit şi că n-ar fi la prima peripeţie cu urmări în trafic.
Rovana face ce face şi tot la ciolan trage
Degeaba ne-am rugat la Cel de Sus. Pe politicianul care nu munceşte îl ajută Dracu’. Rovana Plumb va prinde Parlamentul European, probabil chiar de pe poziţia a doua în lista naţională a PSD. Desigur, ca să ajungă să aibă puterea de a închide ziarele care i-au fost neprietene, mai e nevoie ca PSD să revină la guvernare. Şi cum dânsa merge în circumscripţia electorală tot la fel de „des” ca şi prin Parlamentul României, adică deloc, e clară treaba că pesediştii vor bate şi-n 2008 pasul pe loc, electoratul fiind nemulţumit de prestaţia celor ca Rovana Plumb. Vedem noi pe dracu’ dacă ne înşelăm!
Uniunea patronală a lui Aurel Popescu creşte într-o lună cât altele în trei
Despre Asociaţia „Uniunea Patronală – Vâlcea” s-a scris puţin, culmea, şi prost. Din acest motiv, puţini ştiu că, de fapt, cei care au pus bazele UNPR în judeţul nostru sunt 14 şi, spre surprinderea unora, au CV-uri de oameni serioşi. Iniţiatorii celei mai noi asociaţii patronale vâlcene sunt: Aurel Popescu, managerul SC Vepex SA şi Metprod SRL, Ion Băjan (SC Alberi SRL, firmă specializată în deratizare şi curăţenie la domiciliu), Aurel Fârtat (SC Grival SRL), Adrian Panduraşu (SC Govora Com SRL, societate axată pe construcţii şi comerţ), Ion Bărbuş (SC Monti SRL), Petru Mureşan (SC Birocopy SRL), Simona Spineanu Amzolini (SC Safir SM SRL), Laurenţiu Ionescu (SC Vilpaper SRL), Mihai Dabu (Criostar SRL), Daniel Remus Niţu (SC Damila SRL), Traian Popescu (SC Marex SRL), Nicolae Bobîlneanu (SC 1001 SRL), Ioan Toader (SC Ader SRL) şi Adrian Toader (SC Iza SRL). Deşi se află la început de drum, asociaţia condusă de Aurel Popescu are în spate aproape 30 de agenţi economici.
Polonezii de la CIECH pregătesc
Investiţii de 26 milioane euro la USG
Compania poloneză CIECH va investi în acest an la Uzinele Sodice Govora nu mai puţin de 11,6 milioane euro. Vestea ne-a dat-o chiar preşedintele CIECH, Miroslaw Kochalski, care ne-a asigurat, doar verbal – ce-i drept, că de acum înainte despre USG nu se va mai putea vorbi ca despre o societate falimentară. Planurile de investiţii ale polonezilor la USG, cel puţin pentru următorii trei ani, sunt foarte ambiţioase. CIECH va pune la bătaie pentru rentabilizarea Sodei, până în 2010, în jur de 26 milioane de euro. Kochalski ne-a precizat că preocuparea sa numărul unu este cea legată de plata rapidă a datoriilor USG pentru gaze, calcar, sare şi energie. Luna trecută, USG avea de plătit către CET Govora aproximativ 18 milioane de euro. Conducerile celor două unităţi au căzut de acord ca suma restantă să fie achitată eşalonat, astfel încât activitatea ambelor să nu aibă de suferit. Kochalski s-a arătat convins că, peste trei ani, probleme de la USG vor fi lucruri de domeniul istoriei, mai ales că, în 2010, producţia USG trebuie să ajungă la 530 mii tone pe an.
Vicele PC Vâlcea, Victor Popescu pleacă la studii în Italia
Vicepreşedintele PC Vâlcea, Victor Popescu şi-a întrerupt pentru o perioadă de trei luni contractul de muncă pe care-l are încheiat cu Consiliul Judeţean Vâlcea, pentru a merge în Genova – Italia, la o bursă de studii. Tânărul conservator a primit această bursă din partea universităţii, dorindu-şi de multă vreme să se perfecţioneze în domeniul fizicii nucleare. O.H.
