AdministratieAdministratie

600 de măști de protecție pentru locuitorii din Drăgoești

Comuna Drăgoești are o populație de peste 2000 de persoane. Conform statisticilor, aproximativ 500 dintre locuitori au vârsta peste 65 de ani. În vreme de pandemie de Coronavirus, Primăria Drăgoești a venit în întâmpinarea celor cu nevoie speciale și le-a asigurat acestora bunurile de bază. Mai mult decât atât, primarul Gheorghe Melente a reușit să achiziționeze 600 de măști de protecție, pe care le-a împărțit în mod gratuit cetățenilor. ”La Drăgoești, oamenii au respectat Ordonanțele Militare. Oricum, toate aceste restricții nu se simt în mediul rural la fel ca la oraș. Oamenii își văd de ale lor aproape la fel ca înainte. Aici, agricultura este de bază și munca le ocupă tot timpul. Plictiseală e la oraș. Vorba aceea, noi nu avem timp nici să murim. Nu ne-am confruntat cu probleme deosebite cu cei care au venit din străinătate. Am avut până în 40 de persoane care s-au autoizolat, dar niciun suspect că ar fi contaminat. Acum, mai avem patru persoane în carantină, care ies din izolare în Săptămâna Mare. Dacă mai apar, se vor conforma legislației. Persoanelor vârstnice am încercat să le asigurăm cele necesare. Avem peste 500 de persoane în evidențele noastre care au peste 65 de ani, dar cu nevoi mai speciale – undeva la 73 de persoane. Nu e ceva nemaiîntâlnit. La nivel rural, în general, așa se prezintă situația. Am dat o dispoziție prin care salariații Primăriei, de la primar la viceprimar și întreg aparatul administrativ, și-au ales zonele de care să răspundă. Fiecare a identificat în zona sa persoanele care au probleme. Nu neapărat deosebite, dar care ar fi într-un pericol iminent să nu se descurce. În general, oamenii din Drăgoești sunt muncitori, nu sunt chiar nevoiași. Toată lumea își face treaba. Celor care au avut nevoie, le-am procurat noi cele necesare și din surse proprii, dar și ale noastre, personale. Le-am dus pachete, bunuri de bază. În plus, am achiziționat și 600 de măști, pe care le-am împărțit prin localitate, în primul rând acestor persoane mai nevoiașe, dar și multor alți cetățeni. Nu am stropit străzile cu dezinfectante, pentru că nu se justifica în condițiile în care se lucrează la drumul județean”, a precizat Gheorghe Melente, primarul din Drăgoești.

De Paști, nu va mai fi praf la Drăgoești. Se toarnă primul strat de asfalt pe drumul județean

În ultimele săptămâni, locuitorii din Drăgoești și în general, de pe întreaga linie, de la Câmpu Mare, până la Galicea, s-au plâns de praful produs de utilaje și disconfortul creat de constructor pentru reabilitarea DJ 678. Primarul din Drăgoești spune că până de Paști nu va mai fi praf în comună. ”La drumul județean se toarnă primul strat de asfalt. Astfel scăpăm și de praf. În total, drumul județean traversează comuna noastră pe aproximativ 7 kilometri. S-a turnat primul strat pe vreo 4 kilometri. Ar mai fi 3. Săptămâna aceasta se rezolvă. Lucrarea nu se încheie aici. E amplă, dar greul a trecut. La șanțuri nu se mai produce așa disconfort. S-a făcut scandal pe treaba aceasta cu praful, dar se uită. Eu, una peste alta, sunt mulțumit. Chiar l-am felicitat pe Costi Rădulescu. Colaborarea cu noi a fost bună. Tamponul, între constructor, Consiliul Județean și cetățean e primarul, împreună cu aparatul administrativ. Nu-l interesează pe cetățean cine face drumul, cum îl face. Vine și-mi spune mie ce probleme are, că l-a omorât praful, că i-au rupt podul, că i-au astupat șanțul sau mai știu eu ce. Eu, la rândul meu, transmit mai departe. Chiar o să avem o întâlnire, cred că marți sau miercuri, cu reprezentantul CJV, cu proiectantul și constructorul. Vom discuta problema șanțurilor și a descărcării apelor pluviale, unde se fac podețe, subtraversări. Important e că se lucrează, că nu am ajuns să tragem «hubloul». Atâta doar că nu se prea simt sărbătorile astea. Dar trecem noi și peste astea. După Paști, vom începe și lucrările de amenjare a pieței, din zona stadionului comunal”, a mai adăugat Gheorghe Melente. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button