Liga III

Viitorul Dăeşti şi-a reluat, oficial, pregătirile. ”Lotul va rămâne, în mare, acelaşi. Vrem să mai aducem doi jucători”

Luni, 6 iulie, echipa de Liga a III-a Viitorul Dăeşti şi-a reluat pregătirile în mod oficial. Jucătorii s-au antrenat şi până acum, dar prezenţa la antrenamente nu a fost neapărat obligatorie.

”Băieţii s-au reunit, dar nu ştiu exact cum se vor putea pregăti în perioada următoare. Încă sunt restricţii, despre meciuri amicale nu poate fi vorba, nici despre cantonament, deocamdată. Deşi a fost avansată o dată pentru începerea campionatului, nu ştim în acest moment dacă va fi posibilă începerea noului sezon la finele lunii august. Noi vom face tot posibilul pentru a fi pregătiţi în cazul în care situaţia epidemiologică se va îmbunătăţi şi vor fi ridicate restricţiile. În privinţa lotului, în mare, va fi acelaşi. În perioada următoare vom definitiva discuţiile legate de acest aspect. Mocioacă vrea să vină la Dăeşti, dar e încă jucătorul Rapidului. Fane Covalschi se va prezenta şi el la antrenamente. A semnat cu Dăeşti. Ne-a spus că din punct de vedere medical nu mai sunt probleme. E totul ok. În sezonul viitor ne dorim o clasare cât mai bună, în prima jumătate a clasamentului”, a precizat George Popolan, oficialul grupării dăeştene. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button