Drept la replică
Cât îl duce mintea pe primarul din Drăgăşani?
Am dorit să scriu acest articol, nu pentru a-i da o replică domnului Iordache, ci pentru a spune cetăţenilor adevărul. Mă numesc Dan Croitoru, de profesie sunt inginer mecanic şi am absolvit Institutul Politehnic Bucureşti – Facultatea de Mecanică. În prezent, sunt consilier local şi am o firmă, fie ea şi „firmuliţă”, din care duc un trai decent şi fără teama de a fi făcut hoţ. Am fost membru PNL timp de 13 ani şi am servit cu credinţă partidul, am participat la campanii electorale , în urma cărora municipiul Drăgăşani a avut primari liberali de trei ori, ultimele două mandate fiind ale domnului Iordache. Ce calitate a avut munca mea în PNL o pot confirma colegii de partid, dar cred că cetăţenii oraşului ştiu o parte din efortul meu pentru a-l scoate pe Iordache primar, deoarece acum mă opresc pe stradă şi îmi spun „uite pe cine ne-ai pus să votăm”. Mă tem că domnul Iordache suferă de aceeaşi boală ca şi Ceauşescu (paranoia), când afirmă că poate ieşi detaşat primar în 2008. Să-şi aducă aminte că, la alegerile din 2004, în primul tur, a avut puţine voturi. Graţie stilului meu de lucru şi aportului pe care mi l-am adus (el ştie mai bine cum îmi mulţumea), a ieşit primar în turul doi. Am fost consilier trei legislaţii – este adevărat, dar nu cred că mă poate acuza cineva că nu mi-am făcut cu cinste datoria faţă de cetăţeni. În ceea ce priveşte interesul meu pentru „ciolan” vreau să vă spun că acesta este nul. Nu mi-aş fi permis şi cred că nici domnul deputat Frâncu nu ar fi acceptat să mă plimbe pe la Bucureşti pentru a-mi da funcţii. Dar pe domnul Iordache atâta îl duce capul, îşi denigrează propriul partid şi pe deputatul Emilian Frâncu spunând că dânsul se ocupă de aranjamente de funcţii pe la Bucureşti. Singurul adevăr pe care îl spune în interviu domnul Iordache este acela că am vrut să mă înscriu la concurs pentru ocuparea postului de director ADPP. Această decizie am luat-o, nu pentru că aş fi dorit un post călduţ în primăria oraşului, ci pentru că în campania electorală am văzut nemulţumirea cetăţenilor pentru serviciile de proastă calitate oferite de ADPP, iar atunci am promis oamenilor că ceva se va schimba. Dar nu mică mi-a fost mirarea când la finalul discuţiilor iscate de această iniţiativă a mea, mi s-a spus că postul este al domnului Bran, inginerul şef de atunci – care trebuie să iasă la pensie director. Ş totuşi, nu acela a fost momentul plecării mele din PNL, ci mult mai târziu, după alegerile generale – când domnul Iordache nu mai asculta de nimeni şi făcea ca şi acum – numai ce îl taie capul: asfaltarea străzii numai pe jumătate, deschiderea circulaţiei pe centru, asfaltarea drumului spre viile personale, prezenţa în primărie mai puţin de două ore pe zi, neacordarea de audienţe, etc. Mi-am dat seama că nu vom face nimic din ce am promis cetăţenilor şi nu am dorit să mai iau parte la o campanie electorală în care cetăţenii să ne arate obrazul. Acesta a fost singurul motiv pentru care am plecat din PNL. În ceea ce priveşte traseismul meu politic, faţă de alţii, eu am plecat de la putere la opoziţie, nu altfel. Mai este supărat nevoie mare că am redus impozitele aşa cum a promis PSD în campania electorală, pentru că nu va avea cu ce sa asfalteze