Social

CJV va aloca fonduri pentru modernizarea drumului către noua fabrică de saltele, de la Budeşti

Primarul Ionel Vlădulescu, de la Budeşti, a anunţat că va continua investiţiile în zona Faurecia, iar primul pas în acest sens va fi amenajarea trotuarelor. De asemenea, în scurt timp, va realiza un sistem de iluminat public modern şi va continua demersurile pentru atragerea finanţării necesare în vederea introducerii reţelei de canalizare. „Dezvoltarea zonei industriale din Budeşti, atragerea investitorilor şi crearea de noi locuri de muncă rămân obiective prioritare pentru noi şi sperăm că autorităţile judeţene şi centrale ne vor sprijini în demersurile noastre de a oferi cât mai multe facilităţi agenţilor economici interesaţi să facă fabrici, puncte de lucru, în localitatea noastră”, a subliniat reprezentantul comunităţii din Budeşti. Ionel Vlădulescu a mai spus că nu se pune problema ca vreuna dintre companiile venite în localitatea sa să plece şi s-a arătat convins că apropierea Budeştiului de viitoarea autostradă Sibiu – Piteşti va face şi mai atractivă zona. Referindu-se la noua fabrică de saltele din localitate, construită de un investitor belgian, primarul a reiterat că se caută soluţii pentru modernizarea drumului şi a făcut un nou apel la Consiliul Judeţean pentru rezolvarea acestei probleme. „Fabrica de saltele Desley funcţionează deja şi asigură aproape 300 de locuri de muncă. Din păcate, drumul până acolo este de piatră şi trebuie să facem ceva. Am început pregătirea unei documentaţii şi, în colaborare cu CJ Vâlcea, vom încerca să continuăm asfaltul. O parte e făcut de noi, dar mai avem nevoie de cel mult 17 miliarde pentru a executa lucrările. Consiliul Judeţean ne-a promis sprijin şi cred că se va ţine de cuvânt”, a completat primarul Ionel Vlădulescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button