„Transferul la Oltchim reprezintă cea mai mare realizare a mea pe plan sportiv”

• extrema formaţiei chimiste, Iulia Curea, consideră că a făcut o alegere potrivită atunci când a venit la Rm. Vâlcea întrucât rar poate fi găsit un club în lume care să ofere condiţiile asigurate de Oltchim

În 2006, printre jucătoarele aduse de antrenorul Gheorghe Tadici la Rm. Vâlcea pentru a forma „Galaxia” Oltchim s-a numărat şi extrema Iulia Puşcaşu (devenită Iulia Curea în vara acestui an, după căsătoria cu rugbystul Darie Curea). De-a lungul celor patru ani de când apără culorile formaţiei vâlcene, handbalista din Bacău şi-a dovedit utilitatea, punând serios umărul la performanţele realizate în tot acest timp de formaţia fanion a României, Oltchim. Evoluţiile avute la gruparea vâlceană au făcut ca sportiva să intre şi în vederile antrenorilor echipei naţionale a României. Iulia ar fi trebuit să fie prezentă şi la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia, însă o problemă de sănătate a determinat absenţa acesteia de la meciurile de pregătire susţinute de prima reprezentativă înaintea turneului final. Selecţionerul Radu Voina nu a putut-o testa şi a decis să renunţe la serviciile jucătoarei. Iulia Curea mai are, însă, multe de spus în handbal. Este o luptătoare şi va mai avea şansa să joace în viitor pentru obţinerea unei medalii cu Naţionala. Până atunci, se concentrează pe activitatea desfăşurată la Oltchim.

* Care e povestea ta de viaţă? Cum ai ajuns la Oltchim, când ai început să practici handbalul?

– Am început handbalul la o vârstă fragedă. Eram în şcoala generală, la Bacău, a venit domnul Eugen Manoliu şi m-a selecţionat. Am început ca portar. Dar, fiind prea mică, aveam mereu probleme cu coatele. Am evoluat, însă, ca portar câţiva ani, până aproape de junioare I. A fost apoi un trial, m-a văzut domnul Roşca, i-au plăcut calităţile mele şi m-a scos în «câmp». Ca portar, eram prea mică! Am ieşit în «câmp», am stat la Bacău în divizie, apoi, pe la 21 de ani, am plecat la Piatra Neamţ. Iar la 24 am venit la Oltchim. Am stat trei ani la Piatra Neamţ, am jucat în Liga Naţională, dar în ultimul an am picat din prima divizie. Atunci a venit domnul Tadici la mine, am discutat şi m-a adus la Rm. Vâlcea. Dumnealui a format echipa aici, în 2006. Cu mine a stat de vorbă spre sfârşitul anului 2005. Apoi a venit şi domnul Gavrilescu, am vorbit şi aşa a ajuns la Oltchim. Au mai fost şi alte oferte, să plec la alte echipe în ţară, dar când am avut oferta asta… Oltchim nu se refuză niciodată! Cred că în viaţă întotdeauna îţi stabileşti un ţel, ai un vis, iar acesta a fost visul meu, să ajung să joc sus, la cel mai înalt nivel. Dar visul nu se opreşte. Ştii cum e, ajungi la un anumit nivel şi dacă nu te gândeşti mai departe, stagnezi, te plafonezi. Bineînţeles, mă gândesc să jucăm în continuare la cel mai înalt nivel şi să câştigăm ce ne propunem.

* Debutează ediţia 2010 a Campionatului European de handbal. Ce şanse avem să obţinem o medalie la turneul final din Danemarca şi Norvegia?

-Nu ştiu ce să spun. Şi anul trecut, la Campionatul Mondial din China, aşa am plecat, cu medalia de acasă şi ne-am întors fără ea.

* Totuşi, rezultatele din meciurile amicale ne dau speranţe că acum va fi mai bine.

