Diverse

„Zăpadă” – un arbitru cu lipici la delegări

* în primele şase etape din retur, Daniel Demetrescu – secretarul general al AJF Vâlcea –  a condus la centru nu mai puţin de 9 (nouă) meciuri în Liga a IV-a!

Forul condus de Constantin Pintilie s-a confruntat de la începutul returului cu o creştere a numărului de incidente pe terenurile de fotbal din judeţ. Au fost cartonaşe roşii cu duiumul, s-au împărţit pumni din belşug, a mai curs şi sânge, iar bravul „taliban” – cel care a dispus odinioară ca amenzile de la Comisia de Disciplină să nu mai fie făcute publice, că doar nu trebuie să ştie oricine ce se întâmplă în bucătăria AJF-ului – probabil îşi freacă mâinile de bucurie… Bugetul instituţiei pe care o conduce e, iarăşi, din ce în ce mai „umflat”!
Unul dintre cei care face tot ce poate pentru a menţine „seiful doldora de gologani” este arbitrul Daniel Demetrescu, de departe cel mai solicitat din fotbalul judeţean (din nu se ştie ce cauză, „Zăpadă” oficiază cam toate meciurile unde se iscă scandal, după care urmează amenzile!). Numai în Liga a IV-a, în şase etape, a fost delegat de… 9 (nouă) ori! Da, aţi citit bine! Aşadar, înseamnă că în trei runde s-a ales cu câte o dublă delegare. Probabil că ar fi avut încă un meci (de ce nu chiar două?) şi în runda a 24-a, însă de această dată nu s-a mai întâmplat aşa deoarece a fost trimis de CCA să oficieze ca asistent în Liga a II-a, la meciul Delta Tulcea – Dunărea Giurgiu, care a avut loc tocmai sâmbătă, 17 aprilie.
Spre comparaţie, dintre ceilalţi 13 cavaleri ai fluierului care au oficiat la centru meciuri din returul Ligii a IV-a, pe locul secund după numărul de delegări se află Laurenţiu Mosor şi Alin Iagăr (fiecare cu câte cinci meciuri în cont).
Nu dorim totuşi să aflăm care e cauza pentru care Daniel Demetrescu (secretar general al AJF Vâlcea) are atâta lipici la delegări. Bineînţeles, nu credem că acest lucru se datorează faptului că „Zăpadă” îndeplineşte unul dintre rolurile principale în cadrul forului fotbalistic judeţean. Poate că, pur şi simplu, n-o avea CJA-ul arbitri capabili să conducă meciuri la acest nivel!?

Solitaire – da, clasamente – ba!

Un alt lucru ne cam supără însă foarte serios. De la începutul returului, responsabilul IT din cadrul AJF Vâlcea, nimeni altul decât acelaşi Daniel Demetrescu – „Zăpadă”, pentru toţi cei care-l cunosc şi care vor să se ia cu el la fugă – a făcut „pe dracu-n patru” (nu i s-o fi acrit, oare?, pentru că nouă chiar ni se face greaţă!) şi s-a tot scuzat că nu prea are timp să dea publicităţii rezultatele şi clasamentele oficiale de la nivel judeţean, spre buna informare a echipelor înscrise în competiţie, care – deşi nu cotizează la ARENA VÂLCEANĂ, ci la AJF Vâlcea – sună la redacţia noastră mai ceva ca la biroul de informaţii din gară!
Până la proba contrarie, nu-l suspectăm totuşi de rea credinţă pe stimabilul oficial al AJF, ci dimpotrivă, susţinem încă o dată că de vină este de fapt conducerea Comisiei Judeţene de Arbitri, care l-a tot solicitat să arbitreze meciuri într-un ritm infernal. De fapt, dacă ne gândim mai bine, poate că tocmai acesta e şi motivul pentru care, la unele dintre partidele oficiate, „Zăpadă” a început „s-o cam ia pe arătură” şi să nemulţumească, prin deciziile luate, echipele în slujba cărora lucrează? (Oboseala trebuie să fie desigur cauza principală a acestor „scăpări” nevinovate…).
Dacă ţinem cont şi de faptul că, „în timpul liber”, angajatul AJF Vâlcea mai arbitrează şi meciuri în Ligile I sau a II-a, iar pe deasupra se mai încumetă să joace şi câte un Solitaire (probabil pentru a se linişti după misiunile grele de pe dreptunghiul verde!), sunt şanse foarte mici să-l mai convingă cineva să-şi irosească „talentul” şi în folosul mass-media („că doar nu mă plătesc ziariştii!” – aşa cum ar suna motivaţia lui principală). Pe bune, oare de ce şi-ar bate capul şi cu nişte amărâte de rezultate şi clasamente?

Lista meciurilor arbitrate de Daniel Demetrescu în retur:

* Etapa 18
Flacăra Horezu – Lotru Brezoi 5-0

* Etapa 19
Posada Perişani – CSM Drăgăşani 0-3 (lipsă vize medicale)
Progresul Măldăreşti – Minerul Berbeşti 3-4

* Etapa 20
Flacăra Horezu – FC Băbeni 4-1

* Etapa 21
Conexin Runcu – Damila Măciuca 0-0

* Etapa 22
AS Mihăeşti – Nova Turist 4-1
CSM Drăgăşani – Olteţul Alunu 0-1

* Etapa 23
Posada Perişani – Oltul Ioneşti 2009 2-2
Cozia Călimăneşti – Minerul Berbeşti 2-2

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button