Liga III

În 8 zile, Flacăra Horezu joacă în Cupa României

Pentru Narcis Enăchescu, misiunea de a forma o echipă la Horezu este dificilă. Conducerea Flacărei trebuie să se decidă rapid pe cine va miza în noul sezon. În câteva zile, ”olarii” vor disputa primul meci oficial. Pe 28 iulie vor juca în Cupa României. ”Joi sau vineri vom merge la Federaţie să înregistrăm contractele jucătorilor. Până atunci, trebuie să ne decidem pe cine păstrăm, cu cine vom continua. Se vor mai putea face transferuri şi în continuare, dar, în mare, trebuie să stabilim lotul pentru că în câteva zile jucăm în Cupa României. FRF a anunţat că vor intra în primul tur şi echipele de pe locurile 5-10 din sezonul precedent al Ligii a III-a. Cupa României este programată pe 28 iulie. Împerecherea se face pe criterii geografice. Dacă trecem de primul tur, pe 11 august vom juca din nou în această competiţie. Noi ne-am reunit de marţi, 13 iulie. Au fost mai mulţi jucători la antrenamente, o parte din cei vechi şi alţii noi, în majoritate vâlceni. Avem şi un băiat de la Iaşi. Când staff-ul tehnic se va decide asupra lor şi vom avea contractele înregistrate, putem să anunţăm noutăţile. Deocamdată, ca şi certitudini, după cum ştiţi deja, sunt Sporea şi Georgescu. Ei au semnat. Mihăescu şi Grosu au plecat. Se aflau la final de contract cu Flacăra. Miercuri, după amicalul cu Călimăneşti, ne vom elucida în privinţa celor veniţi în probe”, a precizat Vali Grigorescu, preşedintele clubului Flacăra Horezu.

Articole Similare

Back to top button