– Aşa e, sunt speranţe, întotdeauna au fost. La acest lucru se gândeşte fiecare jucătoare, când merge cu echipa Naţională. O medalie cu echipa naţională nu ai cum să nu ţi-o doreşti. Încă de la început, de la o vârstă fragedă, fiecare sportiv se gândeşte la performanţă. Cred că nu există realizare mai mare pentru un sportiv, decât să aibă o medalie cu echipa naţională. O medalie cu Naţionala cred că nu se compară cu nimic altceva.

* Ce echipe sunt mai de temut pentru Naţionala României?

– Deocamdată trebuie să ne gândim la grupa din care facem parte, la Spania, Danemarca şi Serbia. După ce trecem de prima fază o să ne putem gândi şi la celelalte echipe.

* Naţionala României face parte dintr-o grupă grea. Debutăm cu Spania, echipă care nu ne-a lăsat amintiri prea plăcute. În ultima vreme, ne-a pus mai mereu probleme. Cum crezi că va fi de această dată?

– Da, e adevărat, Spania ne-a pus în ultimul timp probleme. Aşa este, dar trebuie să ne arătăm valoarea. De-a lungul timpului, am fost mereu peste Spania. Nu ştiu ce s-a întâmplat în ultimii doi ani… Trebuie să ne luăm neapărat revanşa şi să trecem cu bine peste prima grupă.

* Dacă depăşim Spania la Europene, e o speranţă şi pentru grupele Ligii Campionilor, unde Oltchim va da piept cu Itxako?

– Dacă Naţionala României va învinge Spania la Campionatul European sunt sigură că va fi bine şi pentru noi, pentru Oltchim, în meciul cu Itxako.

* Am amintit de Oltchim şi de grupa principală a Ligii Campionilor… Toată lumea spune că e grupă bună, că am picat cu Buducnost şi am evitat-o pentru semifinale. Nu ne gândim totuşi, încă prea departe, dacă ţinem cont şi de evoluţia echipei vâlcene din prima parte a Ligii Campionilor?

– Aşa e, ne-am gândit să nu picăm cu ele în semifinale. De gândit trebuie să ne gândim şi mai departe. Poate că am început cu stângul şi terminăm cu dreptul. Trebuie să trecem de grupa principală. Nu avem altă variantă. Acesta ne este obiectivul.

* Care e diferenţa între sezonul trecut şi cel actual al Ligii Campionilor? Care crezi că a fost cauza pentru care nu aţi mai reuşit să fiţi la acelaşi nivel?

– Nu ştiu, poate au contat şi schimbările care s-au produs. S-a schimbat antrenorul şi trebuie să ne adaptăm la stilul lui. Cred eu că de acum încolo o să ne acomodăm mai bine. După cum am început, mulţi nu ne-au dat şanse că o să ne calificăm mai departe şi am trecut până la urme de grupe. Am muncit mult pentru a ajunge aici. Acum trebuie să avem mai multă încredere în noi, în antrenor şi dumnealui în noi şi astfel o să reuşim să trecem şi de grupa principală.

* Se încheie anul calendaristic 2010, cum a fost pentru tine şi ce aşteptări ai de la 2011?

– Speram ca 2010 să se termine cu o medalie la echipa Naţională. Ar fi trebuit să merg la lot, să particip la turneul de pregătire din Franţa şi la meciurile din Germania. Am avut, însă, o problemă medicală, o afecţiune la amigdalite şi a fost necesar să stau o săptămână în casă, sub tratament. Am sperat că voi fi la Campionatul European, însă chiar dacă nu fac parte din lotul deplasat în Danemarca, le voi ţine pumnii fetelor.
Iar în ceea ce priveşte echipa de club, am realizat până acum obiectivele pentru acest an. Pentru 2011 nu pot să-mi doresc decât să ajungem în finala Ligii Campionilor şi de această dată să o şi câştigăm. Acesta este singurul obiectiv.

