Liga Nationala

Ofensivă – da, defensivă – ba!

Oltchim Rm. Vâlcea – Rapid Bucureşti 39-27

Scăpate momentan de grijile unor confruntări cu „granzii” Europei, handbalistele de la Oltchim Rm. Vâlcea au primit vineri, 5 octombrie, în Sala „Traian”, vizita echipei Rapid Bucureşti, o grupare care le-a pus prea puţine probleme, dar care-a reuşit să înscrie, contrar aşteptărilor, 27 de goluri. Elevele lui Gheorghe Tadici şi Seviştean Popa nu au forţat decât atât cât a fost nevoie pentru a-şi adjudeca victoria, la o diferenţă de scor totuşi cam mică faţă de valoarea reală dintre cele două formaţii. S-a terminat 39-27, după ce la pauză Oltchim-ul a condus cu 20-13. Aşa cum se întâmplă de obicei în partidele cu adversari de asemenea calibru, tehnicienii Tadici şi Popa şi-au permis să ruleze tot lotul de jucătoare avut la dispoziţie.

Pentru Oltchim, acesta a fost cel de-al şaptelea succes consecutiv din actualul sezon al Ligii Naţionale, altfel echipa lui Tadici bifând cu acest prilej şi cea de-a 36-a victorie pe plan intern.
Cele mai multe goluri pentru gruparea vâlceană au fost marcate de Ramona Maier (16), celelalte reuşite aparţinând jucătoarelor Ionela Gâlcă (8), Valentina Ardean (4), Clara Vădineanu (3), Narcisa Lecuşanu (2), Adina Meiroşu (2), Valeria Beşe (2), Steluţa Luca (1) şi Adriana Ţăcălie (1).

Următorul meci, cu HCM Roman, în deplasare

În Liga Naţională, Oltchim Rm. Vâlcea trebuie să joace următorul meci în deplasare, împotriva echipei HCM Roman, pe 27 octombrie. Cum în acea zi este programat a avea loc debutul în grupele Ligii Campionilor, atunci când danezele de la Viborg vor veni să joace în Sala „Traian”, oficialii clubului vâlcean sunt nevoiţi să încerce o devansare a acelei partide sau chiar o amânare. Prinse cu partidele din cea mai puternică întrecere inter-cluburi din Europa, handbalistele vâlcene ar mai avea de jucat până la finele anului 2007 doar un singur meci în competiţia internă: pe 10 noiembrie, acasă, cu „U” Jolidon Cluj-Napoca. Însă şi-n acest caz, programul este dat peste cap de un alt meci din Liga Campionilor: cel de pe teren propriu cu Buducnost Podgorica. Altfel, mai trebuie spus că etapa Ligii Naţionale din 10 noiembrie va fi ultima din acest an, campionatul intern urmând a se relua abia pe 5 ianuarie 2008, atunci când Oltchim-ul va juca la Zalău cu fosta echipă a lui Gheorghe Tadici.

Talida Tolnai la Vâlcea

Conştienţii că pentru participarea în grupele Ligii Campionilor este nevoie de cel puţin trei portari de valoare, oficialii clubului Oltchim Rm. Vâlcea nu au stat deloc cu mâna în sân, iar săptămâna trecută au reuşit s-o împrumute de la HC Zalău, pe Talida Tolnai. Înţelegerea dintre cele două echipe este valabilă până la finele acestui sezon, în sens invers, de la Vâlcea spre Zalău, plecând Mihaela Smedescu.
Talida Tolnai a fost un subiect controversat în această vară, după ce a fost suspendată opt luni de către Comisia de Disciplină din cadrul FRH pentru dublă semnătură. Aşa cum se cunoaşte, Tolnai, aflată încă sub contract cu HC Zalău, parafase o înţelegere şi cu Rulmentul Braşov. Sancţiunea a fost redusă apoi la numai o lună de către Consiliul de Administraţie al FRH, jucătoarea devenind astfel aptă de joc de la începutul lunii octombrie. Tolnai este cea de-a şasea jucătoare pe care Tadici o aduce la Vâlcea de la Zalău după Tereza Pâslaru, Roxana Gatzel, Ramona Maier, Valeria Beşe şi Raluca Ivan. Aşa cum se cunoaşte, ultima dintre acestea a ajuns la Oltchim chiar în vară. Tolnai a debutat în poarta echipei vâlcene chiar vinerea trecută, în partida cu Rapid Bucureşti, atunci când Tadici i-a dat fostei sale eleve de la Zalău să apere buturile Oltchim-ului în ultimul sfert de oră al meciului.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button