Volei

Robert Saroşi şi-a condus echipa spre o nouă victorie în Campionatul Naţional de cadeţi

* voleibaliştii de la CNMB au dispus cu scorul de 3-0 de CSŞ Bega Timişoara

Ziua de duminică, 12 martie, a fost fastă şi pentru cadeţii de la CNMB. Voleibaliştii pregătiţi de Marius Mărgărit s-au duelat pe teren propriu, în Sala Capela, cu CSŞ Bega Timişoara, pe care au învins-o categoric, cu scorul de 3-0. Vâlcenii au dominat autoritar fiecare dintre cele seturi, pe care şi le-au adjudecat cu 25-8, 25-22 şi 25-19.
Potrivit afirmaţiilor antrenorului Marius Mărgărit, în această partidă, cel mai bun jucător de pe teren a fost Robert Saroşi, o evoluţia admirabilă având şi Florin Teodorescu. În rest, s-au mai ridicat la nivelul pretenţiilor Eduard Glodeanu, Mădălin Copilu, Dănuţ Chiriţă şi Mihai Gheorghe. În afara acestora, au mai evoluat Andrei Udubaşa şi Andrei Orăşanu (libero).
„Ambele meciuri care au avut loc duminica trecută, în Sala Capela, atât cel de fete, cât şi cel de băieţi, au fost foarte frumoase. Spectacolul voleibalistic a fost unul desăvârşit şi ceea ce ne-a bucurat cel mai mult a fost faptul că sala a fost plină din nou. Pot să mă declar mulţumit că am terminat sezonul cu două victorii, în campionatele de cadeţi şi cadete. Din păcate, din cele patru echipe de la CNMB care au luat startul, la junioare, juniori, cadete şi cadeţi, doar prima a reuşit să se califice în faza semifinală, dar şi la turneul zonal din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, pentru licee. Este o dovadă clară că voleiul are în continuare perpective bune la Vâlcea”, a subliniat Marius Mărgărit. (N.C.)

Campionatul Naţional de Volei – Cadeţi / Seria C
Rezultatele etapei a IX-a

• Duminică, 26 februarie:
CSŞ Blaj – CNMB Rm. Vâlcea        3-1
CSŞ Bega Timişoara – A stat
A stat – CNNT Craiova

Rezultatele etapei a X-a (ultima din această fază)

• Duminică, 12 martie:
CNNT Craiova – CSŞ Blaj            3-1
CNMB Rm. Vâlcea – CSŞ Bega Timişoara    3-0

Clasament final

1. CNNT Craiova        6     6   0     18-  1     23p.
2. CSŞ Blaj            6     4   2     13-10     12p.
3. CSŞ Bega Timişoara     6     1   5       5-15       3p.
4. CNMB Rm. Vâlcea        6     1   5       5-15       1p.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button