* Te-ai gândit vreodată să pleci de la Oltchim?

– Nu. Deocamdată, nu se pune problema să plec de aici. Mai am contract până în vara lui 2011. Nu m-am gândit să plec, pentru că totul a mers bine până acum. Au fost rezultate, am realizat performanţe notabile cu această echipă. Unde să-şi doreşti să joci, dacă nu aici, la Oltchim!? O variantă de plecat în ţară, nu mă încântă. Mi-aş dori doar să plec în afara ţării, e o experienţă care m-ar interesa, să zic. Dar deocamdată nu mă gândesc la asta.

* Care e cea mai bună prietenă a ta? Ştiu că eşti destul de apropiată de Ionela Stanca, care este şi naşa ta. Despre ea s-a spus că şi-ar dori să plece în străinătate. Mai exact în Franţa, unde este plecat şi soţul ei, tot sportiv de performanţă. Rugbist, ca şi partenerul tău de viaţă. Te-ai gândit să o urmezi şi tu acolo, dacă se va pune problema ca ea să părăsească până la urmă Oltchim-ul?

– Da, Ionela Stanca este cea mai bună prietenă a mea, la fel ca şi Clara Vînătoru. Ionela este şi naşa mea. Soţul Ionelei e rugbist, a plecat în Franţa şi s-a legitimat la un club de acolo. La fel şi-ar dori şi Darie, soţul meu, dar nu ştim deocamdată ce se va întâmpla. Nu cred că Ionela şi-ar dori să plece de aici dacă totul merge bine şi ne îndeplinim obiectivele. Darie şi Răzvan, soţul Ionelei, au jucat împreună, la Dinamo, în Bucureşti. Se cunosc de mult timp, iar aici, în ţară, nu este extraordinar. În Franţa, rugby-ul este privit altfel. Dar nu ştim deocamdată nimic. Poate va fi luată în calcul şi această variantă, a unui transfer în străinătate, dar nu acum. Deocamdată nu ne gândim la asta, ne concentrăm la ceea ce facem în prezent. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă aici. Deocamdată, pentru mine e foarte bine la Oltchim. Nu poţi să te gândeşti în acest moment să pleci şi cred că nici Ionela nu se gândeşte acum la acest lucru. Pentru că, trebuie să recunoaştem, nicăieri sau mai rar găseşti în lumea asta un club precum Oltchim, să te plătească şi să ai toate condiţiile, aşa, puse pe tavă. Avem şansa să obţinem aici trofeul Ligii Campionilor, cea mai importantă competiţie europeană şi ca sportiv nu poţi să dai cu piciorul unor astfel de şanse.

* Care ar fi cel mai mare regret pe care l-ai avut?

– Nu ştiu, nu m-am gândit la acest lucru. Nu pot să spun că am regrete în viaţă. Un regret ar fi doar că nu am câştigat până acum Liga Campionilor. Dar nici acesta nu este un regret, pentru că până la urmă am ajuns în finală, am avut numai rezultate bune aici. Nici nu aş vrea să mă gândesc că am regrete în viaţă, pentru că pe plan sportiv trebuie să trecem peste eşecuri. Pot să spun că îmi pare rău pentru Campionatul Mondial, de anul trecut, din China şi de alte astfel de evenimente, unde lucrurile nu au mers aşa cum ne-am dorit.

* Care a fost cel mai dificil moment prin care ai trecut?

– Cred că a fost operaţia la umăr. Se întâmpla în 2007, când antrenor era domnul Tadici. Acela a fost un moment critic. M-am speriat pentru că nu avusesem parte de nici o operaţie. N-am avut probleme cu accidentările până în acel moment. M-a ferit Dumnezeu de aşa ceva! Eram în faza grupelor, în 2007 şi la un meci m-am accidentat. M-am speriat, pentru că se întâmplă mai rar să te accidentezi la umăr. În general, genunchii sunt problematici. Dar am trecut peste acea perioadă şi acum sunt bine.

