Diverse

1,7 milioane de euro, ajutorul pentru testele COVID-19. Costeşti, Dăeşti, Horezu şi AJF Vâlcea beneficiază de fonduri din partea FRF

Efectuarea testelor periodice pentru depistarea jucătorilor infectaţi cu virusul chinezesc au secat bugetele echipelor de fotbal. De la cel mai înalt nivel, până la ultimul eşalon naţional. Şi cele trei echipe vâlcene de Liga a III-a au fost nevoite să suporte cheltuieli semnificative pentru a putea fi acceptate în competiţie. FRF vine în sprijinul lor şi le va acorda o sumă de bani pentru a acoperi o parte din aceste cheltuieli. Forul condus de Răzvan Burleanu a creat un fond de solidaritate în valoare de 1,7 milioane euro. Burleanu a declarat că banii vor fi împărţiţi în mod egal tuturor membrilor afiliaţi la FRF. Inclusiv AJF-urile beneficiază de acest sprijin financiar.

”La nivelul Federaţiei Române de Fotbal înregistrăm pierderi ca urmare a acestei pandemii de aproximativ 1,8 milioane de euro. Asta din cauză că nu avem venituri în acest an din vânzarea de bilete, că avem cheltuieli mari cu echipa naţională U21 care călătoreşte cu avioane charter, dar şi din cauză că Mogoşoaia şi Buftea nu au mai putut fi folosite la nivelul de dinaintea acestei crize. Deşi avem aceste pierderi de 1,8 milioane de euro, ca urmare a faptului că la finalul anului 2019 am înregistrat rezerve financiare de aproximativ 4 milioane de euro, dar şi a semnării unor noi contracte de sponsorizare, am reuşit să creăm un fond de solidaritate de aproximativ 1,7 milioane de euro. Aceste fonduri vor fi alocate membrilor FRF pentru a acoperi în parte cheltuielile legate de COVID-19. (…) În faţa crize suntem toţi egali, prin urmare fondurile vor fi repartizate în mod egal. Suma va fi de aproximativ 5.000 de euro pentru fiecare membru afiliat. Dacă această criză se adânceşte, luăm în calcul şi un alt fond de solidaritate pentru returul acestui campionat”, a anunţat Burleanu.
De asemenea, şeful FRF se aşteaptă ca şi MTS să intervină şi să sprijine sportul. Răzvan Burleanu a subliniat faptul că FRF este prima federaţie din România care sprijină financiar membrii afiliaţi.

Articole Similare

Back to top button