Administratie

Modelul Gutău, copiat de primarul de la Horezu

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, de curând, Primăria oraşului Horezu a înfiinţat Biroul Unic pentru Cetăţeni, creat ca un compartiment distinct în cadrul aparatului de specialitate al primarului, în vederea facilitării accesului cetăţenilor la informaţie şi la serviciile administraţiei publice locale. „Biroul Unic pentru Cetăţeni este o structură nouă în cadrul aparatului de specialitate al primarului şi are drept scop apropierea autorităţii publice de cetăţean, chiar mai mult, de a face ca funcţionarul public să depindă de cetăţean, pentru că aici cetăţeanul este persoana care comunică dorinţele sale funcţionarului public, menirea acestuia fiind să le trateze într-o manieră profesionistă.

Principalul scop al Biroului Unic pentru Cetăţeni este acela de a apropia cetăţeanul de autoritatea publică şi invers, dar şi de a-i reda acestuia încrederea că activitatea autorităţii publice se desfăşoară în sprijinul său. Biroul Unic pentru Cetăţeni este situat în sediul Primăriei oraşului Horezu, strada 1 Decembrie, nr.7, la intrarea principală, unde într-un mod agreabil şi profesionist, cetăţenii obţin informaţii complete necesare rezolvării problemelor în cel mai scurt timp, înregistrează sesizările în legătură cu aplicarea legilor şi activitatea administraţiei publice locale, fac înscrieri la audienţe, obţin formularele necesare pentru orice procedură birocratică şi beneficiază de asistenţă pentru completarea acestora, înregistrează documente şi cereri şi obţin actele solicitate, beneficiază de îndrumare spre celelalte servicii ale primăriei, primesc informaţii despre nivelul impozitelor şi taxelor anuale şi le achită prin intermediul reprezentantului Serviciului impozite şi taxe din cadrul biroului”, se arată într-un comunicat de presă transmis de instituţia condusă de democrat-liberalul Constantin Niţu. Ca o alonjă a Biroului Unic pentru Cetăţeni, Primăria Horezu a organizat puncte de lucru în satele aparţinătoare: Romanii de jos, Romanii de sus, Romanii de sus – Săliştea, Râmeşti, Tănăseşti şi Urşani, funcţionarea acestora asigurându-se cu personal din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care, de luni şi până vineri, între orele 10,00 – 13,00, transmit informaţii, primesc cereri şi dosare de la cetăţeni pentru eliberarea unor documente şi obţinerea unor drepturi, se informează şi informează conducerea primăriei despre problemele comunităţii, încasează impozitele şi taxele locale, etc. Primăria Horezu mai informează că, de acum înainte, în fiecare zi de duminică, se vor desfăşura întâlniri cu cetăţenii pe fiecare zonă şi sat. Duminică, 27 iulie 2008, au avut deja loc întâlniri cu cetăţenii din satele Tănăseşti şi Urşani. Strategia primarului din Horezu privind apropierea de cetăţeni pare copiată de la edilul Râmnicului. De altfel, se spune că Constantin Niţu ar fi unul dintre cei mai mari fani ai lui Mircia Gutău, care reprezintă un model pentru el. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button