* Care e cea mai mare realizare?

– Cea mai mare realizare sportivă este că am venit aici, la Oltchim. În afară de rezultate, din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai mare realizare pe plan profesional.

* Cum se împacă viaţa de familie cu sportul de performanţă şi mai exact rugby-ul cu handbalul?

– Se împacă bine. Ne-am obişnuit. Nici nu se pune problema să nu se împace. Darie, soţul meu, practică şi el sport de performanţă şi cred că nici nu am putea să trăim altfel. Suntem amândoi sportivi şi ştiam dinainte ce presupune acest lucru. Eu iubesc ceea ce fac, îmi place handbalul, îl practic din plăcere şi nu pot să renunţ.

* Care ar fi sportul aflat pe locul 2 în topul preferinţelor tale, după handbal?

– Îmi place rugby-ul. Până să-l cunosc pe Darie, recunosc că nu eram atrasă de acest sport. Mi-ar plăcea să am mai mult timp liber, să pot merge la meciurile de rugby ale soţului meu. Dar deocamdată n-am avut timp nici pentru luna de miere. Am amânat-o pentru anul viitor. Am avut luna iunie liberă, dar ne-am ocupat de nuntă. Pe 10 iulie am avut nunta şi după acest eveniment am revenit la Vâlcea. Sâmbătă am avut nuntă şi luni am început pregătirea la Oltchim.
Apoi, îmi mai place şi fotbalul. A început să-mi placă pentru că se uită şi Darie. Nu sunt suporter înfocat al vreunei echipe din România. Ca şi lui Darie, îmi place, însă, Real Madrid. Am văzut meciul cu Barcelona şi i-am spus dinainte lui Darie că o să piardă Realul. El avea altă părere.

* Unde îţi vei petrece sărbătorile de iarnă?

– Nu ne-am gândit, dar cred că de Crăciun, ori cu familia, ori cu naşii. Când am mai avut câte două-trei zile libere, am fost plecaţi. La Rânca, la Moeciu… Deocamdată n-am stabilit pentru că nu ştim exact programul pe care îl avem. De obicei aveam două zile libere, pe 24 şi 25 decembrie. Oricum, o să decidem atunci, pe moment. Nu ne facem planuri dinainte. Dacă vom dori să plecăm undeva, ne urcăm în maşină, dăm un telefon şi rezolvăm problema. Anul trecut am fost la Rânca, împreună cu naşii.
Am avut şi după meciurile din grupele Ligii Campionilor o săptămâna de vacanţă, dar pentru mine nu a putut fi prea plăcută. Am stat numai în casă, la Bucureşti, datorită problemei de sănătate pe care am avut-o, acea amigdalită cu flegmon. Mi-a spus medicul să nu ies afară şi am respectat indicaţiile. Mi-a fost tare rău, am avut temperatură, n-am păţit niciodată aşa ceva. Am stat la Bucureşti, unde au avut grijă de mine soţul şi soacra mea.

* Te-ai gândit la cei vei face după ce nu va mai fi handbalul, după ce îţi vei încheia activitatea?

– Mă gândesc la asta, e un lucru normal. Mi-ar plăcea să rămân tot în acest sector de activitate. Nu vreau să fiu neapărat antrenoare. Aş vrea să rămân în lumea sportului, să mă implic în mai multe activităţi. Vom vedea… Totuşi, încă nu se pune problema retragerii din activitate. Am 28 de ani şi mi-ar plăcea să mai joc mult timp de acum înainte. Măcar până la 35 de ani. În acest sens, am câteva exemple chiar de la Oltchim. În primul rând, pe Luminiţa Dinu, care s-a lăsat la 37 de ani. Apropo de Luminiţa, ştiu că a fost declarată cetăţean de onoare al Râmnicului şi o felicit pe această cale pentru distincţia primită.

Simona SIMA