Diverse

Un posibil nou transfer la HCM: o junioară II de la CNOE

* este vorba de portarul Diana Ciucă, în vârstă de doar 16 ani

HCM Rm. Vâlcea a realizat până în prezent nouă transferuri importante pentru viitorul sezon competiţional. Oficialii clubului sunt pe cale să aducă însă şi o tânără jucătoare de perspectivă, care a crescut la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă de la Rm. Vâlcea. Este vorba de Diana Ciucă, o portăriţă încă junioară II, care va fi inclusă probabil doar în lotul lărgit. În vârstă de doar 16 ani, aceasta are în prezent dublă legitimare, pentru SCM Craiova şi CNOE. Diana Ciucă a apărat poarta naţionalei României, la Trofeul Carpaţi rezervat echipelor naţionale de junioare, care a avut loc în perioada 17-19 martie, în Sala Traian, când micile tricolore s-au duelat cu Norvegia, Rusia şi Polonia. Ea a primit atunci premiul pentru cel mai bun portar al turneului.
Aşa cum se cunoaşte, şase dintre noi handbalistele care vor juca din toamnă la HCM Rm. Vâlcea sunt de peste hotare: Sara Vukcevic (pivot, 25 de ani) – din Muntenegru, Marta Herrero Lopez (extremă dreapta, 27 de ani), Alicia Fernandez Fraga (conducător de joc, 24 de ani) – ambele din Spania, Natallia Vasileuskaya (inter dreapta, 26 de ani) – din Belarus, Natasa Krnic (inter stânga, 30 de ani) şi Marina Razum (portar, 25 de ani) – ambele din Croaţia. În plus, au mai fost aduse româncele Raluca Băcăoanu (pivot, 28 de ani) şi Cristina Elena Mitrache (extremă dreapta, 20 de ani) – ambele de la Măgura Cisnădie. Cealaltă noutate din lotul pentru viitorul sezon va fi Ana Maria Tănăsie (extremă stânga, 22 de ani), care a fost transferată încă de iarna trecută, dar nu a evoluat până acum din cauza faptului că a fost accidentată. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button