Liga III

Real Bradu, adversara campioanei Superligii vâlcene, în barajul pentru promovarea în Liga a III-a

Viitorul Dăeşti şi-a aflat adversara din barajul pentru promovarea în Liga a III-a. În judeţul Argeş, campioana s-a decis în ultima etapă. Real Bradu a cucerit titlul judeţean. Formaţia din cea mai bogată comună din Argeş a reuşit să îi ia faţa Voinţei Budeasa. În ultima rundă, Real Bradu s-a impus cu scorul de 9-3 în faţa celor de la AS Băiculeşti, iar Budeasa a dispus cu 5-1 de Costeşti. Voinţa a pierdut titlul în runda precedentă, când a pierdut la Băiculeşti cu 6-2 şi a cedat primul loc. Real Bradu va fi, pentru Viitorul Dăeşti, un adversar redutabil. Prima bătălie dintre Vâlcea şi Argeş pentru un loc în Liga a III-a va avea loc pe terenul sintetic al formaţiei din Bradu, sâmbătă, 15 iunie, de la ora 18.00, returul urmând a se disputa o săptămână mai târziu, pe 22 iunie, la Fedeleşoiu. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button