Diverse

Petra Blazek şi Maria Gavrilă şi-au sărbătorit zilele de naştere

Săptămâna trecută, două dintre handbalistele de la HCM Rm. Vâlcea şi-au sărbătorit zilele de naştere. Este vorba de portăriţa austriacă Petra Blazek (care a împlinit joi, 15 iunie, vârsta de 30 de ani) şi de interul centru Maria Alexandra Gavrilă (căreia i s-a urat „La Mulţi Ani” vineri, 16 iunie, când aceasta a bifat „borna” de 22 de veri).
Din acest punct de vedere, următoarea sărbătorită în familia HCM-ului va fi proaspăta achiziţie Natasa Krnic (inter stânga). Croata va aniversa 30 de ani pe 7 august.

Petra Blazek şi Herbert Muller, învinşi de România în barajul de calificare la Euro 2017

În ceea ce o priveşte pe Petra Blazek, goal-keeper-ul austriac a înfruntat recent România în barajul de calificare la Campionatul Mondial, care va avea loc între 1 şi 17 decembrie, în Germania. Aşa cum era de aşteptat, tricolorele noastre s-au impus în ambele meciuri: cu 34-29 pe teren propriu, şi cu 33-24, în deplasare, astfel că au obţinut pentru cea de-a 23-a oară consecutiv biletul de accedere la turneul final. Interesant este însă faptul că, în manşa retur, elevele germano-românului Herbert Muller (fost antrenor şi în România, la Rulmentul Braşov), au condus cu 13-11 la pauză, dar au cedat total iniţiativa în partea a doua a jocului. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button