a treia oara drumul spre vii, în toamna trecută fiind a doua oară. Dezinformează cetăţenii că le majorase impozitul doar cu 10 %, dar mărturie stau materialele de şedinţă care arată că dorea majorarea cu 20 %, ceea ce însemna ca cetăţeanul să plătească în plus 11 milioane lei vechi la hectar. Pentru el, cu firme şi afaceri, poate nu este mult, dar pentru cetăţean este mai mult decât poate suporta. Privitor la cunoaşterea legii, are mari lacune spunând că nu consiliul local aprobă ce se face cu banii oraşului, ci numai sumele. Noi, consiliul, conform legii, aprobăm atât sumele cât şi proiectele de investiţii, numai că dumnealui nu respectă legea şi face ce vrea fără acordul consiliului. Oare a avut acordul consiliului să pună pavele pe trotuarul cu supermarketul personal? De ce nu a pus în jurul parcului, de exemplu? De fapt, într-o emisiune tv. chiar a spus că, dacă ar fi după el, ar desfiinţa consiliul local (tot boala împuşcatului). Şi apropo, firmuliţa mea, de 30 pe 30 de metri, se află în centru, lângă catedrală, iar buruienile de doi metri sunt pe domeniul public ce cu onor îl gospodăriţi, domnule primar! Când nu are argumente, jigneşte ca şi în interviul acordat ziarului dumneavoastră. Cum poţi să faci analfabet în administraţie şi în economie un om ca Vasile Bleotu, fost deputat, actualmente director în Banca Naţională, la Bucureşti, când tu, domnule Iordache, nu ştii câţi metri pătraţi are un hectar, cum ai demonstrat pe postul local de televiziune, când ai făcut calculul impozitului pe teren, curţi şi construcţii. Are 10.000 metri pătraţi, vă informez eu. În ceea ce priveşte candidatura la funcţia de primar, PSD nu s-a hotărât încă , dar daca voi fi desemnat eu, vă invit să-mi fiţi contracandidat şi sper ca pe dumneavoastră, domnule Iordache, să vă voteze doar cei la care le-aţi asfaltat drumul spre vii, iar pe mine – cei din centru, pentru că eu chiar voi închide circulaţia pe acolo. Ar fi multe de spus despre domnul Iordache, dar le păstrez pentru campania electorală. Dan Croitoru
Preşedintele PAS, Constantin Rotaru:
„Stolojan îi zăpăceşte pe unii pe la Vâlcea”
Preşedintele Partidului Alianţa Socialistă, Constantin Rotaru critică atitudinea fostului consilier prezidenţial Theodor Stolojan vizavi de privatizarea SC Oltchim SA. În cadrul unei conferinţe de presă, Rotaru s-a exprimat în termeni duri la adresa lui Stolojan şi s-a referit la interesele economice ale acestuia în cazul altor societăţi. „Este amuzant Theodor Stolojan când pleacă prin ţară. Era o perioadă când muşca din Adrian Năstase şi PSD din toate părţile, până când s-a îmbolnăvit. Acum are alt duşman – Tăriceanu şi PNL. Unde s-a făcut o escrocherie mai mare a fost şi Stolojan pe acolo. Acum îi zăpăceşte pe unii pe la Vâlcea, pe domnul Ungureanu care a trecut prin vreo patru partide şi a rezolvat-o peste tot. L-am auzit pe Stolojan vorbind despre Oltchim. Oltchim, de bine, de rău, cu atâţia duşmani, a fost reprezentat de guvernele care s-au succedat până acum. Se spunea că este falimentar; de bine, de rău, Oltchim rezistă. Nu Stolojan trebuie să vorbească despre asta. Oltchim trebuie să se dezvolte şi nu pus pe butuci. Stolojan nu şi-a revenit încă, nu e sănătos deplin. El circulă încă prin şanţul din dreapta politicii”, a declarat Rotaru. • O.H.